În vara lui 2020, din cauza accesului facil, oferit atât de drumul de acces auto TransBucegi, cât şi de telecabină, numărul turiştilor a crescut exponenţial în masivul Bucegi. Locul cel mai popular de promenadă este platoul, între Piatra Arsă şi Cabana Omu.

În lipsa unor parcări special amenajate, sute de maşini rămân zilnic parcate pe marginea drumului, iar în weekend şirul acestora se întinde pe kilometri întregi între Dichiu şi Piatra Arsă.

O dată lăsată maşina în drum la propriu, turiştii sunt întâmpinaţi de rangerii parcului care tăie zeloşi bilete de acces (10 lei / persoană).

După intrarea în legalitate, poteca oferă şi oportunitatea unui comerţ ambulant îndoielnic; din loc în loc drumeţii sunt întâmpinaţi cu tarabe improvizate care vând apă, suc, porumb fiert şi dulciuri.

Oricât ar fi de eterogeni, toţi turiştii ajung la un moment dat să aibă ceva în comun: nevoia stringentă de a merge la toaletă.

Din păcate singurele toalete disponibile pe traseu se află la Piatra Arsă şi Telecabina Babele. Cabanele Babele şi Omu au toaletele închise din motive de igienă!


Spaţiul plat, fără pietre sau vegetaţie, cu panorame generoase în toate direcţiile, inhibă orice tentativă de a da frâu liber pornirilor trupeşti fireşti. Brusc, sub presiunea unei vezici şi / sau a unui colon care plesnesc, taxa de acces în parc pare mult prea scumpă.

Visul unui turism de masă în Bucegi a fost îndeplinit prin TransBucegi. Discuţiile despre protejarea parcului, afectat de eroziune, alunecări de teren şi păşunat excesiv, sunt de facto moarte.

Lucrurile însă nu se opresc aici. Există planuri de dezvoltare imobiliară a zonei cuprinse între Dichiu şi Piatra Arsă.

Lipsa unui plan de urbanism adecvat, combinat cu studii reale de impact asupra mediului, va conduce la al doilea eşec tip Staţiunea Rânca, unde fiecare a construit spatii de cazare după propriul plac, pricepere şi buget.

Un astfel de Istanbul este cel mai sigur mod de a goni turiştii. Poate chiar această antropizare excesivă este soluţia pentru protejarea mediului!

Modelul de dezvoltare a turismului montan tip Istanbul începe să fie tot mai bine reprezentat în România. Alături de mafia defrişărilor ilegale, este un alt concurent la distrugerea patrimoniului nostru natural.

Din acest motiv investitorii serioşi ar face bine să ia în calcul degradarea rapidă a arealor acoperite de păduri, implicit la scăderea atractivităţii turismului montan în România.

Dacă totuşi optimismul lor triumfă în faţa realităţii, vreau să le atrag atenţia că în Istanbul există toalete publice şi parcări pentru turişti! Acestea se încadrează la investiţii minime obligatorii, chiar şi atunci când conceptul de dezvoltare durabilă le este străin autorităţilor!