Voyager 1 a părăsit sistemul solar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dincolo de universul cunoscut
Dincolo de universul cunoscut

După o călătorie de 35 de ani, sonda spaţială Voyager 1 a trecut dincolo de zona cunoscută şi cartografiată a spaţiului interstelar

Informaţiile transmise de Voyager 1 către Pământ indică faptul că sonda spaţială a depăşit hotarul sistemului solar, scrie space.com. Lansată în cosmos în 1997 de către americani, Voyager 1 lasă în urmă ultima particulă de energie solară, marcând un moment istoric în explorarea spaţiului: este primul obiect construit de om care trece „graniţa“.

Sonda se apropie de doi ani de marginea sistemului nostru solar, delimitată de punctul de echilibru dintre energia solară şi presiunea spaţiului interstelar. Oamenii de ştiinţă nu pot estima încă exact ce fenomene se petrec în apropierea sau chiar la graniţa dintre cele două, dar se bazează pe informaţiile pe care le va transmite, în continuare, Voyager 1.

Până acum, din măsurătorile făcute, a rezultat o scădere drastică a energiei solare, precum şi creşterea radiaţiilor cosmice. „Aceast lucru înseamnă, cel mai probabil, că Voyager 1 a părăsit în mod oficial sistemul solar, în sensul că nu mai este protejat de câmpul magnetic al Soarelui şi este acum complet deschis la orice aruncă spaţiul în direcţia sa“, a declarat Nick Suntzeff, astronom la Universitatea Texas A&M.

Click pentru a mări.

info

„Cartea de vizită“ a pământenilor

Naveta nu călătoreşte singură: fiind în căutarea formelor de viaţă inteligente extraterestre, Voyager 1 are la bord „cartea de vizită“ a umanităţii: discul de aur cu sunete şi imagini selectate pentru a ilustra diversitatea şi cultura vieţii pe Pământ. Nu călătoreşte spre o destinaţie anume. De 14 ani este, însă, „cel mai îndepărtat reprezentant activ al omenirii“, conform NASA.

Voyager 1 a fost lansată în spaţiu în acelaşi an cu Voyager 2, „sora sa geamănă“ – 1977. Pe 18 septembrie, la 13 zile de la decolare, trimitea acasă prima fotografie cu Terra şi Luna. După doi ani, naveta care se deplasează în spaţiu cu viteza de 17 kilometri pe secundă (aproximativ 56.000 de kilometri pe oră), ajungea în vecinătatea planetei Jupiter, apoi lângă Saturn. Bateriile nucleare de la bord vor permite comunicarea cu Terra până în anul 2025, când va ajunge la peste 20 de miliarde de kilometri de Soare.


Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite