Say „cheeeeze“!

Una dintre cele mai teribile chestii de care dai cu nasul când vii - în vizită sau nu - în Anglia este sistemul CCTV. Pe româneşte, camerele de luat vederi care sunt efectiv la orice colţ de stradă. 

Neobişnuit fiind cu atâta „atenţie“ din partea statului e foarte uşor să te panichezi, să te uiţi peste umăr la orice pas, nu cumva să fii săltat de poliţie atunci când arunci o hârtie pe stradă sau treci pe roşu la semafor.

După o vreme realizezi că şi camerele astea nu sunt, aşa, puse la întâmplare; unele sunt pentru viteză, altele pentru „crowd control“, altele sunt pentru supraveghere, dar cele mai multe sunt... „just in case“. Adică, nici nu ştii cu siguranţă dacă-s băgate-n priză sau nu, din moment ce majoritatea populaţiei băştinaşe nu pare să fie cât de puţin afectată de prezenţa „ochiului - electronic - din cer“. Adevărul e că nu trece foarte mult timp şi nici măcar tu, ca „foreigner“, nu le mai simţi zoom-ul în ceafă.

Cum aproape oricine poate instala o cameră video, să nu fiţi surprinşi dacă o să găsiţi semne cu „CCTV in operation“ în poarta grădiniţei, în taxiul pe care l-aţi luat până la gară, în magazinul de unde-ţi cumperi pâine... Maşinile de pompieri / ambulanţa / poliţia au montate cel puţin o cameră video, la fel şi agentul responsabil cu parcările (una mobilă, atârnată undeva la piept, lângă staţia radio). Ce mai, englezii sunt o naţie de cinefili!

Camerele de luat vederi nu înlocuiesc poliţiştii (o să le simţiţi prezenţa mai degrabă decât pe a camerelor de pe sâlpi), însă le fac munca mult mai uşoară. Raţionamentul e destul de simplu: nu stă nimeni să se uite 24 din 24 de ore pe zecile de mii de camerele instalate într-un oraş, dar în momentul în care pe una din străzi a fost raportat o faptă anti-socială gravă (şi credeţi-mă, nu sunt puţine!) poliţia poate verifica foarte uşor ce s-a întâmplat, fără a mai face apel la martori oculari (extrem de utile au fost imaginile înregistrate acum un an, la revoltele de stradă din Londra).