Surpriză de proporţii pentru o familie care s-a trezit cu ursul în piscina copiilor VIDEO
0O familia din Virginia s-a trezit cu ursul în piscine copiilor. Deşi a fost o surpriză pentru ei, spun că sunt obişnuiţi să vadă o varietate de animale în zonă.
Regina Keller, o femeie din Virginia a fost surprinsă să găsească un urs care trăgea un pui de somn în piscina din curte a copiilor săi, scrie CNN.
Pentru că locuinţa familiei este foarte aproape de pădurea naţională George Washington din Fort Valley, femeia este obişnuită să vadă o varietate de animale în zonă, inclusiv cerbi, urşi, vulpi sau veveriţe.
Keller povesteşte că uda florile, când a observat ursul intrând în curte. "Este cel mai mare exemplar văzut anul acesta. S-a plimbat prin curte, apoi s-a îndreptat direct spre piscină. Părea atât de încântat".
Precaută, femeia s-a retras pe un scaun aflat lângă uşa casei sale pentru a-l urmări. Ursul a rămas în piscină, dormind o oră întreagă, fiind trezit de zgomotul făcut de nepoţii femeii care se întorceau de la plimbare.