Te pricepi la cadouri? Vezi aici cel mai extravagant dar de Sf. Valentin!

Te pricepi la cadouri? Vezi aici cel mai extravagant dar de Sf. Valentin!

Târg de Valentine’s Day, la Galeria Dalles (Foto: Arhivă)

Vrei să ieși din tipare de Ziua Îndrăgostiților? Atunci uită de banala felicitare și de cutia cu bomboane de ciocolată în formă de inimă. Mai ales dacă este pretențioasă, reprezentanții unui hotel de lux din Marea Britanie susțin că pot pune la dispoziție cadoul perfect.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ce alt cadou îi poate arăta partenerei că o iubești decât o baie de câteva mii de euro? Extravaganta ofertă aparține Hotelului Cadogan din Marea Britanie, unde cei mai înstăriți clienți se poat bucura de o îmbăiere în șampanie.

Și nu orice fel de băutură, ci peste 120 de sticle de șampanie fină cu prețuri pornind de la 5.000 de euro pentru o bălăceală în Louis de Custine Brut din 1998. Pentru cei care nu se mulțumesc cu jumătăți de măsură, reprezentanții hotelului au o ofertă pe măsură: aproape 30.000 de euro pentru o cadă înspumată cu Dom Perignon din 2002.

În timp ce oaspeții se vor bucura de îmbăierea specială, un chelner va răspunde la apel în caz că îndrăgostiții își doresc să și guste din cele șase sticle de șampanie oferite suplimentar, alături de căpșuni scufundate în ciocolată.

Oferta va fi disponibilă începând cu 14 februarie, timp de un an.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările