Tango: Statul ocroteşte minciuna de bază a societăţii

O perspectivă nostimă asupra promisiunilor făcute în faţa ofiţerului de la Starea Civilă, dar şi asupra frazelor sforăitoare rostite de reprezentantul statului român.

Ştiri pe aceeaşi temă

O femeie care a declarat la Starea Civilă că e de acord să poarte numele soţului, pe care-l chema Marius Curcă, s-a recomandat ulterior doar cu numele de fată, Anca Simionescu. A motivat că abia după nuntă şi-a dat seama: Anca Curcă sună tragic. Ar fi dat orice să fi chemat-o măcar Curcan. A fost numai prima dintre promisiunile terciuite. „La-binele" şi „la-răul" juruite la primărie s-au amestecat într-un „la-ntâmplare" bun la toate.   

Redundant şi glorios, ofiţereasa Stării Civile atacă frontal: cetăţene Cutare Cutărel-Cutăreanu, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, luaţi în căsătorie pe Cutărela Cutăroiu? Drhha - răspunde el răguşit de emoţie, deşi când repetase faza acasă, îi ieşise perfect cristalin, de 400 de ori. Prin comparaţie, Da-ul ei a părut spart şi cam prea repezit. Încuviinţase ca scăpată din arbaletă, poate de teamă să nu intervină vreun cataclism şi să se amâne festivitatea. Cum n-a început nimic pe Richter în timpul ceremoniei, şampania a bubuit salutar.

Promisiune imposibilă unu

În timp ce molfăia bomboana festivă, mireasa Cutărela Cutăroiu, căsătorită Cutăreanu, rememora discursul motivaţional şi tulburător al primăriţei: „Statul ocroteşte căsătoria şi familia". Avea să-şi aducă aminte de asta mai târziu, când domnul Cutăreanu a achiziţionat o amantă şi, deşi soaţa s-a dat cu fundul de pământ şi cu căpăţâna de ceasul morţii, statul n-a ciufulit-o pe metresă, nici nu i-a tras vreo geantă-n cap, nici n-a făcut-o curvă în vreo depeşă oficială.

„Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi." Desigur, aşa a fost şi-n cazul ei, a fost minunat! Iar ca bonus avea faptul că era gravidă deja, deci bărbatul consimţise bucuros, mai ales după ce viitorul socru se arătase la uşa lui cu o sticlă de palincă într-o mână şi cu un topor în alta, ca să fie pregătit pentru ambele variante de răspuns din partea făptaşului.

„Soţii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria." Foarte adevărat, mi-a confirmat asta chiar soacra mică, aceasta spunându-mi, umflată-n pene, că până la urmă ginerică a cedat teren (strâns cu uşa şi cu zestrea), a acceptat să locuiască la Târgovişte, la părinţii nevestei.

„În relaţiile dintre soţi, precum şi în exercitarea drepturilor acestora faţă de copii, bărbatul şi femeia sunt egali în drepturi." În drepturi sunt egali, asta e clar. Mai puţin egali sunt în îndatoriri, în sensul că, dacă bebeluşul rezultat bâzâie noaptea, îndatorirea femeii e să se catapulteze din pat şi să-şi adune odorul din urlete. Aşa-i trebuie, dacă are somnul mai sensibil decât perechea ei sforăicioasă. Nu ne naştem egali, iar dacă luăm startul aşa de prost, este cu atât mai greu să recuperăm diferenţele pe parcurs.

Ce-am fost, ce-am ajuns şi ce-am ascuns

„Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor." Asta am auzit-o inclusiv la cununia unui septuagenar cu o jună sexagenară. Ofiţerul Stării cam prea Civile le-a pus în vedere că bebeluşii trebuie educaţi de comun acord. Un invitat mai din spate i-a tras un cot vecinului, pufnind. Şi, dacă nu i-ar fi înţepenit osul din cauza artritei, probabil că-i trăgea mai multe coate, fiindcă discursul merita deranjul.

„Relaţiile de familie se bazează pe sentimente de prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material!" Iată fraza care a favorizat mai multe mezalianţe decât contopirea romanilor cu (din nefericire) dacii. Vestea că un soţ e dator prin lege să-l finanţeze pe celălalt a sporit galopant numărul de dame casnice plesninde de fericire, care muncesc doar cât să-şi care punga cu floricele la televizor, gândesc doar cât să-şi găsească un amant şi iubesc doar cât să ceară sponsorizări toată viaţa - mai ales după divorţul în care, nu se ştie prin ce minune, trântorii familiei au întotdeauna avocaţi mai buni.

„Vă doresc mult noroc şi fericire în viaţă, casă de piatră, să fie într-un ceas bun şi să vă ajute bunul Dumnezeu în tot ceea ce veţi face!", şi-a încheiat ofiţerica înduioşătoarea pledoarie, după care i-a poftit pe însurăţei să semneze-n catastif.

Preaiubind numele soţului

Mireasa a semnat, la repezeală, tot cu numele ei de fată, aşa cum se întâmplă în trei sferturi din cazuri. Avea scuza că încă nu făcuseră cununia religioasă, unde avea să promită solemn (prin gura popii, că a ei era plină cu pişcot) că va preacinsti şi va preaiubi numele soţului.  

La Starea Civilă, după sublimul text „având în vedere consimţământul dumneavoastră liber exprimat, constatând că au fost îndeplinite condiţiile legale cerute la încheierea căsătoriei, vă declar căsătoriţi", niciun oficiator n-o zice p-aia dreaptă: „Gata, mă, poţi să-ţi pupi nevasta, nu te mai holba aşa la mine!". Se foloseşte varianta ipocrită: „Vă puteţi felicita soţia". În viaţa asta a mea plină de secvenţe antologice, mi-a fost dat inclusiv să asist la o cununie civilă unde mirele a luat-o ad litteram, chiar a felicitat-o pe soaţa lui, la îndemnul organului acreditat: i-a strâns mâna şi i-a zis „felicitări şi casă de piatră, draga mea!", am rămas toţi cu gurile şi gladiolele căscate, nu ştiam dacă să râdem sau să fugim.

Ne iubim doar în kilele lucrătoare

Când confecţionează un cuplu, bărbatul şi femeia promit marea, sarea şi schimbarea. Voi fi mai bun, voi fi mai gospodină, voi citi mai mult, voi bea mai puţin, voi câştiga mai bine, voi slăbi, voi fi mai politicoasă cu mă-ta. A, şi era să uit, ne vom iubi toată viaţa. Dintre toate promisiunile, cele derizorii şi penibile se respectă cel mai uşor.

Îmi aduc aminte cu câtă emfază povesteau actorul Claudiu Bleonţ şi cea de-a treia sa nevastă, actriţa Andra Negulescu, că ei au făcut o înţelegere fermă înainte de a se cununa: dacă vreunul se îngraşă cu mai mult de cinci kile pe parcursul acestei căsnicii, celălalt are dreptul să-şi ia a) Un amant b) Câmpii c) Un avocat de divorţuri.

Din câte ştiu deocamdată, fie nu s-a îngrăşat niciunul mai mult de patru kile nouă sute de grame, fie nu le mai pasă de angoasele adipoase ale celuilalt, cert e că sunt încă împreună. Dincolo de ridicolul situaţiei, „n-am să te înşel niciodată" mi se pare un jurământ cu mult mai onest decât „n-am să mă îngraş niciodată". E mai uşor să te abţii de la orgasm decât de la pizza. 

- Pot să promit că n-am să fumez în viaţa mea, dar nu pot să promit că n-am să pufăi o ţigară lângă noua mea iubire, în cazul în care curenta mea iubire mă dezamăgeşte.
- Pot să promit că nu plesnesc pe nimeni pe obrazul impertinent, dar nu pot să promit că întorc şi celălalt obraz, atunci când sunt lovită.
- Pot să promit că voi iubi până la capătul vieţii, dar nu pot să promit că voi iubi până la capătul răbdării.

"Nu ne naştem egali, iar dacă luăm startul aşa de prost, este cu atât mai greu să recuperăm diferenţele pe parcurs."

"Pot să promit că nu plesnesc pe nimeni pe obrazul impertinent, dar nu pot să promit că întorc şi celălalt obraz, atunci când sunt lovită."

„Tango d'amour" cu iscălituri şi citate de soi

Sub titlul „Marile promisiuni, micile reacţii adverse", dosarul „Tango d'amour" din numărul ianuarie-februarie al „revistei de citit şi iubit", se regăsesc semnături cunoscute, în dreptul unor texte savuroase: Simona Catrina, autoarea textului „Statul ocroteşte minciuna de bază a societăţii", Mihaela Burda („Arta fugii"), Aurora Liiceanu („Logistica amorului: între emoţie şi raţiune") şi Raluca Kişescu („Promit să nu promit. Aşa să-mi ajute Dumnezeu").

Spre delectare, am selectat textul Simonei Catrina, oferindu-le cititorilor „Weekend Adevărul" un nou prilej de întâlnire cu una dintre cele mai mari umoriste din presa scrisă a ultimilor ani. În ediţia de început de an a revistei „Tango", Simona Catrina şi-a însoţit panseurile cu nişte citate faimoase referitoare la promisiuni, după cum urmează: „A fi îndrăgostit de cineva înseamnă mult mai mult decât a fi stăpânit de un sentiment copleşitor - înseamnă a lua o hotărâre, a face o judecată, a te angaja într-o promisiune." (Eric Fromm); „Cel mai bun mijloc de a-ţi ţine cuvântul e să nu-l dai niciodată." (Napoleon Bonaparte) ; „Promitem după speranţele noastre şi îndeplinim după temerile noastre." (La Rochefoucauld) ; „Sunt două feluri de promisiuni sacre: cea făcută unui copil şi cea făcută unui duşman." (Montherlant) ; „Încearcă să-ţi respecţi promisiunile făcute la beţie, astfel vei învăţa să-ţi ţii gura." (Ernest Hemingway); „Uşurinţa de a face promisiuni şi greutatea de a le ţine sunt aproape inseparabile." (Axel Oxenstierna); „Promisiunile sunt o cursă pentru proşti." (Baltasar Gracian y Morales).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările