Vinul, medicament natural pentru femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii americani au descoperit că unul sau două pahare de vin pe zi au același efect pentru menţinerea densității osoase.

O echipă de cercetători de la International Scientific Forum on Alcohol Research au analizat un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oregon, observând că femeile care consumau o cantitate moderată de alcool după instalarea menopauzei se aflau într-o formă mai bună comparativ cu celelalte.

Abstinența nu este recomandată

Experții au realizat un studiu în care au inclus 40 de femei sănătoase, aflate în postmenopauză, cu vârsta de aproximativ 56 de ani. Ei au constatat că în cazul femeilor care beau zilnic două pahare cu vin, adică echivalentul a 20 de grame de alcool, oasele lor devin mai puternice. În schimb, studiul a arătat că persoanele care se abţineau de la consumul de băuturi alcoolice prezentau un risc mai mare de a suferi de osteoporoză.
Sute de mii de femei care au ajuns deja la menopauză iau medicamente pe bază de bisfosfonat pentru a combate rarefierea oaselor. Studiul publicat în „Menopause Journal" sugerează că un consum moderat de alcool ar putea avea acelaşi efect benefic ca acest tratament medicamentos.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite