Arena Wembley - pe urmele legendelor. Reportaj de la celebrul stadion londonez unde are loc sâmbătă seară finala Ligii
0
Cea mai cunoscută arenă din lume găzduieşte sâmbătă finala Ligii Campionilor la fotbal. „Am fost şi noi acolo“, pot spune românii care au vizitat stadionul, ca simpli turişti
Lumea fotbalului mondial are sâmbătă o capitală: Wembley Stadium, locul unde toţi microbiştii şi-ar dori să fie. În acea zi, la ora Londrei 19.45 (21.45 la Bucureşti), cel mai iubit sport va irupe în finala Ligii Campionilor. Trofeul suprem este disputat de două echipe germane: Borussia Dortmund şi Bayern München. Dulce răzbunare în faţa englezilor pentru nemţii care nu s-au împăcat nici acum cu finala controversată de Cupă Mondială din 1966, pe care au pierdut-o în faţa Angliei.
Englezii sunt atât de mândri de „arena legendelor“, încât au reconstruit-o total în 2007. Recunoşti „Wembley“-ul de departe. Deasupra stadionului se înalţă un arc de oţel alb împletit, semeţ precum o coroană regală. Cum altfel să fie reprezentat blazonul sportiv al ţării monarhice care a inventat fotbalul?
16 lire pentru liniştea voastră
Dacă ajungeţi în Londra, puneţi deoparte 16 lire (aproape 19 euro) de persoană pentru un tur de „Wembley“. Vizita le este recomandată mai ales microbiştilor cu partenere de viaţă care nu le împărtăşesc pasiunea. După ce îşi vor cunoaşte „adversarul“ englez, doamnele vor fi cucerite de ţinuta sa nobilă.
Dar, mai întâi, le va cuceri Ansley, unul dintre ghizii profesionişti ai stadionului. Ansley este un britanic de culoare, atletic, de statură medie şi cu zâmbet larg, care pare că se distrează teribil la serviciu. O fi el ghid la stadion, dar este îmbrăcat office: cămaşă albă, cravată, pantaloni şi pantofi lustruiţi. Povesteşte cu haz istoria „Wembley“-ului şi ia în balon obiceiurile fotbaliştilor englezi.
Ca să ne menţină alerţi, ghidul organizează teste-fulger cu felicitări în loc de premii. Interesant este că, din team-ul nostru de vizitatori, compus din 20 „jucători“, un sfert eram români. Ai noştri au ştiut să răspundă primii la aproape toate întrebările din cultura fotbalistică.
Welcome to „Wembley“!
La intrarea în stadionul „Wembley“ te întâmpină chiar Bobby Moore, profesionistul suprem al fotbalului englez. Statuia lui din bronz este recunoştinţa naţiunii pentru căpitanul care a condus echipa Angliei spre cucerirea unicului titlu mondial din palmares.
Foto dreapta: Bobby Moore, profesionistul suprem al fotbalului englez, căpitanul echipei care în 1966 a cucerit Cupa Mondială, străjuieşte acum, turnat în bronz, intrarea pe „Wembley“
La 30 iulie 1966, Anglia a întâlnit Germania în faţa a 98.000 spectatori, în finala Cupei Mondiale. După 90 minute era egalitate: 2-2. În minutul 98, Geoff Hurst (care înscrisese deja un gol) a şutat, mingea a lovit bara transversală şi a căzut pe linia porţii. Arbitrii au decis că a fost gol, dar nemţii contestă până în zilele noastre acea decizie. Golul de 3-2 al lui Hurst a rămas în istorie ca „golul-fantomă“.
Totuşi, meciul nu s-a încheiat aşa. În minutul 120, spectatorii au invadat terenul fără să mai aştepte fluierul de final. Chiar în acel moment, Hurst a mai înscris o dată, ca să fie sigur de scor. Anglia a bătut cu 4-2, iar Bobby Moore şi-a câştigat statuia în faţa stadionului „Wembley“.
Acea bară transversală a porţii a fost păstrată pentru posteritate, în interiorul stadionului. Aşa începe, de altfel, turul de „Wembley“: cu trecerea pe sub providenţiala bucată de lemn care a adus victoria. Englezii o păstrează ca pe sfintele moaşte, în starea sa originală, luminată de un neon albastru. Intrarea este numită oficial: „Crossbar Reception“.
Dincolo de ea se află galeria cu fotografii din timpul memorabilei partide. Aici se face un scurt popas pentru detalii din finala de infarct, apoi se urcă la ultimul nivel (Level 5), pentru a pătrunde efectiv în tribune. În faţa ochilor vezi roşu: o panoramă cu o circumferinţă de un kilometru, cu 90.000 scaune, toate de culoarea focului. Singura excepţie este la peluze, unde marea roşie este întreruptă de scaune albastre şi albe care alcătuiesc numele „Wembley“. Cromatica nu este întâmplătoare – roşu, albastru şi alb sunt culorile steagului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, numit The Union Flag.
Mizanscena din Press Room Conference
„Oficialii“ mizanscenei din sala de conferinţe: „Golgheterul“ - în dreapta, „căpitanul“ - în stânga, iar „managerul“ - cum e şi normal, a luat loc în centru
Aruncăm o privire în interiorul lojelor luxoase ale VIP-urilor, apoi Ansley ne invită în sala conferinţelor de presă. Urmează o punere în scenă: ghidul caută trei voluntari care să ocupe locurile de la masa oficială. Restul vizitatorilor devin ziarişti de ocazie, iar britanicul intră în pielea unui ofiţer de presă. Explică aşezarea fiecărui personaj-cheie: „La această masă, după terminarea meciului, stau cel mai bun jucător al meciului sau golgeterul, selecţionerul şi căpitanul echipei naţionale“. Se preface că preia întrebările din sală şi întreabă „golgeterul“: „Presa ar vrea să ştie cum ai marcat acel gol extraordinar?“ .
„Golgheterul“, un turist polonez venit cu fiul în vizită, este sincer: „Habar n-am“. Ansley traduce răspunsul aşteptat: „Am primit o pasă extraordinară de la Steven Gerrard şi am tras direct, fără preluare, de la 30 de yarzi, direct în colţ“. Toţi izbucnesc în râs.
Vine rândul „căpitanului“ echipei. Ansley întreabă: „Cum este să preiei banderola de la David Beckham şi să câştigi meciul?“. Fata din rolul căpitanului se gândeşte o clipă: „E ceva extraordinar“. Ansley completează: „Se pare că n-aţi auzit ultima parte. A spus că trebuia să preia banderola mai demult“. Alte hohote de râs.
La urmă este lăsat „managerul“ echipei, o fetiţă de 5 ani. „Toată lumea vrea să ştie: câştigă Anglia titlul mondial?“, întreabă Ansley. Fetiţa nu ezită: „Da!“. Răspunsul este aclamat.
Încântat că i-a ieşit mizanscena, ghidul ne pofteşte să vizionăm filmul lui preferat – despre istoria stadionului Wembley, care se împleteşte cu cea a naţionalei Angliei.
Primiţi cu urale
David Beckham - chiar şi de carton - rămâne irezistibil pentru reprezentantele sexului frumos
Suntem conduşi spre vestiarele jucătorilor. Tricourile lui Rooney & comp. stau aliniate pe umeraşe agăţate în cuiere, spre a fi admirate. Desigur, cel al lui David Beckham atrage curiozitatea sexului frumos. Vizitatoarele se fotografiază lângă tricoul metrosexualului, care, odată cu retragerea sa, nu va mai delecta publicul decât prin paginile revistelor.
O privire indiscretă în spaţiul de relaxare, cu băi, jacuzzi, duşuri, cabinete SPA. Există şi un spaţiu de făcut freza, cu trei foenuri montate în faţa unor oglinzi uriaşe. „Yes, aici îşi face toaleta «naţionala celor trei uscătoare de păr»“, râde Ansley, făcând trimitere la cei trei lei de pe emblema echipei Angliei.
Urmează partea favorită a turului, cu momentul culminant: intrarea pe teren. În tunelul jucătorilor, ghidul ne aliniază în două echipe şi ne arată ritualul fotbaliştilor înainte de ieşirea pe stadion. Cel mai important gest: se dă mâna cu adversarii. În fond, englezii au inventat şi fair-play-ul.
Câteva mişcări de încălzire, clipe de aşteptare şi se deschid uşile. Pe fundalul sonor înregistrat pe bandă, în uralele unui stadion înflăcărat, păşim pe teren. Suntem pe pista stadionului Wembley, la doi paşi de gazonul legendar la care visează toţi fotbaliştii din lume. De jur-împrejur, tribunele ne privesc roşii de invidie. Uralele continuă, iar vizitatorii salută cu mâinile sus publicul imaginar, întocmai ca marii jucători. Deci aşa te simţi când eşti un star? Oare cum ar fi fost dacă…?
Şi asta nu e tot. Urcăm cele 107 trepte până la Royal Box, tribuna oficială, unde ne aşteaptă preţioasa Cupă a Angliei. Pentru profani, trofeul arată ca o lampă uriaşă a lui Aladin. Pentru microbişti, însă, are cele mai frumoase forme. Se dezlănţuie o şedinţă foto, în care obiectul dorinţei este mângâiat, ţinut de toarte şi pozat cu fericitul vizitator în postura de campion. Retras deoparte, ghidul Ansley ne lasă să ne bucurăm pe îndelete. Ştie că unii visează toată viaţa la acest moment, iar alţii nu apucă să-l trăiască vreodată.
Foto dreapta: Cupa Angliei - „Lampa lui Aladin“ la care visează toţi fotbaliştii din lume
Hello, „Wembley“! Goodbye, Ansley!
Am testat şi noi ecoul. La semnalul lui Ansley, strigăm din toate puterile: „Hello, «Wembley»!“. Iar „Wembley“ răspunde cu un ecou multiplicat, care se rostogoleşte prin tribunele roşii. Sub cupola celei mai faimoase arene din lume s-a răsfrânt salutul unor norocoşi muritori de rând.
Turul s-a încheiat. Când ne luăm la revedere de la Ansley, nu ne putem abţine. „Ai cea mai grozavă slujbă din lume“, îi spunem înainte de a ieşi pe uşă. Uşoara oboseală instalată pe chip i se topeşte instantaneu. Zâmbeşte, de data asta neprofesional: „Da, aşa se pare, nu?“.
Ce trebuie să ştii pentru un tur de Wembley
Un tur de stadion este una dintre atracţiile garantate din Anglia. De când a fost deschis vizitei, „Wembley“ a primit milioane de fani. Turul durează 75 minute şi costă 16 lire de persoană. Copiii sub 16 ani, studenţii şi seniorii (peste 60 ani) plătesc 9 lire biletul. Programul este zilnic, fără excepţie, între orele 10 şi 16. Tururile se fac din oră în oră, iar în weekend şi în timpul vacanţelor, orarul se prelungeşte. Magazinul stadionului se închide la ora 17. Fotografierea profesionistă cu trofeul Cupei Angliei costă 10 lire. O fotografie cu un breloc costă 15 lire, iar două poze cu două brelocuri costă 25 lire.
Muzica unei arene
Pe „Wembley“ au loc nu doar cele mai bune competiţii sportive, ci şi concerte celebre. Printre cele mai vizionate concerte au fost Live Aid (1985), Queen Live at Wembley (show-ul din 1986 care a consacrat imaginea nemuritoare a lui Freddie Mercury purtând capă şi coroană regală), Human Rights Now! (1988), Nelson Mandela Tribute (1988), Rolling Stones World Tour (1990), Freddie Mercury Tribute (1992), Live Earth (2007), Foo Fighters (2008), Take That Circus Tour (2009).
Michael Jackson este artistul care a cântat de cele mai multe ori pe „Wembley“ (de 15 ori), vânzând 1,1 milioane de bilete. Urmează Rolling Stones (de 12 ori), Madonna, U2 (de 9 ori), Tina Turner, Elton John (de 7 ori) etc.
Cel mai grozav eveniment de pe „Wembley“ a fost desemnat concertul H.A.A.R.P. al trupei Muse (2007).
Recorduri şi statistici
> Stadionul „Wembley“ a fost deschis la 28 aprilie 1923, fiind renovat 40 ani mai târziu.
> În 2000, arena a fost închisă pentru a fi demolată în 2003. Englezii au cheltuit 757 milioane lire sterline (aproape 900 de milioane de euro).
> Simbolul vechiului „Wembley“ îl constituiau două turnuri gemene. Acestea au ajuns, cărămidă cu cărămidă, în fundaţia noii arene.
> Marea inaugurare a fost în martie 2007, la timp pentru a găzdui finala Cupei Angliei: Chelsea - Manchester United 1-0 în prelungiri.
> Capacitatea maximă a stadionului este 105.000 spectatori, cu locuri pe scaune şi în picioare. Terenul are dimensiunile 105 metri pe 68 metri.
> Recordul de asistenţă la fotbal a fost stabilit la 17 mai 2008, la meciul Portsmouth - Cardiff: 90.000 de suporteri.
Cum ajungi la „Wembley“
Wembley Stadium este mai aproape decât crezi – te îmbie englezii. Spre deosebire de Arena Naţională a României, britanicii au avut grijă ca toate drumurile microbiştilor să ducă la stadion. Este la doar 9 minute de mers de la staţia London Marylebone şi la 12 minute de staţia Baker Street. Da, acea faimoasă Baker Street – strada lui Sherlock Holmes, sau omonima reşedinţei americane a doctorului House, sau strada celebrului jaf de la Lloyd’s Bank (1971). Vedeta Baker Street a fost cântată de muzicieni ca Gerry Rafferty, Jethro Tull, Rolling Stones, Madness. Wembley Stadium este deservit de trei staţii: Wembley Park Station (unde se ajunge cu liniile Jubilee şi Metropolitan), Wembley Stadium Station (linia Chiltern) şi Wembley Central Station (linia Bakerloo şi London).
Harta Angliei / Graphic News
Se încarcă comentariile...
