El nu pare deranjat de hăndrălăii care fumează, beau cafea şi vorbesc tare în faţa agenţiei de pariuri sportive. El nu bea cafea. Palma stângă o ţine pe picior, palma dreaptă e încleştată pe mânerul unei coase. Un pensionar îşi trage căruţul cu alimente pe trotuar. El ridică brusc coasa şi... hârşt, îl loveşte cu precizie în ceafă, retezându-i gâtul. Capul se rostogoleşte jucăuş pe trotuar. Trupul se prăbuşeşte moale. Dar nu ţâşneşte sângele. De ce? Nici pariorii care se hăhăiesc la câţiva paşi de capul decapitat nu tresar la această crimă.

Este închipuirea mea. Horror! Este plăsmuirea mea faţă de bărbatul care vinde servicii funerare la parterul blocului. Preţurile şi discount-urile pentru pensionari sunt scrise cu litere mari pe vitrină şi sunt vizibile de pe trotuarul de vizavi. Iată cum ştie mustăciosul, care stă pe scaunul cu spetează, cu o şapcă neagră trasă pe frunte, să-şi vândă marfa: coşciuge, coroane, tot necesarul pentru înmormântări. Oferta e diversificată, pentru toate buzunarele. Lumea e muritoare. N-o fi el patronul, îmi dau cu părerea, dar este vânzătorul care-şi face treaba. Aşteaptă (fără coasă) clienţii. Care o fi specificul meseriei? (Îmi dau cu părere, fără nicio documentare.) Omul trebuie să aibă răbdare. Trec ore bune fără ca vreun client să-i treacă pragul. Şi ce face în timpul ăsta... mort? Stă pe scaun şi se uită la muritorii de pe stradă. Ar fi un bun sociolog sau moralist. Dar cât poate să stea aşa, în contemplare? E un om viu. Se ridică şi intră în librărie, să mai schimbe vreo două vorbe cu vânzătoarea, ca vecinii, perete-n perete: ce-au mâncat azi-dimineaţă, ce şi-au adus de-acasă pentru prânz, cum va fi vremea mâine...

O duce bine vânzătorul de servicii funerare complete non stop – cum scrie pe oferta din vitrină. Spre deosebire de colegii de breaslă – vânzătorii la supermarket, la farmacie, la bancă, la agenţiile de pariuri - el nu are nicio grabă. Nu-i stresat. Nici măcar nu are un plan de vânzări, adică target. Cum să-i fixeze patronul un target la coşciuge într-o perioada ca asta, fără război, fără molime, fără foamete sau cutremure devastatoare? Doamne fereşte! Coşciugele nu se vând ca „pâinea caldă“. Şi nici ca plasmele TV sau ca maşinile de spălat. Dacă sistemul medical românesc ar fi ceva mai performant, poate că mustăciosul ar avea ceva probleme cu vânzările, cu profitul, cu plata chiriei la magazin. Oamenii caută nemurirea, nu coşciugele. 

Mustăciosul este un vânzător cu o viziune lucidă asupra cererii şi ofertei în viaţă şi moarte. 

Poate este fericit, de ce nu? Dar fericirea nu i se citeşte pe chip.

Mă holbez la el, se uită şi el la mine, parcă ne cunoaştem de undeva?, aţi fost clientul meu?, dau din cap, nici da, nici nu, parcă am vrea să ne salutăm, dar nu e momentul, când va fi momentul?, îmi vine să-i povestesc că am cumpărat şi eu câteva coşciuge în viaţa mea, dar trec înainte, dă-o dracului de coasă!, el rămâne pe scaun.