Viaţa bizară a fetiţelor-zeiţe din Nepal: trăiesc izolate în temple şi nu au voie să atingă pământul cu picioarele
0
În Nepal, zeiţele trăiesc printre oameni, iar viaţa pe care o duc este impresionantă. Au vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, trăiesc izolate în temple, nu au voie să meargă pe jos şi sunt venerate atât de hinduşi, cât şi de budiştii nepalezi. Fetiţele-zeiţe aduc noroc şi properitate.
Tradiţiile localnicilor fac din Nepal un tărâm mistic şi o experienţă culturală unică. Aici trăiesc printre oameni aşa-numitele ”fetiţe-zeiţe”, numite Kumari, care le aduc nepalezilor prosperitate şi îi feresc de rele. Fetele sunt o reîncarnare temporară a zeiţei puterii, Taleju Bhavani, iar cei care le venerează sunt feriţi de rele, au noroc si se bucură de prosperitate.
Există 11 asemenea zeiţe în Nepal şi fiecare dintre ele trebuie să respecte un stil de viaţă cu totul diferit de al celorlalte fetiţe. Nu orice fată poate căpăta, însă, acest statut privilegiat. Zeiţele pot fi alese doar dintr-o castă anume a Nepalului: Newar Sakya, din care făcea parte şi Buddha.
Criteriile de selecţie
Fetiţele trebuie să îndeplinească şi anumite criterii estetice, cum ar fi să aibă ochii mari şi blânzi, gâtul subţire, vocea suavă şi părul negru. Iar starea lor de sănătate ar trebui să fie perfectă. Cinci preoţi budişti fac această atentă selecţie din sute de fete cu vârste cuprinse, de regulă, între 4 şi 7 ani.
Apoi, conform tradiţiei, candidatele la titlul de zeiţă trebuie să treacă 32 de probe bizare - care echivalează cu 32 de virtuţi - şi pe care nepalezii le numesc ”teste ale perfecţiunii”.
Una dintre probe testează curajul fetelor. Ele sunt conduse într-o încăpere întunecată în care bărbaţi cu măşti înfiorătoare dansează în jurul lor, la lumina lumânărilor. Reacţia fetelor este atent studiată de preoţi. Dacă îşi arată frica, ele sunt eliminate. În cadrul altui test, fetiţele trebuie să recunoască obiectele purtate de predecesoarea lor.
Apariţiile în public
Odată aleasă, zeiţa Kumari este îmbrăcată în straie tradiţionale de culoare roşie, primeşte podoabe din aur, iar pe frunte îi este pictat un ”ochi de foc”. După mai multe ceremonii de curăţire spirituale, zeiţa intră în templul Kumari Ghar, construit în 1757 tocmai pentru a proteja asemenea zeiţe.
Din noua sa casă nu va mai ieşi decât ocazional până la vârsta adolescenţei, pentru că zeiţelor nu li se permite să meargă la şcoală, căci, zeiţă fiind, ea este atotştiutoare.
Festivalurile locale, în număr de 13 pe an, sunt singurele ocazii cu care o zeiţă poate părăsi templul. Pentru aceste apariţii publice, zeiţa este aşezate pe un tron susţinut de oameni şi purtată prin mulţime. Până se retrage din ”funcţie”, zeiţa nu are voie să atingă pământul cu picioarele. Ea este considerată nemuritoare până la prima menstruaţie sau până la prima sângerare, de orice fel. Aşa se explică de ce le este interzisă orice activitate care ar putea să le rănească, iar mersul pe jos poate avea un asemenea risc.
Fetiţelor-zeiţe le este permis foarte rar să fie vizitate de familie şi, chiar şi atunci, întâlnirea trebuie să fie formală.
Revenirea în comunitate
Odată cu apariţia primei sângerări, fetiţele trebuie să urmeze un ritual de 12 zile care marchează sfârşitul vieţii de zeiţăşi reintoarcerea în comunitate, la viaţa de muritoare. Adaptarea la traiul obişnuit nu este, însă, deloc uşoară pentru aceste fete. Mai întâi, ele trebuie să reînveţe să meargă, pentru că muşchii picioarelor îşi pierd tonusul în toţi anii în care zeiţa a fost cărată pe umeri. Apoi, trebuie să reînveţe traiul într-o comunitate în care nimeni nu o mai venerează. Trebuie să deprindă, de asemenea, treburile casnice şi învăţatul – dacă îşi doreţte să meargă la şcoală.
O credinţă populară nepaleză că bărbaţii care iau de nevastă o fostă zeiţă ajung să verse sânge şi să moară în şase luni de la căsătorie. Se explică de ce, în aceste condiţii, multe dintre fostele zeiţei nu reuşesc niciodată să se căsătorească.
Abuz asupra copiilor
Pentru că multe dintre aceste fete sunt supuse unor ritualuri şi trebuie să urmeze un stil de viaţă foarte strict, câţiva activişti ai drepturilor omului consideră că numirea fetiţelor-zeiţe este o formă de abuz asupra copiilor. Ritualul le privează de libertate şi le interzice accesul la educaţie, susţin aceştia. O petiţie a fost înaintată în acest sens, dar tribunalul a decis că ritualul are o semnificaţie culturală şi istorică şi nu poate fi interzis. Totuşi, au emis un ordin prin care fetiţele-zeiţe să fie obligate să înveţe. Dar cu educatori privaţi, şi nu în şcolile publice.
Povestea unei foste Kumari
Deşi a întâmpinat dificultăţi odată cu revenirea la viaţa normală, Chanira crede că viaţa ei anterioară, de fetiţă-zeiţă, a fost o binecuvântare. ”Este un motiv de mare mândrie şi de respect pentru mine şi familia mea că am fost o Kumari. Nepalul este o ţară dominată de bărbaţi, dar iară că şi o fată poate fi venerată şi apreciată. Ca femeie, am primit această formă de respect. Acest mesaj ar trebui transmis societăţii: că o femeie ar trebui respectată, şi nu dominată”, crede Chanira.
La 16 ani, după revenirea în comunitate, fata nu mai recunoştea cartierul din care plecase şi nu reuşea să comunice cu profesorii şi colegii de şcoală. Cu toate acestea, a reuşit să devină prima fostă Kumari care a absolvit o şcoală. Ea este acum studentă la Universitatea Kathmandu şi speră să ajungă bancher cândva.
Se încarcă comentariile...
