10 aplicaţii mai puţin cunoscute care îi pot ajuta pe turişti în timpul călătoriilor

10 aplicaţii mai puţin cunoscute care îi pot ajuta pe turişti în timpul călătoriilor

Aplicaţii mai puţin cunoscute pentru călătorie

Aplicaţiile de ride sharing sau de rezervări de zboruri, hoteluri sau maşini au devenit arhicunoscute şi sunt folosite de milioane de călători din întreaga lume, dar există şi unelte care nu au devenit (încă) la fel de populare, deşi funcţionalitatea lor este apreciată la fiecare interacţiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai bune instrumente care pot face călătoria mai uşoară şi mai plăcută. Lista include mai ales servicii mai puţin cunoscute, care ajută în rezolvarea unor probleme comune ale călătorilor sau contribuie la relaxarea din timpul vacanţei.

1. XE Currency Converter

Cei care îşi petrec vacanţa într-un stat din Uniunea Europeană care a aderat la zona Euro sunt deja obişnuiţi să evalueze preţurile direct în moneda locală. Pentru restul destinaţiilor, însă, procesul poate deveni mai dificil. Ei pot folosi aplicaţia XE, care permite selectarea mai multor monezi şi echivalează valoarea introdusă cu cea corespunzătoare fiecărei ţări.

2. Luggage Hero

Numărul celor care călătoresc în mai multe oraşe în timpul unei vacanţe a crescut mult în ultimii ani, dar cei care fac asta se lovesc de o problemă destul de inconfortabilă: căratul bagajelor. Folositor atât pentru cei care călătoresc doar cu rucsacul cât şi pentru cei care nu au putut evita trolerul, Luggage Hero face legătura dintre turişti şi proprietari de restaurante, cafenele, hosteluri sau alte spaţii verificate pentru găzduirea propice a bagajelor. Site-ul permite găsirea celei mai apropiate locaţii disponibile şi taxează depozitarea în funcţie de numărul de ore folosit, dar nu mai mult de 8 €/zi. Explorarea oraşului va deveni mult mai confortabilă, fără să fie nevoie de drumuri în plus către gări sau autogări centrale.

3. Wi-Fi Space

Călătoriile din afara ţării vin la pachet şi cu un cost suplimentar pentru datele mobile folosite pentru social media sau pentru organizarea unui traseu. Utilizatorii aplicaţiei Wi-fi Space reuşesc să reducă acest cost prin folosirea reţelelor Wi-Fi disponibile din apropiere. Sunt incluse atât reţele publice cât şi punct de acces ale restaurantelor sau hotelurilor care au fost înregistrate de alţi utilizatori.

4. OpenTable

Pe lângă inspiraţia privind alegerea restaurantelor din zonă, aplicaţia OpenTable permite rezervarea locurilor în locaţia dorită, alegând ora şi numărul de persoane care vor servi masa.

5. Happycow

Vegetarienii, veganii sau cei care au alte tipuri de restricţii alimentare se bucură din plin de această aplicaţie care îi ajută să descopere restaurantele adecvate preferinţelor lor din oraşul pe care îl vizitează.

6. FlightRadar24

Călătorii cu experienţă au învăţat să anticipeze întârzierile avioanelor cu care călătoresc în funcţie cursele anterioare ale aeronavei. Flight Radar 24 afişează toate cursele comerciale aeriene în timp real şi ajută în localizarea aeronavelor şi la estimarea timpului necesar pentru aterizarea în aeroportul destinat.

7. Lounge Buddy

Timpul petrecut în aeroport poate fi foarte obositor, atât pentru călătorii care au o escală cu un timp insuficient pentru vizitarea oraşului, cât şi pentru cei care au întârzieri ale curselor. Aplicaţia ajută utilizatorii să găsească zonele de lounge şi afişează tarifele de acces, făcând aşteptarea mai comodă sau mai eficientă.

8. Where is Public Toilet

Urgenţele necesită atenţie imediată, dar totul se poate relaxa după găsirea locului potrivit. Aplicaţia ghidează utilizatorii către cele mai apropiate toalete publice, ajutându-i să nu mai piardă timpul cerând indicaţii inconfortabile localnicilor (uneori prea puţin informaţi).

9. Meetup

O parte importantă a oricărei călătorii este interacţiunea cu localnicii, pentru a cunoaşte cât mai bine cultura locului vizitat. Pentru a contribui la acest lucru, Meetup aduce împreună oameni cu interese diverse şi îi ajută să organizeze întâlniri tematice pentru a schimba idei sau pur şi simplu pentru a petrece un timp de calitate.

10. Star Walk 2

Cei care aleg să petreacă o noapte în afara oraşului şi au suficient noroc să se bucure de un cer senin, pot identifica stelele şi constelaţiile pe care le admiră, pur şi simplu îndreptând camera telefonului către ele. Aplicaţia ajută la identificarea precisă a poziţiilor şi numelor corpurilor respective.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: