Scrie o scrisoare!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să scrii o scrisoare... O foaie de hârtie A4 sau două foi dictando, desprinse cu grijă din mijlocul caietului, stiloul sau pixul, un plic timbrat, ai tot ce-ţi trebuie, scrie!

În fiecare zi scrii vreo 10-15 e-mail-uri. Scrii ca un robot. Mai bine angajează un robot ca să scrie. Primeşti tot atâtea e-mail-uri pe care le citeşti cu gândul în altă parte, o grămadă de cuvinte, te lasă rece, angajează un robot ca să le citească! Asta înseamnă comunicare, corespondenţă, schimb de informaţii la începutul secolului XXI. Rapid şi eficient. Numai gândul la o scrisoare te plasează în afara acestei epoci a internetului. O nostalgie inutilă şi caraghioasă. Totuşi, aminteşte-ţi cum să scrii o scrisoare, nu te vede nimeni pentru că toţi scriu pe WhatsApp...

Ce sărbătoare era când primeai o scrisoare! O sorbeai din prima, apoi o citeai pe îndelete, o reciteai a treia oară, extaziat. Te gândeai deja să scrii o scrisoare. Dar nu te grăbeai, ca acum, când răspunzi instantaneu la un SMS. Lăsai să treacă o zi, poate două. Timpul ăsta era magnific, da, da, magnific, pentru că începeai deja să scrii. Cu sufletul. Dar nu oricum, nu pe colţul mesei. Îţi pregăteai o coală, un plic, stiloul sau pixul, stiloul, dom’le, are prestanţă!, te aşezai la lumină, dacă nu se tăia curentul în cartier, nu-ţi păsa de caloriferul aproape îngheţat... (Nu te-ai gândit niciodată să-i scrii o scrisoare lui Ceauşescu.) Te aşezai să scrii. În dreapta, sus, data şi, dedesubt, oraşul. Caligrafiai precaut, îţi suflai în palmă, alungându-ţi emoţiile. O bucurie fără margini, scriai o scrisoare! Cu atenţie, cu pasiune, o bucurie... (şterge „bucurie“, te-ai repetat!) Începeai cu o introducere, desigur. Una care să-i capteze atenţia. (Cum s-ar spune în ziua de azi: o „vrăjeală“.) Cu umor, cu ironie, cât putea să te ducă inspiraţia, talentul sau, mă rog, priceperea. Destinatarul trebuia introdus în „vraja ta“. Apoi, cuprinsul. Adică miezul ideilor. Şi chiar aveai ce să scrii. Nu ca acum, când scrii fără nicio idee... (Dar să nu revenim în prezent!) Puteai să baţi câmpii, să divaghezi, dar ideile erau de bază. Orice scrisoare de atunci era grea. Două-trei-patru pagini aşternute cu febrilitate, chiar şi mai multe! Cititorul nu se plictisea. Cu finalul era mai greu. Nu puteai să ieşi din „poveste“, din „pagină“, aşa, brusc, frustrant. Improvizai elegant un final. Cum se face că scriai fără ştersături? Nicio ştersătură! Pentru că erai pregătit pentru sărbătoarea scrisului. E adevărat că aveai câteva greşeli de ortografie şi punctuaţie, să fie iertate, nu aveai spell checker...

Aminteşte-ţi cum să scrii o scrisoare, nu te vede nimeni pentru că toţi scriu pe WhatsApp...

Puteai să le îndrepţi la recitire, da, da, recitirea era obligatorie. Lipeai plicul. Nu se lipea prea bine, căutai pelicanolul. Scriai adresa cu maximă atenţie, să fie corectă. A doua zi, o puneai la cutia poştală, operaţiune de mare însemnătate, incomparabilă cu prinsul unui loc la coada de la alimentară, vine laptele! Câteva clipe însoţeai cu gândul drumul scrisorii...

Nu ţi-e dor să scrii o scrisoare? Scrie-i o scrisoare! Spune-i că o iubeşti...

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite