Site-ul eBay interzice comerţul cu poţiuni magice, blesteme şi vrăji

Site-ul eBay interzice comerţul cu poţiuni magice, blesteme şi vrăji

eBay

Conducerea site-ului de licitaţii online eBay a decis interzicerea comerţului cu poţiuni magice, blesteme şi vrăji, începând din 30 august, informează ABC News.

Ştiri pe aceeaşi temă

„eBay îşi revizuieşte cu regularitate categoriile de produse şi îşi actualizează politicile comerciale în funcţie de feeback-ul primit de la clienţi“, se afirmă în comunicatul emis de această companie. „Vom renunţa la un număr mic de subcategorii din categoria mai mare de produse metafizice, întrucât cumpărătorii şi vânzătorii ne-au spus că tranzacţiile din acele subcategorii generează adeseori probleme care cu greu pot fi apoi rezolvate“, se mai spune în comunicat.

Interzicerea poţiunilor magice şi a blestemelor a cauzat nemulţumirea unora dintre clienţii site-ului. Unul dintre ei, într-un mesaj postat pe forumul eBay, a spus că această interzicere are un caracter discriminatoriu. „eBay interzice obiectele religioase alternative. Nu însă şi pe cele pentru creştini. Apa sfinţită sau alte obiecte «sfinte» sunt permise, în mod discriminatoriu. Ca să lămuresc lucrurile: Un anumit tip din Roma, care poartă robe lungi, poate să îşi vânture mâna deasupra unui recipient cu apă şi să o îmbibe cu ceva şi apoi spune că acea apă este foarte «puternică». Cum diferă asta de orice alt obiect magic vândut în trecut pe eBay?“, a scris în mesajul său utilizatorul „Disgusted“ (Dezgustat).


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările