Trucurile psihologice aplicate în magazinele de cosmetice: cum reuşesc comercianţii să convingă clientele să cumpere mai mult decât au nevoie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu de puţine ori li se întâmplă femeilor să intre într-un magazin de cosmetice pentru un anumit produs şi să plece cu poşeta plină. Se pare că în spatele acestor ispite stau ascunse metode bine gândite ale comercianţilor de a vinde cât mai mult.

Oricât de mult ar încerca femeile să reziste tentaţiei de a se răsfăţa prin achiziţionare unor cosmetice, de câte ori intră în astfel de magazine este imposibil să nu plece măcar cu un produs.

Potrivit lui Kit Yarrow, un psiholog care studiază reacţiile consumatorilor, fiecare aspect, sunet sau atingere dintr-un magazin are un singur scop: acela de a convinge clienţii să cumpere cât mai mult. Nu întâmplător doamnele care intră pentru un ruj sau un anticearcăn pleacă cu mult mai multe produse de cât şi-au propus, scrie independent.co.uk.

Comercianţii au metode dintre cele mai inedite de a vinde cât mai mult. Atunci când intrăm într-un spaţiu comercial ne loveşte un sentiment de déjà vu. Toate sunt în culori alb-negru, produsele sunt pline de strălucire, fiind iluminate cu lumina puternică a neoanelor.

Negru, culoarea care scoate produsele în evidenţă

Negru este o culoare elegantă, sofisticată, fiind folosită ca un fundal care creează efect. Orice ai pune pe un fundal negru va fi scos în evidenţă, părând mai interesant, elegant şi exclusivist, spune Yarrow.

O mulţime de produse pline de culoare aşezate frumos într-un spaţiu elegant va încânta ochilul şi îl va convinge pe cumpărător să mai aleagă ceva de pe raft. Folosind culoarea neagră, comercianţii scot în evidenţă produsele.

Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte luciul. Din punctul de vedere al consumatorului, strălucirea corespunde cu ceva curat şi costisitor. „Nu este ca şi când ai merge la un showroom cu maşini de lux şi te aştepţi să le vezi pe beton. În magazinele de cosmetice vei găsi mereu podele strălucitoare. Chiar şi în filme, strada pe care cuplul se îndragosteşte este întotdeauna strălucitoare. Luciul face ca totul să pară magic“, a spus psihologul.

Decorul relaxant te face să laşi garda jos şi să devii mai uşor de manipulat

Desigur, nu toate magazinele se potrivesc acestei descrieri. Au apărut şi producători care promovează frumuseţea naturală, oferind un decor relaxant în culori deschise. Psihologul îi sfătuieşte pe clienţi să nu se lase păcăliţi, fiind doar un alt truc de marketing. Mobilierul alb, foarte mult lemn şi chiar existenţa unui covor oferă o atmosferă primitoare care te face să te simţi ca acasă. Vă face să lăsaţi garda jos, să fiţi mai uşor de abordat şi să cumpăraţi cât mai mult.

Înainte să vă umpleţi coşul cu o multitudine de produse cosmetice costisitoare, întrebaţi-vă câte din acestea vă sunt cu adevărat necesare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite