VIDEO Maşina care se conduce singură: şoferul a fost înlocuit cu lasere, senzori şi camere video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul german de automobile, BMW, a dezvoltat un sistem de condus automat care promite şoferilor că vor putea să-şi ia mâinile de pe volan, atunci când merg pe autostradă, fără să rişte vreun accident. .

Sistemul nu modifică în niciun fel maşinile producătorului german, acestea arătând la fel de normal. Singura diferenţă sunt cei patru senzori-minune: un radar, camera video, scanere cu laser şi ultrasunete, scrie cotidianul „The Daily Mail".

Maşina este de o eficienţă nemţească perfectă şi de o corectitudine asemenea. „Maşina respectă toate reguilile de trafic, după o depăşire se duce pe banda corectă, nu depăşeşte prin dreapta şi respectă fiecare limită de viteză", au declarat inginerii germani. Sistemul a fost testat de către BMW pe autostrăzile care au fost introduse în sistemul computerizat al maşinii, parcurgând deja aproximativ 5.000 de kilometri în trafic normal.

Şoferul nu este total relaxat în asemenea maşini, deoarece trebuie să fie pregătit să intervină când situaţia o cere. În orice caz, tehnologia va fi introdusă abia peste 10-15 ani, conform site-ului physorg.com.

Vezi un video cu maşina în trafic

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite