Serviciul striveşte femeia

Pentru ascensiunea profesională, femeile renunţă la viaţa socială, la familie sau la propria persoană. Carieriste sau nu, toate ştiu însă că fericirea se găseşte doar în echilibrul dintre serviciu şi acasă. Satisfacţie, fericire, refugiu, povară. Percepţia femeii faţă de un loc de muncă diferă în funcţie de sacrificiile pe care trebuie să le facă.

La 23 de ani, Mirela e mulţumită de primul ei serviciu adevărat. Lucrează într-o televiziune - cum visa în timpul Facultăţii de Jurnalism. Face ce-i place, dar până la satisfacţii mai e mult. „Încă n-am demis niciun ministru", glumeşte ea.

Citiţi şi:

Funcţionar cu studii superioare, plătit ca o femeie de serviciu
Intelectuală la mila Statului

Decât şomer în România, mai bine hamal în Italia 

Într-o lume care se ghidează după cifre, sociologii decretează: gradul de satisfacţie al Mirelei e un indicator inexact, ca notele de la şcoală, date atât pentru ce a reuşit ea să câştige - condiţiile ei de viaţă actuale -, cât şi pentru ce a visat să aibă de când se ştie -tipul şi nivelul aspiraţiilor ei.

Nu la fel ca-n visurile din facultate e viaţa ei în „afara programului", dar toată lumea îi spune că e mai bine să se concentreze acum pe carieră. „Ei bine, serviciul meu cu ture şi ore suplimentare, cu duminici petrecute în redacţie, cu telefoane la orice oră din zi şi din noapte, nu-mi mai lasă timp pentru altceva", spune Mirela.

Nu se poate declara fericită, dacă fericirea asta e ca „la manual": nu trăieşte intens, nu are un sentiment de plinătate, de exaltare, nu experimentează trăiri „de vârf" sau bucurii profunde.

„Mai puţin timp pentru mine"

Ce face sau, mai bine spus, ce nu face o femeie de 23 de ani pe care a pus stăpânire munca? „Merge mai rar la salon, nu-şi repară imediat unghiile de pe care a sărit oja, preferă să mănânce la McDonald's sau să sune după o pizza în loc să-şi gătească ceva bun. Pe scurt, eu sunt această femeie şi am mai puţin timp pentru mine." Când „vine praf de la muncă", Mirela nu mai are chef nici de prieteni.

„Cu mulţi dintre ei mă mai aud doar la telefon sau nici aşa, pentru că, de multe ori, sunt prea stresată şi uit să-i sun, să le răspund la mesaje sau simt că nu am dispoziţia necesară să stau de vorbă cu ei."

Surprinzător, Mirela pare să se bucure că nu şi-a făcut încă „un rost", cum spune mama ei, şi, întrebată dacă şi-ar dori o relaţie stabilă, răspunde categoric: nu!

„Nu mă simt în stare să am grijă de mine, de multe ori amân în ultimul moment întâlniri cu prietenii, iar dacă ei mă înţeleg, un iubit nu ştiu cât ar înţelege. Plus că... nu aş avea când să-l cunosc."

Ori una, ori alta

Cristina are 25 de ani şi lucrează în marketing şi advertising. De câteva luni, e şi proaspătă soţie. A tras tare până acum şi, dacă o întrebai în urmă cu doi ani, la 25 se vedea deja director de marketing sau „ceva pe acolo". De când şi-a găsit jumătatea, are alte priorităţi.

„Noi doi suntem fericiţi împreună şi avem timp unul pentru celălalt doar cu preţul carierei. Îmi fac treaba la serviciu, sunt eficientă, dar la şase seara punct «rupem amândoi uşa» pentru orele noastre împreună. Nu cred că poţi face magistral şi una, şi alta în acelaşi timp: şi carieră, şi familie. Poate ieşi doar ceva mediocru."

Studiile realizate în mai multe ţări europene aduc şi ceva cifre în sprijinul teoriei Cristinei: cel puţin un angajat din trei percepe un nivel ridicat de stres din cauza conflictului dintre muncă şi viaţa personală, de familie.

Cristina are propriile argumente pentru a-şi susţine teoria. De multe ori, spune ea, femeia munceşte şi se implică mult la job, pentru că asta îi furnizează un „orgasm", o satisfacţie mai uşor de obţinut decât într-o relaţie. În plus, societatea românească e încă o lume a bărbaţilor, în care femeia se remarcă numai dacă „munceşte mai mult şi mai bine" decât ei.

„Asta e lumea în care trăim. Societatea românească trasează un anumit rol femeii, motiv pentru care, pentru a ajunge la anumite poziţii, ea are nevoie să renunţe la anumite atribute feminine şi se masculinizează, ceea ce îi aduce o semnificativă dezaprobare socială", explică psihologul Aniela Minu.

Şi una, şi alta

Eliza e o profesionistă în relaţii publice şi, la aproape 35 de ani, are acasă „un fiu de 12 ani şi un soţ minunat". Face performanţă în meseria ei, dar spune fără să stea pe gânduri: „Viaţa mea este acasă, cu familia mea, în bucătăria mea, cu reţetele mele de paste şi vinul bun băut cu cei dragi".

Cunoaşte femei care se dedică exclusiv profesiei, dar crede că, dacă nu sunt într-o etapă trecătoare, atunci „vor să umple un gol, să scape de ceva ce le nemulţumea chiar înainte de a descoperi gustul carierei".

„Eu am avut în familie femei foarte încercate de soartă, care au trăit timpuri grele, dar care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru conservarea familiei. Şi felul în care eşti femeie vine din educaţia de acasă. Pentru mine, a existat un model, bunica mea, care descurca bine şi viaţa de familie, şi meseria", spune Eliza.

Un angajat bun şi o mamă perfectă încearcă să fie şi Maria. La 40 de ani, ea face parte din acea categorie de mame care se bat pentru un loc la o grădiniţă de stat şi care, recunoaşte chiar ea, îşi lasă uneori fiica în grija educatoarelor şi în vacanţe, din cauza programului infernal pe care îl are la job. S-a căsătorit devreme, dar a făcut un copil după 15 ani de amânări.

„Amândoi ne-am dorit să avem mai întâi ce să-i oferim unui copil. În primul rând un cămin. Cred că am aşteptat prea mult", constată acum
femeia.

Nu crede că e cea mai bună mamă de pe pământ - dacă ar fi fost aşa n-ar fi pierdut momentul  primilor paşi ai copilului doar pentru un serviciu la care a fost nevoită să se întoarcă pentru a-l păstra. Dar încearcă în fiecare zi să compenseze lipsa de acasă prin dragostea şi grija cu care o „sufocă" pe fiica ei, după ce o ia de la grădiniţă.

"Societatea românească trasează un anumit rol femeii, motiv pentru care, pentru a ajunge la anumite poziţii, ea are nevoie să renunţe la anumite atribute feminine şi se masculinizează."
Aniela Minu
psiholog

40% din mamele care muncesc percep un nivel ridicat de stres cauzat de conflictul dintre muncă şi familie, în timp ce doar 25% din taţi simt asta.

31% din românii chestionaţi în ancheta „Viaţa de familie 2008" spun că, în mare şi în foarte mare măsură, viaţa de familie are de suferit când femeia lucrează full-time.

61% din respondenţi cred, în acelaşi timp, că, în mică şi în foarte mică măsură, soţiile care nu lucrează sunt la fel de realizate ca acelea cu slujbe plătite.

69% din participanţii la anchetă cred că a avea o slujbă este un lucru bun, dar ceea ce-şi doresc cu adevărat femeile este să aibă familie şi copii.

89% din respondenţii anchetei cred în mare şi în foarte mare măsură că cea mai bună modalitate de a fi independentă pentru o femeie este să aibă o slujbă.

90% din rezerva de ovule sănătoase ale unei femei dispare până în jurul vârstei de 30 de ani, arată un studiu realizat de medicii din Marea Britanie.

Stresul de la birou bulversează silueta şi hormonii

„Super-femeile" care pariază tot pe cartea serviciului riscă pe termen lung şi nu orice. Specialiştii avertizează că, odată prinse în
cursa de şoareci a carierei, femeile îşi pot pierde unul dintre sensurile de bază ale existenţe lor: posibilitatea de a procrea.

Stresul de la birou poate afecta activitatea hormonală a organismului, dar şi forma corpului, diminuând şansele unei femei de a avea copii, arată un studiu publicat de antropologul Elizabeth Cashdan, în revista „Current Anthropology".

Exces de masculinitate

Orele suplimentare lucrate peste program, dar şi termenele strânse de finalizare a unor proiecte distrug echilibrul hormonal: la femei, estrogenul, hormonul secretat de ovare începând de la pubertate, este înlocuit de androgeni - hormoni sexuali masculini - dintre care cel mai important este testosteronul. Acesta este produs, la femeie, de glandele corticosuprarenale şi, în cantitate mică, de ovare. Dacă estrogenul este asociat cu emoţiile feminine, dar mai ales cu ovulaţia, testosteronul aduce putere, robusteţe şi spirit de competiţie.

Cu alte cuvinte, capacitatea femeii de a rămâne însărcinată este sacrificată de propriul corp în favoarea unei rezistenţe crescute la oboseală, necesară adaptării la locul de muncă. La nivel global, aproximativ 20% din femeile care se confruntă cu infertilitatea au probleme de ovulaţie, generate de hormonii puşi la grea încercare de stările de anxietate şi de stres.

Forma „de mamă" dispare

În cadrul cercetării realizate pe femei de 37 de naţionalităţi şi culturi diferite, Elizabeth Cashdan a reuşit să demonstreze că nici formele nu o mai ajută să ducă o sarcină pe femeia care îşi petrece toată ziua la birou. Astfel, raportul dintre circumferinţa taliei şi cea a şoldurilor este 0,8, în medie, mai mare decât cel optim pentru fertilitate, stabilit de lucrările de specialitate la 0,7 - atât cât avea actriţa Marilyn Monroe. Astfel, corpul femeii şi-a pierdut forma de clepsidră, cu talie de viespe şi şolduri generoase, care o ajuta să poarte o sarcină fără probleme.

În plus, e deja o evidenţă faptul că femeile de carieră devin mame foarte târziu, vârsta fiind o altă sursă a problemelor de fertilitate. Conform unor statistici medicale, şansele de a concepe un copil după un an de încercări sunt de 86% când femeia are între 20 şi 24 de ani, de 78% - între 25 şi 29 de ani, de 63% - între 30 şi 34 de ani şi de 52% - între 35 şi 39 de ani. Ulterior, probabilitatea ca o femeie să rămână însărcinată se reduce la 36%, între 40 şi 44 de ani, ajungând la doar 5%, între 45 şi 49 de ani.

Cum se găseşte echilibrul

Cea mai mare dilemă a tuturor femeilor interesate în acelaşi timp  de viaţa socială, de familie, dar şi de ascensiunea în carieră este cum să facă să coexiste toate aceste aspecte. Nimeni nu a găsit până acum reţeta perfectă, iar psihologii susţin că nici nu există aşa ceva. „E important ce-şi doreşte femeia, ce consecinţe e dispusă să-şi asume şi cât de abilă este să echilibreze latura masculină cu cea feminină a personalităţii sale", spune psihologul Aniela Minu. 

Cum rolurile în casă se negociază altfel în ultimii ani - tot mai mulţi bărbaţi acceptând să facă treburi considerate altădată feminine sau să se ocupe de educaţia copiilor -, la serviciu, criza a redus pretenţiile angajatelor, care nu se mai gândesc decât cum să-şi păstreze jobul. În teoria resurselor umane, un angajator care înţelege beneficiile echilibrului dintre viaţa personală şi cea profesională va acorda şanse egale femeilor şi bărbaţilor, acordându-şi, astfel, mai multe şanse pentru propria afacere.