VIDEO O fetiţă de 7 ani din SUA a suferit o operaţie estetică pentru a nu fi agresată la şcoală

VIDEO O fetiţă de 7 ani din SUA a suferit o operaţie estetică pentru a nu fi agresată la şcoală

Fetiţa era necăjită pentru urechile sale

Părinţii unei fetiţe de doar şapte ani din SUA, necăjită pentru urechile ei mai puţin obişnuite, au considerat că o operaţie estetică este singurul lucru care o va ţine pe Samantha departe de glumelor răutăcioase ale celorlalţi, informează ABC News.

Ştiri pe aceeaşi temă

Samantha suferea de o uşoară malformaţie a urechilor, astfel că medicii nu au considerat intervenţia chirurgicală drept un moft al părinţilor.

Numărul operaţiilor estetice la copii a crescut în ultimul deceniu cu 30% în SUA. Părinţii declară, de cele mai multe ori, că au vrut să-şi ferească copii de agresiunile verbale şi fizice la care sunt supuşi în şcoală.

O altă mamă din SUA îşi injectează fetiţa de opt ani cu Botox

Aceasta nu este şi explicaţia oferită de o mamă din San Francisco, care îşi injectează fetiţa de doar opt ani cu Botox.

Kerry Campbell vorbeşte cu mândrie de tratamentul cosmetic pe care i-l aplică fiicei sale, Britney, în vârstă de opt ani din trei în trei luni. Scopul injecţiilor cu Botox este acela de a-i netezi fetiţei drumul spre celebritate. 

"Ştiu că într-o zi ea va ajunge model, actriţă sau cântăreaţă şi tratamentele pe care i le aplic acum îi vor asigura o faţă tânără şi proaspătă, de copil, pentru multă vreme", declara femeia pentru The Sun.

Fetiţa a învăţat să nu se mai plângă şi este chiar încântată de grija mamei pentru aspectul său fizic.

"Prietenii mei cred că e cool că îmi fac toate aceste tratamente şi vor şi ei să fie ca mine. Mă uit în fiecare seară în oglindă după riduri şi când văd câteva vreau mai multe injecţii. De obicei mă durea când mi le făceam, dar acum nu mai plâng aşa de mult. Mai vreau să-mi pun şi silicoane, şi să-mi aranjez şi nasul", a declarat Britney.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările