Zona de intimitate, fiţă sau necesitate?

Perimetrul în care intimitatea ne este respectată este de jumătate de metru

Invadarea de către alte persoane a spaţiului intim, estimat de specialişti ca având o rază de 50 de centimetri, determină reacţii ale organismului asemănătoare cu cele cauzate de frică.

De fiecare dată când urcă în autobuz, Aura Buzoianu (30 de ani), din Bucureşti, simte o stare de agitaţie. „Nu sufăr de rău de maşină, însă atunci când sunt în preajma multor persoane necunoscute am o stare de disconfort. Am observat că păţesc acest lucru doar când mijloacele de transport sunt aglomerate. Am întârziat de multe ori la serviciu, fiindcă am preferat să cobor din autobuz şi s-o iau pe jos", spune tânăra.

Şi Andrei C. (40 de ani), din Arad, reacţionează neobişnuit, după cum însuşi afirmă, atunci când persoane cu care nu are relaţii strânse se apropie prea mult de el. „Într-o zi eram la ţigară împreună cu colegii. La un moment dat, vorbeam cu o colegă, care, în acelaşi timp, a vrut să-şi stingă ţigara în scrumiera care se afla chiar stânga mea. S-a apropiat atât de mult de mine, încât nu am mai putut să mă concentrez la întrebarea ei şi am şi făcut doi paşi înapoi ca să pot respira. Am simţit nevoia să-i atrag atenţia că s-a băgat în sufletul meu", spune Andrei.
Comportamentele Aurei şi al lui Andrei nu sunt deloc neobişnuite, conform specialiştilor. Ele sunt cât se poate de normale atunci când cineva le invadează spaţiul intim, „bula de aer", cum mai este cunoscută această zonă.

Prietenii, acceptați în „bula de aer"

„Cu toate că suntem fiinţe sociale şi căutăm prezenţa celorlalţi oameni în viaţa noastră şi în apropierea noastră, avem nevoie stringentă de un spaţiu propriu în care să ne mişcăm, în care să ne simţim siguri, în care să ne refugiem. Perimetrul în care ne simţim protejaţi, în care intimitatea ne este respectată, este de aproximativ jumătate de metru", explică psihologul Keren Rosner din Bucureşti. Specialiştii spun că în zona intimă dăm acces doar persoanelor apropiate, celor pe care le învestim cu un rol special sau pentru care nutrim anumite sentimente. Aceste persoane sunt cele pe care le dorim cât mai aproape, pentru care atingerea corporală este permisă. Suntem de acord şi nu ne deranjează contactul fizic, apropierea fiind asociată cu gesturi de acceptare.

Păstrează distanța!

Cu cât relaţiile sunt mai reci sau sentimentele se deplasează spre zona negativă (când ne simţim vulnerabili în raport cu cineva, când încrederea este scăzută, când avem semnale de pericol sau când simţim antipatie faţă de cineva), cu atât dorim ca persoanele în cauză să fie plasate mai departe de noi. Expresia „Păstrează distanţa!" este sugestivă.

„Acest disconfort îl simţim subiectiv. Explicaţia vine din vremuri îndepărtate, când pericolul de moarte era frecvent şi putea fi evitat dacă exista o distanţă suficientă de observaţie şi posibilitatea de anticipare a intenţiilor posibilelor pericole sau răuvoitori", spune Keren Rosner. O altă explicaţie oferită de psihologi este că fiecare îşi apără propria persoană, îşi doreşte să nu fie cunoscut de oameni care nu îi inspiră încredere, tocmai pentru a nu fi vulnerabil. Mirosul propriu, detaliile fizice sunt simţite, observate în detaliu, iar astfel o persoană poate fi „descoperită", explică specialiştii.

Încălcarea spaţiului intim determină manifestări fiziologice şi psihologice (stări de sufocare, nelinişte, agitaţie, respiraţie rapidă, transpiraţie, disconfort, nevoia de a se îndepărta). Un studiu efectuat în cadrul Institutului Tehnologic din California (Caltech), SUA, a arătat că invadarea spaţiului personal activează o zonă din creier, denumită amygdala, care este responsabilă pentru controlul emoţiilor negative, ca furia sau teama. Manifestările sunt aceleaşi ca şi în aceste cazuri: inima bate mai repede, cresc nivelul de adrenalină şi fluxul sangvin către muşchi, iar pupilele se dilată.

Anxioșii reacționează mai dur

Specialiştii spun că persoanele extrovertite acceptă mai uşor contactul cu oamenii, apropierea corporală şi nu se simt frustrate de încălcarea perimetrului propriu. „Persoanele introvertite, rezervate, anxioase, persoanele care trec prin atacuri de panică nu sunt doar deranjate, ci chiar blocate psihic de încălcarea acestui drept al individului de a avea propriul spaţiu de mişcare", precizează Keren Rosner.

Salvați de telefon

Pentru a evita aceste stări neplăcute este indicată manifestarea dorinţei prin exprimare verbală sau nonverbală (îndepărtarea discretă). Un studiu efectuat de cercetătorii Universităţii Yale, apărut în publicaţia „Symbolic Interaction", arată că în autobuz, de exemplu, pentru a evita contactul cu alte persoane, oamenii preferă să-şi verifice telefonul, să se prefacă adormiţi sau să-şi aşeze geanta pe scaunul gol de lângă ei. Aceste comportamente au fost observate la toate persoanele, indiferent de vârstă sau de nivelul social.

Ce semnifică apropierea 
Simbolic, persoanele care se apropie nepermis de mult fie îşi manifestă interesul, fie sfidarea. Acceptarea intimităţii rămâne la latitudinea fiecăruia. Dezacordul trebuie reglementat prin stabilirea de reguli şi reevaluări de poziţie.

Clasificarea distanţelor

În funcţie de tipul de relaţie pe care o avem cu ceilalţi, spaţiile din jurul nostru se împart în:
- „distanţa intimă" (de până la 50 de centimetri) în care se pot simţi prezenţa celuilalt, mirosul şi respiraţia.
- „distanţa personală" (50-120 de centimetri), în care persoanele îşi pot strânge mâinile.
- „distanţa socială" (1,2 -4 metri) este zona la care se desfăşoară cele mai multe dintre interacţiunile individuale obişnuite, activităţile formale.
- „distanţa publică" (peste 4 metri) este cea la care individul e protejat şi se poate apăra în caz de ofensivă.