Trei tipuri de băuturi care afectează silueta. Cori Grămescu ne învaţă cum să le înlocuim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Unsplash.com
Foto Unsplash.com

Nutriţionistul Cori Grămescu ne atrage atenţia asupra faptului că atunci când vrem să slăbim trebuie să fim atenţi nu doar la caloriile din alimentele solide, ci şi la cele din băuturi. Ea ne vorbeşte despre băuturile care îngraşă şi ne învaţă cum să le înlocuim.

Conform acesteia, cafeaua consumată cu frişcă sau sirop, precum şi frappe-urile pot reprezenta o adevărată bombă calorică.

„Astfel de băuturi pot ajunge să aibă numărul de calorii echivalent unei prăjituri, iar marea problemă este că de cele mai mute ori cei care le consumă nu le calculează la totalul caloriilor dintr-o zi. Sfatul meu pentru cei care optează pentru cafea cu frişcă sau sirop sau pentru frappe-uri şi nu pot bea cafeaua simplă este să înlocuiască aceste bombe calorice cu cafea cu lapte de migdale sau matcha latte. Însă mare atenţie, nu mai mult de una pe zi deoarece cafeaua aduce un plus de stres organismului, iar consumată în exces poate inhiba procesul de slăbire”, spune Cori Grămescu.

Sucurile cu fructe reprezintă un alt exemplu de băuturi care, consumate în exces, pot accentua pofta de mâncare şi chiar accelera creşterea în greutate. Sfatul nutriţionistului Cori Grămescu este ca fructele să fie consumate ca atare pentru a-şi păstra aportul de fibre, iar atunci când ni se face poftă de suc de fructe să optăm pentru limonadă neîndulcită sau apă infuzată, variante mult mai sănătoase şi mai prietenoase cu silueta noastră.

Smoothie-urile şi shake-urile ar trebui şi ele evitate dacă ne dorim să slăbim.

„Smoothie-urile şi shake-urile de îngheţată sunt greu de estimat caloric şi deseori le trecem cu vederea. Pe lângă fructe şi legume, într-o astfel de băutură regăsim ingrediente sănătoase însă cu un aport caloric ridicat cum sunt nucile, seminţele, laptele sau laptele vegetal, peste care se adaugă zahăr, miere sau tot felul de siropuri. O astfel de băutură poate să ajungă să aibă peste 500 de calorii. Dacă totuşi ne dorim să consumăm ocazional un smoothie atunci recomandarea mea este să pregătim unul acasă din 2 felii de ananas cu tot cu miezul fibros al fructului care este bogat în bromelaină, puţin ghimbir, castravete, 2-3 fire de ţelină apio, măr, baby spanac, lămâie şi pătrunjel. Astfel obţinem o combinaţie gustoasă, nutritivă, care stimulează drenajul şi ne dă energie cu mai puţin de 300 de calorii”, spune nutriţionistul şi fondatorul platformei de diete yummdiet.com, Cori Grămescu.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite