Cineva din familie îmi spusese să am mare grijă la capătul scărilor: dacă nu eşti atent, acolo, în locul acela în care scările dispar în podea, s-ar putea să fii înghiţit de un monstru ascuns, motiv pentru care trebuie să păşeşti foarte repede şi să fii pe fază, să nu-ţi fie prinse hainele. Urcam deci cu scările rulante numai pentru adrenalina de a ajunge la capătul călătoriei şi a mă pregăti să fac un salt peste monstrul care îi mănâncă pe oamenii neatenţi.

La prima mea excursie într-o altă ţară, într-un oraş mult mai mare, în care totul se baza pe scări rulante, am avut norocul că un prieten m-a luat deoparte şi mi-a zis frumos: dacă vrei să scapi cu viaţă, nu te opri pe partea stângă a scărilor! Păi cum, stai aşa, sunt două părţi? Atenţionarea a fost de mare ajutor, practic am reuşit să mă întorc acasă întreagă, nesfârtecată atât de monstrul scărilor rulante, cât şi de persoanele grăbite şi nervoase.

În ziua de azi, scările rulante sunt un loc în care oamenii sunt pur şi simplu prea aproape unii de alţii. Cei care se grăbesc se vor lovi mereu de cei care sunt blocaţi în lumea viselor. Cei care circulă pe partea stângă întâlnesc în drumul lor obstacole. Cei care staţionează pe stânga habar n-au care e problema şi de ce s-ar supăra cineva pe ei. În fine, cei care staţionează pe dreapta au dreptul să-şi lustruiască un pantof şi au destul timp să se gândească ruşinaţi că ar fi putut urca pe jos, doar nici nu era aşa departe.

Oamenii care adorm în partea stângă a scărilor rulante sunt una dintre cele mai mari probleme ale omenirii. Întrebaţi, vă rog, pe oricine doriţi. De fapt a spus şi aseară la ştiri. Ceasul Apocalipsei, ăla care ne arată apropierea de sfârşitul lumii, cel mai probabil tocmai a mai înaintat vreo 20 de secunde numai din cauza celor care staţionează pe partea stângă a scărilor rulante. În plus, după cum am aflat recent, pentru fiecare om care stă gură-cască pe partea stângă a scărilor, de cealaltă parte a Globului se formează un uragan.

Înarmat cu aceste noţiuni, un om care avea de folosit scările rulante de două ori pe zi, la Metroul din Bucureşti, şi care de multe ori se şi grăbea, şi-a acceptat soarta de veşnic pierzător, dar s-a apucat să noteze ce fac oamenii care zac pe partea stângă. În primul rând, nu fac nimic. Ba chiar vor găsi necesar să te bage undeva dacă-i rogi să îţi facă loc, pentru că în fond dacă nu-ţi convine poţi urca pe jos, cine te-a pus să foloseşti scările?

Dacă ai scăpat fără să iei bătaie, vei observa că mulţi alţi oameni care încremenesc în stânga se uită pe pereţi sau în telefoane. A treia categorie de oameni care staţionează pe stânga e reprezentată de cei care îşi ţin de mână iubirea vieţii şi în situaţii din astea e complicat să dai drumul la mână. E practic imposibil.

Printre toate aceste categorii de persoane care aleg să se transforme în stâlp de sare în stânga în timp ce călătoresc între Unirii 1 şi Unirii 2 se numără şi unii oameni pe care trebuie să-i înţelegem, deoarece au un motiv bun şi rezonabil. Da, ei cunosc regulile nescrise ale vieţii, da ştiu că pe dreapta te opreşti şi pe stânga înaintezi, da, s-au prins că cineva din spatele lor e grăbit şi trebuie să-l lase să treacă, dar totuşi au nevoie să stea pe loc. De ce? E simplu. Pentru că trebuie să se oprească fix acolo şi să se scarpine în fund.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.