Dar dacă-i întrebi ce au făcut sau ce intenţionează să facă ei cu aceste “învăţături”, cum le-au folosit ca să tragă vreo concluzie la care nu ar fi ajuns altfel – citind o carte, să zicem -, nu înţeleg ce spui.
 
Pentru ei, “învăţatul” este să ţii minte ce ai văzut, să memorezi toate prostiile, până în cele mai mici amănunte, ca apoi să povesteşti altora. Cei mai emancipaţi fac şi poze şi le pun pe Internet.
 
  • George, să vezi, în Paraguay casele sunt strâns lipite una de alta de-a lungul străzilor, care străzi nu sunt niciodată drepte, însă dacă nu sunt la stradă, nu sunt lipite una de alta.
  • Da? Ce chestie… Şi?
  • Şi bărbaţii au toţi pălării. Cei tineri au pălării cu boruri mari, largi, pe când cei tineri cu boruri mai scurte şi în mai multe culori. Unii dintre ei au şi pene de vultur pleşuv la pălărie.
  • Aha! Şi?
  • Şi femeile poartă câte o floricică în piept în zilele de duminică. Cele dinspre munte au câte o floricică mov, însă cele dinspre câmpie îşi pun floricele roz, sau chiar roşii, dacă vor să iasă mai mult în evidenţă.
  • Bine, şi ce e cu asta?
  • Cum adică, George, ce e cu asta? Să ştii şi tu cum trăiesc oamenii acolo…
  • Dar asta pot să văd şi pe National Geographic sau să citesc în Britannica, nu e nevoie să zbor câteva mii de kilometri ca să le aflu. Dacă mă interesează să ştiu, evident.
  • Vai, dar ce insensibil eşti, George! Una e să vezi pe Discovery şi alta să vezi cu ochii tăi…
  • Aici sunt total de acord! Cele de pe Discovery sunt făcute de specialişti, sunt documentate, sintetizate, explicate.
  • Da, dar stând acasă cu o carte în mână, sau uitându-te pe Discovery nu simţi că trăieşti. Nu aia e viaţa, George…

Da, acesta este întotdeauna argumentul ultim, suprem, decisiv. Ce e viaţa, care e sensul ei, pentru ce trăim. Sau, exprimat şi mai plastic pentru presă de cei doi tineri care şi-au lăsat joburile şi şi-au vândut apartamentul ca să călătorească prin lume, până li se termină banii: “Ne lipsea timpul acela preţios în care să trăim cu adevărat pentru noi, efectiv. Să nu alergăm mereu după ceva, să fim pe fugă, nervoşi, blocaţi în trafic. Cu gândul la rate, facturi sau alte responsabilităţi. Ne doream să trăim liber, să ne dăm seama cine suntem cu adevărat, să ne îndreptăm către noi înşine mai des, să ne întrebăm: cum suntem, ce mai facem? Să explorăm lumea asta atât de frumoasă! Ne doream să ne trezim când şi unde vrem.“ Da, mişcător, exact ce aştepta ziarista ca să-şi edulcoreze articolul…
 
PS: citiţi şi asta