Sindromul de ADHD la adulţi afectează viaţa de cuplu şi cea socială. Cum se poate remedia
0
Pentru că sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD) este o tulburare de dezvoltare, se consideră că nu se poate dezvolta la adulţi fără să îşi fi făcut debutul în copilărie, iar simptomele să persiste aşadar în viaţa de adult.
Se manifestă printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei. Iată ce avem de făcut când ne confruntăm cu ADHD la adulţi.
Ce este sindromul de ADHD la aduţi
Simptomele ADHD la adulţi sunt mai greu de stabilit, în mare parte pentru că este un subiect încă în cercetare. Este o problemă de sănătate publică datorită riscurilor ataşate acestui sindrom – risc crescut de eşec familial şi profesional, probleme de adaptare socială, delicvenţă, criminalitate, abuz de substanţe.
Până la vârsta de 25 de ani, se estimează că 15% dintre persoanele diagnosticate cu ADHD în copilărie au încă o gamă completă de simptome, iar 65% prezintă încă unele simptome care le afectează viaţa de zi cu zi.
Unii specialişti spun însă că modul în care lipsa de atenţie, hiperactivitatea şi impulsivitatea afectează adulţii, poate fi foarte diferit de modul în care îi afectează pe copii. De exemplu, hiperactivitatea tinde să scadă la adulţi, în timp ce deficitul de atenţie tinde să se înrăutăţească odată cu creşterea presiunilor vieţii adulte.
Sindromul ADHD reprezintă un deficit neurobiologic, cu determinism genetic, care poate fi influenţat educaţional. Acest deficit afectează funcţiile executive precum: planifiare, organizare, memoria de lucru, atenţia selectivă, flexibilitatea în gândire.
ADHD este caracterizat printr-un debut precoce, înainte de vârsta de 7 ani şi printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei, incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte, impulsivitate şi un grad crescut de distractibilitate. Aceste particularităţi sunt persistente în timp.
Subtipuri ale ADHD
ADHD se împarte în trei subtipuri:
- predominant neatent (ADHD-PI sau ADHD-I)
- predominant hiperactiv-impulsiv (ADHD-PH sau ADHD-HI)
- tipul combinat (ADHD-C).
Cauzele ADHD
În stabilirea cauzelor ADHD cercetările sugerează că genetica şi ereditatea joacă un rol important în determinarea persoanelor care suferă de ADHD. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă încă investighează dacă anumite gene, în special cele legate de neurotransmiţătorul dopamină, joacă un rol important în dezvoltarea ADHD.
Studiile de imagistică a creierului şi alte cercetări arată multe diferenţe fiziologice în creierul persoanelor cu ADHD, comparativ cu cel al persoanelor fără acest sindrom.
De asemenea sunt luaţi în considerare şi câţiva factori de mediu care pot creşte riscul apariţiei ADHD, precum fumatul în timpul sarcinii, probleme la naştere (greutate mică, complicaţii care lezează creierul), neglijenţă severă în copilărie, traumă.
De ce este important să ştim dacă avem sau nu ADHD ca adulţi
În primul rând pentru că un părinte cu ADHD are 50% risc să aibă un copil cu ADHD.
În al doilea rând pentru că un părinte cu ADHD dezvoltă un stil de parenting cu modele negative pentru propriul copil.
În al treilea rând pentru că un adult cu ADHD poate apela la psiholog în vederea abilitării cu mijloace educative adecvate faţă de proprii lor copii, dar şi pentru a „învăţa” cum să-şi gestioneze propriul comportament şi autocontrol.
„Verişorul meu, A. M., care acum are 42 de ani, a avut un ADHD netratat din copilărie. Din păcate, pentru părinţii lui, să recunoască o problemă a copilului reprezenta o pată la adresa familiei, şi au ignorat problema care, în timp, s-a menţinut. ADHD-ul lui a persistat şi s-a asociat cu o tulburare obsesiv-compulsivă. Îi este extrem de dificil să menţină un job sau o relaţie de cuplu, iar conversaţiile cu el sunt precum un roller-coaster în care trebuie să fii pregătit să nu spui mai nimic, să fii întrerupt când încerci, să sară de la o idee la alta şi să se ambaleze emoţional extrem. Pentru mine este dureros să îl văd astfel şi consider că era responsabilitatea părinţilor să îl ajute în copilărie. Să se ocupe de această problemă. Momentan, împreună cu sora lui, am reuşit să îl convingem să facă psihoterapie şi sperăm să îl ajute să amelioreze aceste comportamente,” povesteşte Florentina.
Ce simptome sunt specifice în ADHD la adulţi
În primul rând poate fi observată neglijenţa şi lipsa de atenţie la detalii, începerea de sarcini noi înainte de a le termina pe cele vechi şi abilităţi organizatorice slabe.
Totodată, există o incapacitate de concentrare sau prioritizare, pierderea continuă a lucrurilor, numeroase episoade de uitare, nelinişte şi lipsă de vlagă.
ADHD la adulţi înseamnă şi dificultăţi în a păstra tăcerea, răspunsuri nepotrivite, ieşite din context şi constanta întrerupere a discuţiilor celorlalţi, schimbări de dispoziţie, iritabilitate şi temperament energic.
Există atât incapacitatea de a face faţă stresului, cât şi control redus al furiei, nerăbdare extremă, asumarea de riscuri în activităţi, adesea cu puţin sau deloc respect pentru siguranţa personală sau a celorlalţi - de exemplu, comportament periculos la volan.
Se încarcă comentariile...
