Sfaturi pentru a călca mai rapid rufele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfaturi pentru a călca mai rapid rufele. FOTO mirror.co.uk
Sfaturi pentru a călca mai rapid rufele. FOTO mirror.co.uk

Sfaturi pentru a călca mai rapid rufele. Călcatul hainelor devine o adevărată corvoadă atunci când nu ştim micile trucuri care ne uşurează munca. Pentru ca data viitoare să nu vă osteniţi mai mult decât este necesar, iată câteva sfaturi pentru a călca mai rapid rufele.

Sfaturi pentru a călca mai rapid rufele: calcă hainele când sunt uşor umede

1. Foloseşte un balsam pentru rufe, care le va face moi şi care va împiedica ţesăturile să se plieze făcând cute greu de netezit.

2. Înainte să pui rufele la uscat, scutură-le bine. Fiind ude, ţesăturile se vor întinde şi vor fi mult mai uşor de călcat după ce se vor usca.

3. Împătureşte hainele imediat după ce le strângi de pe frânghie, astfel vei reduce timpul pentru călcat. 

4. Este bine să calci rufele când sunt încă uşor umede, pentru că se vor calca mult mai rapid. Pe lângă folosirea unui fier de călcat cu sistem de aburi, stropeşte cu apă rufele pentru călcat, apoi împătureşte-le şi lasă-le să se odihnească preţ de o oră înainte de a le călca. 

Sfaturi pentru a călca mai rapid rufele: folia de aluminiu reflectă căldura

5. Poţi înjumătăţi timpul de călcat dacă pui o folie de aluminiu sub faţa mesei de călcat. Folia de aluminiu va reflecta caldura, aşa că rufele se vor călca pe ambele feţe, iar efortul depus va fi mult mai mic. 

6. Începe să calci rufele care au nevoie de temperaturi mici de călcat şi continuă cu cele care trebuie călcate la temperaturi mari. Căldura acumulată va face mai uşor de călcat ţesăturile mai dificile.

7. Pentru ca urmele tivului sau etichetele să nu se imprime pe faţa materialului, cel mai bine este să calci hainele pe dos. De asemenea, şi gulerul unei cămăşi se calcă tot pe dos pentru a evita încreţirea.

8. Poţi folosi agrafe de birou ca să fixezi pliseurile fustelor la locul lor atunci când calci. 

9. Cravatele se calcă repede şi frumos dacă le acoperi cu o cârpă şi apeşi uşor cu fierul cu aburi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite