Trucuri psihologice pentru a-i face pe cei din jur să te placă imediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii au realizat numeroase studii pentru a afla care sunt factorii exacţi care provoacă procesul de atracţie între două persoane. Vă prezentăm o listă cu 9 trucuri psihologice care vă pot ajuta să deveniţi plăcuţi şi apreciaţi de cei din jur.

Este greu de spus exact de ce vă place cineva. Poate că este zâmbetul, mintea sclipitoare sau poate că pur şi simplu le daţi o stare de bine, scrie independent.co.uk. Oamenii de ştiinţă au petrecut ani încercând sa identifice factorii exacţi care provoacă procesul de atracţie între două persoane. Printre aceştia, cel mai des întâlniţi au fost:

Oglindirea gesturilor interlocutorului

Această strategie implică imitarea subtilă a comportamentului unei alte persoane. Când vorbeşti cu cineva, încearcă să le copiezi mimica, gesturile şi expresiile faciale. În 1999, cercetătorii de la Universitatea din New York au documentat „efectul cameleon“, care apare atunci când oamenii mimează în mod inconştient comportamentul celuilalt. Acest proces facilitează plăcerea.

Complimentele sunt asociate celui care le face

Oamenii vor asocia cuvintele pe care le folosiţi pentru a descrie alte persoane cu personalitatea voastră. Potrivit lui Gretchen Rubin, autorul cărţii „Proiectul fericirii“, „orice ai spune despre alte persoane influenţează modul în care te văd cei din jur“. Dacă descrieţi pe altcineva ca fiind autentic şi amabil, oamenii vă vor asocia cu acele trăsături.

Afişarea emoţiilor pozitive

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Ohio şi de Universitatea din Hawaii, oamenii pot simţi inconştient emoţiile celor din jurul lor. Dacă doriţi să îi faceţi pe ceilalţi să se simtă fericiţi când sunt în jurul vostru, faceţi tot posibilul pentru a comunica emoţii pozitive.

Căldură şi încredere

Amy Cuddy, psiholog Harvard, spune că este important să demonstrăm mai întâi căldura şi apoi competenţa, mai ales în mediul de afaceri. „Din perspectiva evoluţionistă“, scrie Cuddy în cartea sa „Prezenţa“, „este important pentru supravieţuirea noastră să ştim dacă o persoană merită încrederea noastră“.

Arătaţi-vă defectele din când în când

Oamenii vă vor plăcea mai mult după ce aţi făcut o greşeală - dar numai dacă ei consideră că sunteţi o persoană competentă. Imperfecţiunea te face vulnerabil în faţa oamenilor din jurul tău.

Accentuaţi valorile comune

Oamenii sunt mai atraşi de persoanele care le împărtăşesc valorile. Acest lucru este cunoscut ca efectul de atractivitate similară. În experimentul său, Theodore Newcomb a măsurat atitudinile subiecţilor pe teme controversate, cum ar fi sexul şi politica, şi apoi i-a pus într-o casă din Michigan pentru a trăi împreună. Până la sfârşitul şederii lor, subiecţii au ajuns să îi placă mai mult pe colegii lor care aveau atitudini similare cu privire la subiectele dezbătute.

Atingeri întâmplătoare

Atingerea subliminală apare atunci când atingeţi o persoană atât de subtil încât abia observă. Exemplele obişnuite includ atingerea spatelui cuiva sau atingerea braţului, ceea ce îi poate face să simtă sentimentul de încredere. Înre-un experiment de la Universitatea din Mississippi au fost studiate efectele atingerii interpersonale în restaurant, observându-se că ospătarii care au făcut acest gest au primit bacşişuri mai mari decât colegii lor care nu făceau acest lucru.

Zâmbetul

Într-un studiu al Universităţii din Wyoming, aproape 100 de persoane au privit fotografiile unei alte femei în una din următoarele ipostaze: zâmbind într-o poziţie deschisă a corpului, zâmbind într-o poziţie închisă, o poziţie deschisă a corpului, dar fără zâmbet şi o poziţie închisă a corpului cu zâmbet. Rezultatele au sugerat că femeia din fotografie a fost plăcută cel mai mult în momentul în care a zâmbit, indiferent de poziţia corpului ei.

Dezvăluirea unui secret

Dezvăluirea unui secret poate fi una dintre cele mai bune tehnici de construire a relaţiilor. Într-un studiu efectuat de către Universitatea de Stat din New York, studenţii au fost grupaţi pe perechi şi puşi să petreacă împreună 45 de minute pentru a se cunoaşte.

Cercetătorii au oferit elevilor o serie de întrebări, care au devenit din ce în ce mai profunde şi mai personale. De exemplu, unele dintre întrebările intermediare au fost: „Care este legătură cu mama ta?“ sau „Care este destinaţia ta preferată şi de ce?“. Când împărtăşiţi informaţii intime cu o altă persoană, este mai probabil să doriţi să interacţionaţi şi pe viitor.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite