Nu le place ce fac: job-ul, colegii, şeful, firma, salariul.

Nu au o relaţie – am avut tentaţia să scriu o relaţie ok, dar o relaţie este sau nu. Nu poate fi mai puţin ok.

Simt că sunt departe de ce ar putea fi (ei cu ei) – la nivel de individ: cum gândesc, cum trăiesc, cum se raportează la viaţă.

Unii le au pe toate trei, alţii doar fragmente.

Şi cu toate astea, nu fac nimic. Trăiesc în continuare acelaşi scenariu.

Sunt mai multe motive pe care le poţi invoca încercând să justifici de ce nu faci nimic, dar unul este de fapt cel adevărat: nu eşti suficient de conştient de ceea ce ţi se întâmplă. Nivelul tău de self-awareness este prea mic, aşa încât nu-ţi dai seama cât de rău îţi e şi, mai mult, cât de rău îţi va fi dacă nu schimbi ceva acum. Şi chiar dacă intuiţia ta îţi sugerează că ceva nu e în regulă, intervine ego-ul: cum să recunoşti că nu e bine? Cum să-ţi dai demisia şi să o iei de la zero într-o altă meserie? Tu care ai ajuns şef? Cum să îţi imaginezi ca următorii 2-3 ani va trebui să-ţi limitezi bugetul la 50% din cât este acum… căci începi o noua carieră, cu venituri mai mici. Cum să îţi asumi statutul de divorţat/ singur? Nu, asta nu se poate. Aşa că, poate ţi se pare că îţi e rău, poate e doar o toană de a ta. Ocupă-ţi repede mintea cu altceva – de exemplu, cum ar fi o nouă vacanţă? Sau poate ceva de schimbat prin casă? Sau să dăm drumul la televizor – şi uite aşa ai reuşit să “bagi sub preş” timidă încercare de a te trezi.

Toate astea se acumulează în timp şi vor răbufni. Şi undeva, subconştientul tău ştie asta, dar…. nu ai curajul să-ţi asumi acea schimbare. Degeaba la nivel de subconştient există mesajul, dacă la nivelul conştient preferi să nu aprofundezi subiectul.

Câţi nu ne-am ales facultatea pe care să o urmăm după… moda, turma, sfaturile (chiar bine intenţionate) ale altora? Şi după ce am terminat facultatea, ne-am angajat unde… am găsit. Şi uite aşa au trecut zece, cincisprezece ani şi ne-am trezit cu o carieră (ca aşa sună bine) care nu ne place, nu ne împlineşte şi ne e din ce în ce mai greu să ne trezim şi să mergem la serviciu.

E adevărat, eu vorbesc un pic din prisma celui care nu a trecut prin astea – căci am avut nebunia să îmi aleg singură facultatea (chiar dacă fără criterii obiective, dar a fost 100% alegerea mea), am decis eu unde vreau să mă angajez – în primul rând unde nu vreau. Sau poate tocmai de-astea vorbesc pe acest subiect? Oricum, nu contează cine spune, important este dacă simţi că are legătură cu tine şi te poate ajuta.

Fă-ţi o listă cu ce-ţi place şi ce nu-ţi place la viaţa ta: personală şi profesională. Dar fă-o singur, fără să spui nimănui şi fii tu, doar tu în lista aceea. Apoi include-i şi pe cei dragi – după ce ai trecut tot ce ţine strict de tine. Şi abia apoi analizează şi ia o decizie. Nu trebuie să schimbi totul într-o zi, dar poţi să-ţi defineşti un plan. E viaţa ta, eşti tu – şi dacă ţie îţi este bine, atunci vei putea să faci şi viaţa celor jurul tău mai frumoasă!