Un pensionar este hărţuit cu „pizza“. De 9 ani primeşte zilnic zeci de livrări, inclusiv la miezul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Van Landeghem, pensionarul belgian hărţuit cu pizza
Jean Van Landeghem, pensionarul belgian hărţuit cu pizza

Un pensionar este hărţuit cu pizza. Omul primeşte de nouă ani zeci de livrări la uşă, dar nu ştie din partea cui. Belgianul a apelat la ajutorul poliţiei, iar anchetatorii încearcă să rezolve misterul.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Belgia, spune că este hărţuit de persoane care-i trimit de aproape un deceniu, pizza de câteva ori pe zi, uneori chiar şi noaptea, scrie brusselstimes.com

În ultimii nouă ani, sute de cutii cu pizza au fost livrate acasă la Jean Van Landeghem, fără ca acestea să comande.

„Nebunia a început în urmă cu nouă ani. M-am trezit la uşă cu un curier şi o mulţime de cutii cu pizza“, povesteşte bărbatul.

La început, belgianul a crezut că este o greşeală a adresei de livrare, dar comenzile au continuat să curgă.

„Comenzile vin în fiecare zi a săptămânii, în orice moment al zilei. Am primit livrări de pizza şi la 2:00 noaptea“, a spus Van Landeghem.

„Nu mai pot dormi. Încep să tremur de fiecare dată când aud un scuter pe stradă. Mă tem că cineva urmează să sune încă o dată la uşa mea cu o pizza fierbinte”, a adăugat el. 

Bărbatul îşi aminteşte că într-o zi din ianuarie 2019, zece livratori diferiţi s-au prezentat la uşa sa, dintre care unul avea nu mai puţin de 14 pizza.

„Am refuzat întotdeauna livrările, aşa că nu am plătit niciodată nimic”, a spus el, adăugând că hărţuirea nu este enervantă doar pentru el, dar şi pentru restaurante.

Pensionarul în vârstă de 65 de ani a depus mai multe plângeri la poliţie, dar fără succes. Bărbatul spune că nu are duşmani. Mai mult, inclusiv prietenii lui primesc din când în când câte o pizza, fără să fi dorit aşa ceva.

Jurnaliştii belgieni au întrebat la poliţie de ce anchetatorii nu caută adresa IP a misterioasei persoane care plaseză comenzile de pizza. Oficial, responsabilii poliţiei nu au vrut să facă declaraţii, dar au confirmat că a fost deschisă o anchetă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite