Totul e permis în coafurile moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coafură de ocazie realizată de stilista Ioana Dobre
Coafură de ocazie realizată de stilista Ioana Dobre

În sezonul următor, se poartă aproape orice în materie de hairstyle: de la bobul franţuzesc clasic şi buclele hippie, până la tunsorile avangardiste şi inegale.

Părul trebuie să strălucească natural şi să pună în valoare trăsăturile feminine, spun specialiştii în hairstyle. „Iată că, în 2013, moda în coafură se reîntoarce la feminitate, la natural, la vibraţie, la strălucire. Stilistul îşi abandonează egocentrismul şi lucrează pentru femeia din faţa sa, îşi găseşte inspiraţia în viaţa de zi cu zi“, a spus Constantin Ilie, antrenor Wella Top Team, cu ocazia evenimentului „Wella Awards, de săptămâna trecută, de la Bucureşti.

Paradoxal, şi părul vopsit trebuie să arate cât mai natural, recomandă specialistul britanic în colorarea părului Stuart Bane. Tendinţele în coafură sunt mult mai permisive decât în trecut, după cum arată prezentările stiliştilor. Nicio lungime de păr nu este interzisă în sezonul următor.
Părul scurt este bine pus în valoare de tunsoarea tip „castron“, inegală, cu şuviţe mai lungi, cu breton drept sau în unghiuri. Iar pentru părul lung, specialiştii recomandă buclele mari, naturale, precum şi cele hippie. Totuşi, lungimea ideală este până la baza gâtului, este de părere stilistul britanic avangardist Darren Ambrose.

În ceea ce priveşte coafurile de ocazie, sunt preferate cocurile care pun în valoare strălucirea naturală a părului.

image

Click pe imagini pentru a vedea întreaga FOTOGALERIE!

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite