Românii trăiau în vara anului 1941 ultimele zile liniştite înaintea marilor furtuni

În ţară, după însufleţirea primelor momente – România primeşte cu entuziasm ordinul lui Antonescu de trecere a Prutului, pentru recucerirea Basarabiei –, viaţa îşi reia cursul normal.

Privaţiunile impuse de participarea la un război nu se simt încă. Deşi se introduseseră cartele pentru pâine, făină, ulei şi carne încă din 17 mai 1941, magazinele şi pieţele sunt pline, iar recolta se anunţă bună. Aviaţia rusă nu creează probleme majore bucureştenilor, raidurile ei fiind rare şi anemice. La 26 iunie are loc primul bombardament aerian sovietic asupra Capitalei, soldat cu patru morţi şi nouă imobile distruse. Vizat e cartierul Mitropoliei, iar tânărul pilot Horia Agarici îşi începe cariera de cântec şi legendă doborând trei aparate ruseşti.

Apoi, pe 15 iulie, e bombardat Dealul Spirii. Treptat, odată cu depărtarea frontului, urletul sinistru al „măgăoaielor" (denumirea populară a sirenelor de alarmă amplasate pe clădirile îna lte ale oraşului) se aude din ce în ce mai rar. De-abia din vara lui 1943, românii vor resimţi în mod dramatic efectele raidurilor aeriene, de data aceasta anglo-americane.

Urmările primelor bombardamente sovietice în Bucureşti, 26 iunie 1941

Dar, până atunci, vara lui '41 se anunţa frumoasă. La urma urmei, românul e uşor adaptabil şi se pare că, din înţelepciunea strămoşilor săi latini, cea mai dragă sufletului său e atât de confortabila maximă „Carpe diem" (Trăieşte ziua!).

Cupa României şi „Invitaţie la vals"

Vara lui 1941 în Capitală; petrecere în Pădurea Andronache

Microbiştii - existau şi atunci - pot urmări o dramatică finală a Cupei României, în care Rapidul învinge pe Unirea Tricolor (proaspăta campioană) cu 4-3. Cei care „rataseră" şansa să-şi manifeste avântul patriotic în „codrii voievodali" ai Bucovinei sau pe şesurile Basarabiei se puteau consola vizionând, la cinematograful Trianon, vigurosul film de propagandă „Bestiile roşii" sau, şi mai bine, promiţătorul „Moscova în flăcări", iar domnişoarele mai puţin însetate de sânge bolşevic suspinau în voie după un Errol Flynn aprig disputat de Bette Davis şi Olivia de Havilland în melodrama „Elisabeth şi Essex".

Persoanelor cu pretenţii artistice, sculptoriţa Miliţa Petraşcu le oferea, la Sala Orfeu, posibilitatea de a-i admira cele mai recente creaţii, în timp ce melomanii posesori de aparate de radio se puteau delecta, după ora 22.45, cu acordurile romanţelor interpretate de veşnic tânărul Gică Petrescu. La rândul lor, cititorii erau anunţaţi - într-o vreme în care scriau încă un Rebreanu, Blaga sau Sadoveanu - că-şi pot cumpăra cu doar 100 de lei cea de-a cincea ediţie a „celei mai strălucite biruinţe literare a ultimului deceniu", romanul „Invitaţie la vals" al demult uitatului azi scriitor Mihail Drumeş. În rest, un funcţionar grăbit să se mute în provincie „vinde un răcitor mare cu două uşi", în timp ce un tânăr de bani gata se arată dispus să cumpere urgent „un Plymouth 1939, dar numai cu cauciucuri bune".

Duminică, 27 iulie 1941, bucureştenii s-au adunat cu mic, cu mare în pădurea de lângă Capitală; svasticile nu lipseau: România intrase în război de partea Germaniei

De fapt, românii trăiau în acea vară a anului 1941 ultimele zile liniştite înaintea marilor furtuni. Dezastrele de pe frontul de răsărit, bombardamentele aeriene, ocupaţia sovietică şi instalarea regimului comunist vor face din ziua de 22 iunie o amintire a ceea ce ar fi putut fi o zi de glorie a neamului românesc, dar nu a fost decât preludiul fericit al unei suferinţe de jumătate de veac.

Mai citiţi în acest număr:

De ce am trecut Nistrul?

Cum a argumentat generalul Ion Antonescu decizia de a continua războiul alături de Hitler? De ce a protestat clasa politică? Era pregătită Armata Română să continue războiul dincolo de Nistru?

Paranoia arestării cărţilor

Citiţi în „Historia" despre impresionanta campanie de epurare a aproximativ 10.000 de titluri de cărţi şi periodice, din perioada 1945-1950, pe motiv că aveau în conţinutul lor idei fasciste sau dăunătoare bunelor relaţii cu URSS.

Alcoolul, o istorie

În Antichitate, alcoolul era una dintre cele mai utilizate substanţe atunci când se căuta rătăcirea divină. Grecii numeau această stare „enthousiasmos", cuvânt care denotă pătrunderea unui duh sau zeu în sufletul insului şi luarea în stăpânire a acestuia.