Am integrat direct până la ora actuală 475 de hoteluri din România în sistemul new.hotelcon.travel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Florea Hotelcon

Interviu cu Gabriela FLOREA                                                                                                           Manager Hotelcon România

Hotelcon a implementat gratuit, în iulie 2020, sistemul naţional de integrări pentru hotelieri,  new.hotelcon.travel, în parteneriat cu OLYMPIA EUROPE. Unul dintre scopurile sistemului este impulsionarea incomingului pentru România. La ce stadiu a ajuns sistemul în prezent?

La ora actuală, sistemul a crescut mai frumos decât ne-am fi aşteptat. Am reuşit să captăm atenţia hotelierilor şi agenţiilor de asemenea, asupra sistemului de rezervări. Am integrat direct până la ora actuală 475 de hoteluri din România, produs de care agenţiile de turism partenere HOTELCON beneficiază în mod direct, accesând sistemul, cu disponibilităţi şi tarife în timp real.

Aţi organizat, până acum, trei conferinţe online cu hotelieri şi peste 8 webinarii cu agenţii de turism pentru prezentarea locaţiilor introduse. Care sunt concluziile acestor întruniri?

Am avut un feedback foarte bun din partea ambilor parteneri: hotelieri şi agenţii de turism. Pe de o parte, am reuşit să dezvoltăm parteneriate cu channel manageri precum PYN BOOKING, YIELD PLANET, SITEMINDER sau D-EDGE, care ne-au permis să integrăm foarte repede hotelurile deja conectate prin ele. În cadrul conferinţelor, hotelierii au putut înţelege mai bine experienţa integrării cu HOTELCON prin perspectova colegilor deja integraţi, lucru care a ajutat enorm. Pe partea cealaltă, tot efortul nostru trebuie concretizat în vânzări şi acest lucru a fost posibil mulţumită webinariilor pe locaţii din România, unde am adunat de fiecare dată peste 100 de agenţii interesate de produsul românesc şi care au putut participa LIVE la prezentarea locaţiilor introduse în sistemul HOTELCON. Ce a fost foarte bine primit? Faptul că prezentarea a fost făcută direct de către oamenii frumoşi şi profesionişti ce reprezintă aceste locaţii. Am învăţat direct de la ei cum să vindem aceste locaţii şi care le sunt punctele forte.

Ce ne puteţi spune despre proiectul ”România este ţara mea şi merită promovată”, pe care îl derulaţi de anul trecut?

Suntem în plină dezvoltare. Avem deja în portofoliu 475 de hoteluri iar numărul lor creşte de la o săptămână la alta. Promovăm locaţiile prin intermediul webinariilor cu agenţiile de turism de două ori pe lună şi în egală măsură ţinem aproape de ei să le facem cunoscut produsul prin intermediul newsletterelor şi a paginii noastre de Facebook. Urmează, în aprilie, cea de-a noua ediţie a webinariilor pe locaţii din România, iar hotelurile introduse în ultimele săptămâni fac cinste cu adevărat TURISMULUI. Ne axăm foarte mult pe oamenii din spatele locaţiilor, întrucât omul sfinţeşte locul şi ne place să îi scoatem în faţă drept promotori ai turismului românesc.

<strong>Problema hotelierilor români: lipsa tehnologiei şi a promovării</strong>

Cu ce probleme se confruntă hotelierii români în prezent? Dar agenţiile de turism, în relaţia cu hotelierii?

Problema hotelierilor români este, din punctul meu de vedere,  lipsa tehnologiei şi a promovării. Încă ne lovim de reticenţa faţă de tehnologie, de sisteme, iar în relaţia cu agenţiile de turism sunt încă, din păcate, o multitudine de locaţii care nu văd beneficiul colaborării cu acestea. Aici intervenim noi, în calitate de wholesaleri şi reuşim să negociem tarife competitive pentru agenţiile de turism. Vânzările noastre fiind doar B2B, înţelegem importanţa unei relaţii frumoase între hotelieri şi agenţii de turism, iar împreună vom fi întotdeauna mai puternici. Lucrând cu HOTELCON, hotelierii vor avea tot timpul siguranţa rezervărilor, a plăţilor făcute la timp şi un flux continuu de vânzări, iar pe partea cealaltă, agenţiile de turism se pot baza că vor găsi disponibilităţi şi tarife în timp real în sistem şi, mai mult decât atât, vor avea turişti ce vor apela la ei în mod consecvent.

Cum credeţi că ar trebui făcută, în prezent, promovarea turistică a României? Care ar fi importanţa mediului online?

Cred foarte mult că promovarea turistică a României trebuie să fie puţin reorientată către oamenii frumoşi şi profesionişti din acest domeniu. Trebuie să ne axăm mai mult pe digitalizare, să fim mai orientaţi către experienţă şi mai puţin către produs, căci România este frumoasă dacă este trăită ca şi experienţă, iar în special pentru incoming, acest lucru face România memorabilă.

Ce schimbări în privinţa destinaţiilor aţi observat în primele 3 luni ale acestui an, faţă de anul precedent? Care sunt cele mai căutate destinaţii din România? Dar din străinătate?

Pentru România, în primele 3 luni ale acestui an au mers foarte bine sejururile la munte, în special Valea Prahovei, pe locaţii de 3-4*, sejururi de 3-4 nopţi. A început şi turismul corporate pe Bucureşti, Iaşi, Cluj ca principale destinaţii în aceste trei luni. În afara României, Maldive, Seychelles, Dubai rămân principalele destinaţii, fiind urmate de Republica Dominicană, Mexic şi mai nou au început rezervările pentru Grecia, Turcia şi Bulgaria.

<strong>Văd un 2021 foarte prolific din punct de vedere al călătoriilor. Oamenii îşi doresc să călătorească după atâtea restricţii şi cei mai mulţi au început deja să îşi rezerve vacanţele</strong>

Cum aţi caracteriza anul turistic 2021? Ce aşteptări şi ce temeri aveţi?

Personal văd un 2021 foarte prolific din punct de vedere al călătoriilor. Oamenii îşi doresc să călătorească după atâtea restricţii şi cei mai mulţi au început deja să îşi rezerve vacanţele, mai ales că acum toate rezervările sunt rambursabile cu până la câteva zile înainte de check in, lucru ce permite turiştilor o siguranţă în ceea ce priveşte vacanţa lor. Este recomandat sa isi rezerve din timp ca sa poata beneficia de un tarif bun si disponibilitate in acelasi timp. Ca şi temeri, eu sunt o persoană foarte optimistă din fire, chiar nu aş putea spune că am vreo teamă în acest an în ceea ce priveşte turismul. Aştept cu nerăbdare ca restricţiile să fie ridicate rând pe rând şi să putem fi LIBERI să călătorim. Oamenii sunt dornici de experienţe noi, de amintiri create cu cei dragi iar noi, alături de agenţiile de turism partenere şi de hotelieri, vrem să participăm în mod activ la îndeplinirea dorinţelor.

Hotelcon reprezintă un sistem internaţional cunoscut, cu tradiţie. Pandemia a determinat o mutare şi mai mare în mediul online, aprofundat de mult timp de Hotelcon. Ce schimbări în privinţa mediului online, referitor la turism, a adus pandemia covid-19?

Pentru, noi toată această perioadă a reprezentat o descoperire, o acomodare la ceva ce ni s-a părut iniţial incomod. A fost o reală aventură să începem webinariile, să începem conferinţele, să începem proiectul pe integrări hoteliere ”România este ţara mea şi merită promovată!”. Obişnuiţi fiind cu interacţiunea umană, la început am fost temători cu privire la suplinirea acesteia cu interacţiunea din mediul online, însă recunosc că am încercat să rămânem la fel de joviali şi optimişti, iar lucrul acesta l-am transmis şi participanţilor din webinarii şi conferinţe. Astfel, totul a devenit atractiv atât pentru ei, cât şi pentru noi, şi am început chiar să iubim acest mod de a-ţi creea relaţii. Am încercat să fim cât mai prezenţi în viaţa profesională a partenerilor noştri şi cum altfel decât prin newslettere, Facebook, webinarii, conferinţe şi o mulţime de discuţii, nocturne aş putea spune, ca să stabilim ce este de făcut. Am realizat că numai împreună putem depăşi această perioadă, şi am adunat în jurul nostru oameni pe care i-am şi prezentat ca exemplu de urmat ori de câte ori am avut ocazia, şi totul în mediul online. A fost şi este o experienţă unică în viaţă dar din care am învăţat enorm şi am avut ocazia să cunoaştem oameni minunaţi pe care de abia aştept să-i întâlnesc şi LIVE.

A consemnat,

Traian BĂDULESCU

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite