Ticurile verbale care îţi afectează credibilitatea

Ticurile verbale care îţi afectează credibilitatea

Auditoriul tratat cu clişee şi scuze false poate ajunge să arate aşa

Oricum arăţi, în final, oamenii judecă după inteligenţa şi credibilitatea lucrurilor pe care le spui. Obiceiurile care ţin de limbaj şi felul în care o persoană vorbeşte aduc imediat asupra sa o etichetă definitivă: perfid, naiv sau sigur pe sine?

Ştiri pe aceeaşi temă

Jargon 
Jargonul presupune transformarea unor cuvinte obişnuite, prin metode mai puţin tradiţionale din punct de vedere lingvistic, într-o modalitate de a etala nivelul profesional. Cât timp cuvintele folosite au alura de business, alţii îşi vor da ochii peste cap, nu vor fi atenţi sau nici măcar nu vor observa că vorbeşti. 
 
Rezolvare: rezumă-te la cuvintele care există în dicţionar. Vei arăta mai profesionist aşa, în loc să arăţi ca un om de afaceri de carton. 
 
Clişee
Sunt acele metafore care au fost folosite atât de des că şi-au pierdut orice fel de semnificaţie. „Să gândim în afara cutiei” nu numai că nu este deloc original, dar poate fi considerat şi ca o lipsă de respect faţă de cel care ascultă.
 
Rezolvare: evită metaforele sau foloseşte unele noi. Dacă nu-ţi iese, ciupeşte un pic din formularea clişeelor pentru a le face mai puţin clişeice. „Să gândim în afara cutiei proverbiale”, cum s-ar spune. 
 
Prolixitate
Folosirea cuvintelor mari, pompoase, impresionante în locul celor fireşti, mai scurte, te vor clasifica în categoria oamenilor care vorbesc ca să impresioneze auditoriul, nu pentru a-i transmite ceva anume. „Opţiuni strategice şi abordări tactice”, în locul cuvântului „plan”, de exemplu. Acest tip de formulare va omorî din faşă claritatea mesajului. 
 
Rezolvare: problema principală este că vrei să te simţi ca un profesionist, iar activitatea ta pare mai importanta şi impresionantă decât este în realitate. Drept urmare, un pic de umilinţă nu ar strica. Mediul afacerilor nu se aseamănă cu cel al ştiinţei, nici al neurochirurgiei. Este un context în care limbajul simplu este atât valorificat şi apreciat. 
 
Pauze
Adică atunci când... aaa... spui un cuvânt sau un sunet într-o propoziţie şi... aaa... te opreşti să te gândeşti... aaa... la ce vrei să spui, de fapt. Dacă te opreşti de zeci de ori în milocul prezentării sau al discuţiei pentru a te gândi la ceea ce vrei să spui, nu ai să obţii decât nişte ascultători extrem de iritaţi de nehotărârea ta. 
 
Rezolvare: este simplă. Pur şi simplu, elimină interjecţiile şi ia doar pauza. Când pui stop pe linişte, în loc să încerci să umpli golul cu tot soiul de sunete, pare că vrei să-ţi alegi cuvintele cu atenţie, iar acest lucru nu supără pe nimeni. Poate ar fi bine să te înregistrezi de câteva ori până scapi de acest obicei.
 
Întrebare sau afirmaţie?
Atunci când afirmaţia virează brusc, la finalul propoziţiei, către o întrebare. Se poate întâmpla prin modificarea tonului la final sau, mai rău, poate fi semnalată de o frază urmată de „ştii?”. Tot ceea ce comunici este nesiguranţa de sine şi inabilitatea de a vorbi clar.
 
Rezolvare: dacă nu eşti sigur că persoana de lângă tine nu te ascultă, poţi pune o întrebare specifică, de genul „Mă urmăreşti?” sau „Are sens ce spun?”. În alte cuvinte, ori pui întrebări, ori faci afirmaţii. Oricum, nu le mai combina. Ok?
 
Expresii ambigue
Acestea intervin, de cele mai multe ori, când angajatorul încearcă să-şi păcălească angajaţii deghizând informaţiile mai puţin plăcute în omisiuni inocente. De exemplu, când se foloseşte în treacăt cuvântul „optimizare”, care înseamnă, de fapt, „concedieri”. Oamenii ştiu, într-un final, despre ce este vorba, dar cel care foloseşte astfel de expresii este văzut drept un laş speriat să-şi asume stigmatul social al celui care ia decizii deloc populare. 
 
Rezolvare: fii curajos! Vei obţine mai mult respect şi credibilitate, pe termen lung, dacă spui adevărul (neplăcut) pe nume, decât minciunele care sună bine. Cuvintele pompoase nu păcălesc pe nimeni. 
 
Scuze false
Acest lucru se întâmplă când oamenii se simt obligaţi din punt de vedere social să-şi ceară scuze, fără să le pară rău cu adevărat. „Îmi pare rău dacă cineva s-a simţit lezat” este exemplul perfect al unei scuze care mai şi insultă cealaltă persoană pentru că a avut tupeul să se simtă lezat de prima ofensă. 
 
Rezolvare: scuzele adevărate sună aşa „Îmi pare rău că am făcut/spus...”. Sunt sincere şi vin din inimă, iar dacă acesta nu este cazul, nu o mai face, că nu convingi pe nimeni. 
 
Pălăvrăgeală
Adică expunerea a numeroase observaţii sau fapte, până când îţi dai seama care (şi dacă) este de interes pentru receptor. „95% din prezentări sunt aşa, dar atunci când se întâmplă 
într-o conversaţie, te face să arăţi ca un fraier”, notează Business Insider. 
 
Rezolvare: gândeşte o conversaţie, nu un model de vânzări de idei. Pune întrebări, răspunde comentariilor, realizează ce lipseşte şi abia atunci bazează-te pe fapte şi observaţii care chiar sunt relevante. 
 
Citeşte şi:
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările