VIDEO Oamenii sunt mai veseli dimineaţă, confirmă Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii sunt mai bine dispuşi când se trezesc dimineaţa decât în restul zilei
Oamenii sunt mai bine dispuşi când se trezesc dimineaţa decât în restul zilei

Se ştie deja că weekendul generează bună dispoziţie în rândul majorităţii, dar ce se întâmplă în restul zilelor din săptămână? Folosindu-se de Twitter, cercetătorii de la Universitatea americană Cornell au descoperit că oamenii sunt mai veseli dimineaţa.

Oamenii sunt mai bine dispuşi când se trezesc dimineaţa decât în restul zilei, au constatat cercetătorii de la Universitatea Cornell din SUA. Ei au ajuns la această concluzie analizând postările pe reţeaua de socializare Twitter aparţinând a 2,4 milioane de persoane din 84 de ţări.

Peste 500 de milioane de "tweet"-uri sau postări, scrise în limba engleză pe parcursul a doi ani, au fost evaluate de oamenii de ştiinţă, care au folosit o aplicaţie pentru a identifica termenii ce dezvăluie dispoziţia: vesel, entuziasmat, excepţional sau trist, nervos, etc.

Cu excepţia persoanelor care sunt "păsări de noapte", cei care au un stil de viaţă care implică trezirea dimineaţa sunt mai veseli atunci decât în orice al moment al zilei, informează msnbc.msn.com.

Oamenii de ştiinţă au atras totuşi atenţia că această constatare este valabilă mai degrabă în cazul tinerilor, pentru că ei sunt cei care folosesc cu regularitate reţeaua de socializare. Totodată, teoria veseliei de dimineaţă ar putea să se aplice mai mult persoanelor cu un nivel de educaţie mai ridicat decât media, care sunt mereu interesaţi să afle noutăţi prin mediul virtual.

Visit msnbc.com for breaking news, world news, and news about the economy

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite