Zece activităţi care te fac să te simţi mai tânăr

Zece activităţi care te fac să te simţi mai tânăr

Timpul petrecut cu prietenii, organizând activităţi amuzante, te poate face să retrăieşti sentimentele avute în copilărie FOTO:Shutterstock

Sfaturile specifice lunii ianuarie sunt, de obicei, legate de soluţii de detoxifiere, dar psihologul american Tomas Chamorro a propus publicaţiei „Female First“ câteva modalităţi prin intermediul cărora putem să ne simţim mai tineri şi mai fericiţi.

Acţiunile simple pe care le putem efectua pentru a aduce energia tinereţii în vieţile noastre a fost creată după ce studiile au constatat că 40% din oameni cred că secretul fericirii este să te simţi tânăr.
 

1. Găseşte diferite forme norilor

Este greu să evităm să ne gândim la ceva, dacă nu vom reuşi să ne concentrăm atenţia asupra altei activităţi. Acest exerciţiu te va relaxa şi te va ajuta să îţi îmbunătăţeşti creativitatea.

2. Dansează ca atunci când nimeni nu te priveşte

Toată lumea poate dansa, dar inhibiţiile noastre ne stau, de obicei, în cale. Dansul este o modalitate rapidă şi gratuită de a te elibera de stres şi de a te bucura! Dansul creează o stare bună de spirit, aşa cum o face şi cântatul, prin eliberarea de noradrenalină (o substanţă chimică a creierului care ne face să ne simţim bine). De asemenea, este şi o modalitate foarte bună de a nu te mai îngrijora cu privire la ceea ce cred alţii despre tine!

3. Lasă-ţi imaginaţia să zburde citind cartea preferată din copilărie

Retrăirea unor filme sau cărţi care ne-au bucurat când am fost copii reproduce aceleaşi emoţii şi gânduri pe care le-am avut atunci. Acesta este un excelent mod de a-ţi lăsa imaginaţia să urmeze un alt curs decât cel obişnuit!

4. Cântă melodia ta preferată cât de tare poţi                  

Umorul este cel mai bun antidot împotriva stresului, astfel că uneori trebuie să lăsăm la o parte  seriozitatea pentru a elibera energia negativă.

5. Organizează o bătaie cu zăpadă împreună cu prietenii tăi

Este o modalitate inocentă de a fi neascultător şi umorul tău va fi contagios. Deşi toţi sunteţi la fel de maturi precum vă sugerează comportamentul, acţionând într-un mod tineresc te va face să te simţi mai tânăr.

6. Găteşte ceva ce nu ţi s-a permis să mănânci când erai copil

Posibilitatea de a-ţi pregăti propria mâncare este o modalitate foarte bună de a te simţi rebel, prin evocarea amintirilor din copilărie. Este, de asemenea, o bună ocazie de a-ţi aminti că eşti adult şi că eşti capabil să faci tot ceea ce vrei!

7. Mergi afară şi fă îngeri în zăpadă

Atunci când te joci cu zăpadă amintirile fericite din copilărie pot reînvia şi poţi foarte simplu să te simţi mai tânăr!

8. Fă-ţi un cort din cearşafuri şi vizionează filmul tău preferat de acolo

Filmele vesele ajută creierul să elibereze dopamină, care creează un sentiment de bunăstare şi reduce stresul, ajutându-te să te bucuri de moment!

9. Invită-ţi prietenii la o petrecere în pijamale

Aceasta este cea mai bună metodă pentru a retrăi una dintre cele mai amuzante activităţi pe care le desfăşuram în copilărie.

10. Explorează minunile ascunse într-un magazin de jucării!

Reaminteşte-ţi sentimentul de uimire prin explorarea unui mediu pe care atunci când erai copil îl considerai magic. Aceasta este o plăcere lipsită de vină şi văzând feţele copiilor din magazin  garantat te va face să zâmbeşti!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: