Sanctuarul cochet dintr-un apartament de bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vizită la femeia de afaceri Puşa Hack, într-o locuinţă cu două camere din zona bucureşteană Calea Călăraşilor, descoperi farmecul, liniştea şi căldura unui ashram indian.

A locuit ani buni la Londra (fiind căsătorită cu un britanic), dar şi în Dubai şi la Roma. Când nu e plecată cu afaceri, Puşa Hack - proprietara lanţului de magazine Exotique - se bucură de micul „sanctuar" pe care şi l-a creat la Bucureşti, nu departe de centrul oraşului. O vizită în apartamentul de aproximativ 50 de metri pătraţi al Puşei Hack nu face decât să confirme ceea ce ne spusese când am stabilit întâlnirea: poţi avea un spaţiu plăcut, chiar exotic în sensul cel mai frumos al cuvântului, şi dacă nu ai la dispoziţie o vilă. Nimic mai adevărat. 

De peste doi ani, firma Puşei Hack este furnizorul de mobilier al Casei Regale a României



„Pentru mulţi ar putea părea vorbe fără sens, dar casa asta e un adevărat sanctuar pentru mine. Când intru aici, nu mai contează cât de urâtă e vremea de afară, nici câte probleme am lăsat la uşă", zâmbeşte amfitrioana săptămânii, cocoloşindu-se în canapeaua pufoasă din living. Şi-a decorat singură casa, iar înainte de a decide ce piese aduce şi unde le aşază, a schiţat apartamentul pe o foaie de hârtie şi a determinat punctele cardinale. „Am aplicat, în decorare, câteva principii Feng Shui; de exemplu, potrivit acestora, e bine ca, la sud, să ai ceva roşu, aşa că la bucătărie am pus o perdeluţă din şantung de mătase, din India. În dormitor, aplicând aceleaşi reguli, am avut grijă să mă înconjor de câteva decoraţiuni - veioze, panouri cu mici sculpturi în relief - în culorile pământului. Nimic strident, nimic obositor", spune Puşa Hack. 

image

Bolul de la baie, pictat manual de două ori, e una dintre piesele recent achiziţionate



Pat din India, canapea din Anglia

Când te afli în casa celei care aduce în România, de mai bine de opt ani, mobilier de pe tot cuprinsul Asiei (între altele, China, India, Vietnam, Malaysia, Indonezia, Maroc, Filipine), e aproape absurd să nu vrei să ştii de unde sunt piesele din „sanctuar". Până nu demult, patul din dormitor era unul din zambilă de apă, din Thailanda. Acum l-a înlocuit cu o piesă din sheesham (un lemn dintre cele mai dure tipuri), din India.

image

Decorarea cu mobilier exotic nu înseamnă stridenţă



„Exceptând canapeaua cu puf de gâscă din living, pe care o am de vreo zece ani şi pe care am adus-o din Anglia, mobilierul se tot schimbă cam la doi ani. Înlocuiesc adesea unele piese, mai mari sau mai mici, dar am grijă să păstrez mereu aceeaşi atmosferă", explică Puşa Hack. Ca să nu existe dubii, enumeră câteva piese noi: comoda pentru televizor din living, veiozele cu cei doi călugări tibetani din dormitor, chiuveta pictată din baie. 

image

Baia mică, decorată cu bijuterii din materiale naturale, aduse de peste tot din lume



"Când intru aici, nu mai contează cât de urâtă e vremea de afară, nici câte probleme am lăsat la uşă."

"Înlocuiesc adesea unele piese, mai mari sau mai mici, dar am grijă să păstrez mereu aceeaşi atmosferă. "
Puşa Hack
fondatoarea brandului Exotique

Mobilă exotică, pentru Casa Regală a României

Puşa Hack deţine lanţul de magazine de mobilier Exotique, pe a cărui listă de clienţi se află cunoscute vedete de televiziune, creatori de modă, dar şi Majestatea Sa Regele Mihai .

image

Bucătăria deschisă şi una dintre statuetele Buddha din apartament



Ca să nu se piardă nimic din intimitatea de care crede că ai nevoie în propria casă, Puşa Hack a ţinut neapărat să regândească baia apartamentului său de bloc. Aşa că a împărţit-o în două: una mică-mică şi foarte cochetă, la care au acces şi prietenii care vin în vizită, şi alta mai mare, cu jacuzzi şi cu deschidere exclusiv la dormitor (la nevoie, cada se poate ascunde în spatele unor uşi glisante cu oglindă), în care se poate bucura liniştită de momentele de relaxare pe muzică tibetană.

image

Micile detalii orientale dau un aer liniştitor casei



Ideile ei, la fel ca mobilierul pe care îl aduce de peste mări şi ţări, au atras, în timp, multe dintre persoanele publice din România. Pe lista clienţilor Exotique, spune Puşa Hack, se află Cătălin Botezatu - care este şi imaginea brandului, Andreea Bănică, Dan Chişu, Oana Turcu şi Cristian Brancu, Leonard Doroftei, Doina Levin­tza, Mihaela Tatu şi mulţi alţii. Din 29 septembrie 2009, pe lista celor care au în casă una sau mai multe piese exotice se află şi Majestatea Sa Regele Mihai, Exotique fiind furnizorul Casei Regale.

image

Potrivit calendarului chinezesc, 2012 este Anul Dragonului, deci simbolul nu putea lipsi din casa unei pasionate de culturile asiatice



De la cele mai mici obiecte decorative la marile piese din lemn de esenţă tare, mobilierul pe care Puşa Hack îl vinde clienţilor din România provine din peste 17 ţări şi face parte din diverse culturi.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite