VIDEO Cum a aflat o tânără motivul misterios din cauza căruia se îngrăşase peste măsură

VIDEO Cum a aflat o tânără motivul misterios din cauza căruia se îngrăşase peste măsură

În timpul festinurilor nocturne, Kate s-a îndopat cu mii de calorii, mâncând orice îi pica în mână. FOTO Daily Mail

O tânără în vârstă de 20 de ani din Marea Britanie a elucidat misterul kilogramelor în plus pe care le luase în greutate într-un timp scurt, ajungând de la măsura 38 la măsura 44.

Ştiri pe aceeaşi temă


Kate Archibald, studentă în anul trei la Universitatea din Aberdeen, a observat creşterea în greutate încă din anul întâi de facultate, însă şi-a pus semne serioase de întrebare abia după ce, trezit într-o dimineaţă, s-a „îngropată” în ambalaje de mâncare. Fata a aflat astfel că este somnambulă şi că în timpul acestor episoade mănâncă foarte multe dulciuri, scrie „Daily Mail”.
Diagnosticată de medici cu un sindrom de tulburare alimentară care se manifestă în timpul somnului, Kate povesteşte că boala i-a deteriorat relaţia cu colegele de apartament, cu care s-a ciondănit de multe ori din cauza mâncării care dispărea ca prin farmec din frigider. 
 
„Eram de neînduplecat în acele dispute, pentru că eram convinsă că nu am mâncat nimic. Am realizat că eu am fost abia când m-am trezit înconjurată de ambalajele batoanelor cu ciocolată pe care le consumasem în somn”, povesteşte britanica, adăugând că această tulburare ar putea fi un efect advers al medicamentelor pe care le lua pentru sindromul ADHD.
 
În timpul festinurilor nocturne, Kate s-a îndopat cu mii de calorii, mâncând orice îi pica în mână, chiar şi nuci, deşi este alergică la ele. „Mă trezeam uneori cu faţa umflată ca un balon şi nu ştiam de ce”, îşi aminteşte aceasta.
 
 
Ellie Harding, una din colegele de apartament ale fetei, spune că, deşi s-a obişnuit cu episoadele nocturne ale lui Kate, simte nevoia să îi spună uneori care sunt bucatele de care ar vrea să stea departe. „Sper că subconştientul ei ascultă şi c-o să înţeleagă să nu ne mănânce mâncarea preferată. Eu mă tem să nu încerce vreodată să gătească ceva. Nu vreau să dea foc apartamentului”, a declarat Ellie, mai în glumă, mai în serios.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările