Sportul este indicat dimineaţa, iar vizitele la dentist, după-amiaza. Cum să-ţi planifici activităţile în funcţie de bioritm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În jurul orei 10.00 suntem foarte creativi, potrivit unor studii FOTO Shutterstock
În jurul orei 10.00 suntem foarte creativi, potrivit unor studii FOTO Shutterstock

Avem perioade din zi în care ne simţim în formă şi altele în care, din contră, suntem lipsiţi de energie, perioade în care suntem mai susceptibili la probleme de sănătate sau momente în care ne simţim mai fericiţi decât în altele, fără un motiv anume. Stările noastre fizice şi psihice depind de un ritm anume.

De multe ori, contează mai puţin cum rezolvăm problemele, ci când le rezolvăm, pentru că organismul nostru funcţionează după un anumit ritm. El este influenţat de ciclurile lunare, de ciclurile anotimpurilor şi de alternanţa zi-noapte. Aşa se explică de ce energia noastră fizică şi intelectuală are fluctuaţii, de ce avem zile bune şi zile mai proaste sau de ce unele probleme de sănătate apar cu precădere în anumite momente ale zilei.

Cunoscându-ne bioritmul, ne putem spori succesul profesional, pentru că vom reuşi să ne planificăm activităţile/întâlnirile importante atunci când potenţialul intelectual atinge cote maxime. Cunoaşterea bioritmului ne poate ajuta, de asemenea, să ne ferim de probleme de sănătate şi chiar să ne îmbunătăţim viaţa de cuplu. 

Există sute de studii care dezvăluie orele şi zilele cele mai potrivite pentru diverse activităţi, iar jurnalistul american Lesley Alderman le-a adunat pe toate în cartea sa, „The Book of Time“. Iată care sunt cele mai indicate momente pentru întâlniri, consum de alcool sau conceperea unui copil:

Cel mai bun moment pentru exerciţii fizice: între 6.00 şi 8.00, temperatura corpului are valorile cele mai ridicate de peste zi, ceea ce înseamnă că flexibilitatea muşchilor este mai mare, scrie Lesley Alderman, citată de Yahoo! Shine. Coordonarea este cea mai bună spre orele serii.

Cel mai bun moment pentru a bea alcool: între 17.00 şi 18.00, ficatul metabolizează cel mai bine alcoolul şi senzaţia de mahmureală nu va fi la fel de puternică. Aceasta nu înseamnă însă că alcoolul nu este nociv când în consumăm în acel interval orar!

Cel mai bun moment pentru rezolvarea problemelor: mintea este foarte alertă la ora 10.00, potrivit studiilor. Atunci suntem foarte creativi şi găsim cele mai multe soluţii pentru probleme.

Cel mai indicat moment pentru a evita stresul: riscul de a suferi un infarct miocardic este cel mai ridicat la ora 7.00. Acesta nu este un moment bun pentru discuţii contradictorii şi activităţi stresante.

Cel mai bun moment pentru a concepe un copil: spermatozoizii au o mobilitate foarte mare după-amiază, dar cea mai mare concentraţie de spermatozoizi se înregistrează dimineaţa şi imediat după prânz.  

Cel mai bun moment pentru operaţii: la ora 8.00, nivelul trombocitelor este cel mai ridicat din zi, potrivit unei cercetări realizate de oamenii de ştiinţă ai Universităţii „Duke“ din SUA. Trombocitele au un rol foarte important pentru coagularea sângelui şi prevenirea hemoragiilor. Riscul de complicaţii creşte treptat până seara

Cel mai bun moment pentru a merge la dentist: după-amiază suportăm cel mai bine durerile dentare, spune Lesley Alderman. Celebrul dr. Oz susţine această idee, cea mai bună oră pentru o programare la dentist fiind, în opinia sa, ora 14.00.

Cea mai fericită perioadă din zi: majoritatea oamenilor sunt matinali, aşa încât orele dimineţii sunt cele în care au o dispoziţie foarte bună.

Cele mai fericite zile din an: ziua de Paşte, prima şi a doua zi de Crăciun, ultima zi din an, ziua naţională şi toate celelalte sărbători importante de peste an sunt cele mai fericite. Motivele sunt evidente: atunci avem timp pentru odihnă şi relaxare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite