M-am bucurat, aşadar, şi nu am mai stat deloc pe gânduri când am primit o invitaţie la cină de la Ariadna Lowendal-Danila, la conacul său de la Domeniul Manasia. Auzisem multe lucruri în ultimii ani despre Conacul Hagianoff de pe Domeniul Manasia, din Câmpia Bărăganului, lângă Urziceni. Am văzut şi poze foarte frumoase, şi mi-am zis că voi ajunge şi eu negreşit acolo, într-o zi. Însă nu am asociat până acum luxul aristocratic provincial din România cu mâncarea fină. Ci, în cel mai bun caz, cu mâncare destul de bună, însă preponderent tradiţională şi nesofisticată.

De la Bucureşti am ajuns într-un ceas. Am găsit conacul în mijlocul satului, faţă în faţă cu biserica, despre care mai apoi am aflat că au fost construite astfel cu intenţie, ca să facă împreună un ansamblu, cu parc cu tot. Deşi văzusem pozele, surpriza a fost consistentă, totuşi, să nu găsesc nimic rustic şi provincial la Manasia, ci dimpotrivă. Au restaurant în întregime Conacul Hagianoff. Le-a luat vreo cinci ani şi o mulţime de bani, desigur. Fiind de artişti marile acum unite familiile Lowendal şi Dănilă, au ştiut foarte bine ce să facă. Au păstrat tot ce se putea restaura în formă originară, iar ce lipsea a fost înlocuit cu lucruri cu aceeaşi valoare arhitecturală şi artistică.

Conacul Hagianoff

Rezultatul e impresionant. De la început Conacul Hagianoff nu a fost proiectat de arhitectul elveţian ca un mare căsoi de ţară, ci ca o impunătoare vilă aristocratică ce ar putea sta la fel de bine pe vreuna dintre străzile celebre ale oricărei mari capitale din Europa. Şi la fel de bine în urmă cu o sută de ani, când a fost construită, şi acum, în egală măsură.

Conacul are patru niveluri: o cramă imensă şi impresionantă la subsol, desigur, saloane mari şi mici la parter şi la etaj, şi o mansardă modernă, minimalistă, după moda şi obiceurile anilor de acum, în contrast cu tot restul ansamblului.

Şi toate acestea pline cu adevărate opere de artă. Şi chiar dincolo de ele, în parc. Unele oarecum aşteptate, cum ar fi sculpturile, tapiseriile şi tablourile, altele o adevărată surpriză, ca păpuşile de după geamurile vechi din pod, ori caleaşca nomadă din grădină. Şi tot neaşteptat de bun e şi un pian Yamaha de concert, căruia nu i-am dat nicio atenţie până la primele note, care m-au readus brusc înapoi în foaierul elegantului Conac Hagianoff. Mai ales că am văzut-o pe Ioana Maria Lupaşcu, o talentată pianistă, pe care o ştiu de mulţi ani.

Parcul imens e şi el impresionant. Peisaj de film cu temă clasică, în toată regula. Gazon englezesc impecabil, fântână arteziană, copaci mari de sute de ani, copaci mijlocii, copaci mici şi alte verdeţuri, alei şi aranjamente proiectate de peisagişti cu portofoliu, iaz cu apă şi cu raţe, porumbei, păuni. Toate vii.

Mâncarea de la Domeniul Manasia

e şi ea la fel de mult luată în serios, ca şi tot restul. Au o bucătărie foarte bine echipată, toate noi acolo. Se mănâncă în cele două saloane mari de la parter, care se pot şi uni într-o sufragerie regală.

Conacul Hagianoff de pe Domeniul Manasia nu e un restaurant, însă poţi mânca acolo dacă mergi la cinele şi evenimentele tematice organizate de ei şi anunţate dinainte cu mult timp, sau dacă îi rogi să gătească pentru tine şi pentru ceilalţi cu care te duci acolo, cine ştie cu ce treburi de petrecere sau de business.

Pe noi ne-a invitat Ariadna Lowendal-Danila la o cină lungă, pregătită de Andrei Carp, cheful lor permanent, şi de Daniel Pălici ca guest chef, pe care, acesta din urmă, îl ştiam deja din Bucureşti. Cu atât mai interesant, am realizat repede că nu va fi o masă cu bucătărie românească bioereasca (veche, adică), şi cu atât mai puţin din cea tradiţională, ţărănească. Chef Daniel Pălici e un tânăr chef ambiţios, din grupul restrâns al bucătarilor de elită din ultima generaţie. Cei care au inventat Noua Bucătărie Românească Fină, acum mai puţin de doi ani, şi care lucrează de zor la dezvoltarea şi la promovarea ei. E o nouă bucătărie creativă, care porneşte fie de la reţete tradiţionale, clasice, cunoscute, însă adaptate şi modificate cu o imaginaţie debordantă, fie vine cu unele complet noi. Şi, ca punct focal, făcute din cât mai multe produse şi ingrediente locale, din grădină, din cocina şi din coteneaţa de la fermă, şi din cât mai puţine de la Metro. Sofisticate, cele mai multe, cu tehnicile Haute Cuisine, fiindcă nici nu prea se poate altfel. “Fin” şi “simplu” sunt aproape imposibil de alăturat în gastronomia care încântă pe toată lumea, fără excepţie.

Or, când vine vorba despre produse şi ingrediante luate direct din curte, cu greu poate să fie imaginat ceva mai drag unui mare chef decât Domeniul Manasia, satul şi câmpurile din jur.

Aşadar, după recitalul Ioanei, am intrat ca nişte aristocraţi în salon şi ne-am aşezat la masă. Şi am mâncat şi am băut câteva ceasuri bune.

Meniul lui Daniel Pălici şi al lui Andrei Carp la Manasia

  • Vânătă cu alune, o vânătă care a fost măturată în sare o zi, apoi prăjită în unt şi îmbrăcată în pastă de alune, şi excelentă şampanie (şic!) Carassia Blanc de Blancs
  • Tartar de berbecuţ în suberek, cu La Croix de Carbonnieux Blanc 2016
  • Texturi de conopidă, cu Pouilly Fumé Jean Redde 2017
  • Picior de porc umplut cu roşii afumate, cu Tignanello Antinori 2011
  • Coaste de porc, cu Leş Tourelles de Longueville Pauillac 2015
  • Frigănea cu lapte ars, cu licorosul Liliac Transylvanian ice wine
  • şi am continuat afară, pe terasă, cu brânză Comté şi şampanie Taittinger, sucuri de morcov, ananas, castravete şi ghimbir…

Toată mâncarea a fost bună şi foarte bună. Vânătă chiar potrivită ca amuşe bouche. Suberekul e un aluat, am aflat acum, şi a fost un fel de plăcintă umplută cu carne, de fapt, chiar bună. Conopida a fost excelentă, cu un sos alb bine făcut. La fel şi coastele dezosate de porc, cele mai bune din câte îmi amintesc să fi mâncat vreodată. Tot de porc a fost şi rulada gelatinoasă cu roşii uscate, foarte bună. Apoi am descoperit că numele deşertului nu era o metaforă. Chiar o felie de pâine însiropată şi aromată, cu gust pregnant de cuptor de casă, din grâu dur şi cu maia. Surprinzător de bună ca desert, dar nu de prea multă mirare, fiindcă pâinea făcută de ei acolo, la conac, a fost excelentă.

Am mâncat foarte bine la Manasia, la Conacul Hagianoff. Ca bucureştean, ţi se poate întâmpla des asta, dacă ştii câteva lucruri şi locuri. Dar să te simţi şi ca un aristocrat, în acelaşi timp, asta e rar, foarte rar, chiar şi cu mulţi de tot bani pe card…