România, cuprinsă de virusul kitsch-ului

Imitaţiile, obiectele înzorzonate şi culorile stridente se găsesc la noi la tot pasul. Pe zi ce trece suntem invadaţi de tot mai multe obiecte de prost gust, de decoraţiuni şi de articole vestimentare care ne deranjează privirea.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Peste tot numai kitsch-uri!", spune revoltată Claudia S. Are 32 de ani şi nu se consideră o „expertă în artă", dar e convinsă că poate recunoaşte un produs de calitate dintr-o mie. „Dacă vorbim de obiecte sau de articole acceptabile ca preţ, vorbim clar de kitsch-uri. Rar găseşti ceva de calitate la preţuri bune.

Te îmbraci ieftin, arăţi ieftin. Îţi decorezi casa ieftin, arată fix aşa", spune Claudia. O deranjează la culme faptul că pieţele sunt înţesate cu tot soiul de nimicuri care de caremai sclipitoare, că oamenii care-şi construiesc case încearcă să le transforme în mici palate şi nu reuşesc decât să ridice construcţii dezgustătoare. „În ziua de azi vezi numai statuete strălucitoare sau din ipsos, tot soiul de chestii alambicate, nu seamănă o casă cu alta, parcă suntem într-un magazin cu fel de fel de lucruri, adunate care de pe unde...", spune Claudia.

Citiţi şi: Arta, văzută în 11.000 de feluri

Marius P., în vârstă de 35 de ani, se plânge mai mult de modul în care se îmbracă oamenii din jurul lui. „E adevărat că mie-mi plac hainele clasice, însă nu condamn îmbrăcămintea mai puţin convenţională. Dar când văd tinere şi chiar femei trecute de o vârstă îmbrăcate cu haine nepotrivite, pline de paiete şi de pietricele, în cinci sau şase culori, simt că «orbesc»", spune Marius. „Nici bărbaţii nu-s departe de femei, numai că parcă nu te izbeşte kitsch-ul aşa tare. Trăiesc cu impresia că la noi şi-a făcut apariţia un amestesc înfiorător între spiritul nostru balcanic şi invazia de chinezării... Monstrul ăsta ne înghite pe toţi încet-încet", crede Marius.

Aventuri la cumpărături

Dan A., în vârstă de 42 de ani, spune că el realizează că „România este invadată de kitsch-uri" în momentul în care este pus în situaţia de a cumpăra un cadou.
„Să spunem că eşti un om cu venituri medii şi vrei să cumperi un cadou de bun-simţ pentru un prieten sau o prietenă. E o cursă cu obstacole. Şi încă obstacole greu de trecut", afirmă Dan.

„Nu vezi decât chestii înzorzonate, cu «motive» exotice, cu irizaţii, cu te miri ce. Chiar dacă ocheşti ceva ce pare cât de cât de bun-gust, dacă te uiţi atent remarci «amprenta» kitsch-ului", se plânge Dan.

„La fel se întâmplă şi cu hainele. Pline de sclipici. Unii spun că asta e moda. Că aşa se poartă mai ştiu eu unde. Aiurea... Sunt aduse toate din China, din India, chestii ieftine, de doi bani. Unele cu preţuri chiar piperate", continuă Dan.

Cristina I., în vârstă de 26 de ani, spune că se îngrozeşte când trece prin oraş şi vede tarabele pline de kitsch-uri. „Unii mai au şi tupeul să spună că vând antichităţi. Te mint în faţă. Alţii spun că e artă. Da. Poate. Dar o artă de mâna a doua", afirmă Cristina. „Şi nu cred că este o chestiune care ţine strict de România şi de nimicurile care au succes pentru că oamenii sunt săraci. Am văzut lucruşoare de prost gust în multe capitale europene", adaugă tânăra.

„Mai trist este că şi atunci când îţi doreşti să cumperi un obiect de artă în care eşti dispus să investeşti constaţi că trebuie să ai mare grijă unde mergi şi ce alegi. Dar eu cred că asta ţine şi de educaţia noastră. Dacă nu avem nişte puncte de reper puternice, e clar că avem toate şansele să ne îndreptăm spre kitsch-uri", mai spune Cristina.

O boală fără leac

Romancierul de origine cehă Milan Kundera scria că „indiferent cât de mult îl dispreţuim, kitsch-ul este parte integrantă a condiţiei umane". Deşi scapă unei definiţii precise, „kitsch-ul este un fenomen global, popular, determinat de stilul de viaţă contemporan, de raţionalitatea producţiei economice, de costurile reduse care se impun în producerea pe scară largă de noi obiecte-marfă", explică Alina Şerban de la Centrul de Introspecţie Vizuală.

„Kitsch-ul este determinat însă şi de o anumită eroziune prezentă în câmpul social,ceea ce presupune un apetit al societăţii către divertisment, mass-media, către transformarea activităţii culturale într-o formă de lifestyle",adaugă aceasta.

„Dacă la noi, prin anul 2000, kitsch-ul era o ieşire din normal pe o uşă nefericită, acum România trăieşte într-un imens kitsch. Vezi zilnic oameni cu pantaloni trei sferturi, cu burţile lăsate pe afară, cu bijuterii multe şi nepotrivite", punctează criticul de modă Alin Gălăţescu.

Ne scăldăm în imitaţii ieftine

În urmă cu 10 ani, când kitsch-ul începuse să prindă rădăcini în România, la Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova a fost organizată o expoziţie de profil. Organizatorii spun că au venit cu obiecte de acasă pentru că în locuinţa fiecăruia dintre noi există kitsch-uri. La început, s-au gândit că oamenii ar putea fi reticenţi la o astfel de expoziţie, dar cum românii ştiu să facă haz de necaz, evenimentul s-a bucurat de succes.

„Kitsch-ul apare prin imitaţie. Cu toţii ne dorim să avem în casă obiecte de artă, numai că nu ne permitem. Recurgem la copii. Iar după copii se fac alte copii. De prost gust", ne-au spus organizatorii expoziţiei. Acum, la un deceniu distanţă, aceştia afirmă că le-ar fi greu să mai organizeze un astfel de eveniment. „Avem pe piaţă prea mult material. Ar fi foarte greu să facem o selecţie."

Artistul vizual Stela Ilie, lector la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti spune că, „dacă în modă poţi scăpa de kitsch, pentru că hainele nu sunt greu de schimbat, în arhitectură lucrurile sunt mult mai complicate. Situaţia e chiar tragică. În oraşe mici, de provincie, cu o arhitectură frumoasă, specific austro-ungară, au apărut case monstruoase. Există, într-adevăr, elemente de inspiraţie din arhitectură, dar totul este agresiv".

Spiritul balcanic acutizează „suferinţa"

Potrivit lui Alin Gălăţescu, kitsch-ul îşi face loc în România în tot ce are legătură cu domeniul plastic. „Nu a fost inventat de noi. A venit de la americani, numai că noi suntem o oglindire perfectă a kitsch-ului", afirmă acesta. În România îşi pune amprenta şi spiritul balcanic.

„Accelerează boala. Kitsch-ul e ca un virus, ca un cancer cu care te lupţi şi de care nu poţi să scapi", spune Alin Gălăţescu. Lipsa de cultură, amestecul de valoare şi nonvaloare, lipsa de orizont contribuie toate la accentuarea acestei tendinţe.

Totuşi, artistul vizual Stela Ilie spune că, într-o anumită măsură, kitsch-ul are şi o parte bună. „Eu sunt de acord cu kitsch-ul mic, benign, burghez. Mă refer la obiectele de artă care n-au pretenţii şi care sunt menite să-ţi facă traiul plăcut. Nu agreez turcismele şi chinezăriile acestea foarte des întâlnite la noi", afirmă artistul vizual.

Vom scăpa vreodată de kitsch? „Speranţa mea e în Comunitatea Europeană. Sper să existe oameni care să ne dicteze reguli. Apoi, orice călătorie este o lecţie. Cu cât oamenii vor merge mai mult peste graniţe şi vor vedea lucruri noi, cu atât vor învăţa mai mult", afirmă Stela Ilie.

În lumea prostului gust

Termenul „kitsch" se foloseşte în cazul obiectelor pseudo-artistice care sunt de prost gust. Etimologia cuvântului nu este clară, dar există date potrivit cărora acest termen ar fi fost folosit pentru prima dată pe piaţa de artă din München, Germania, la mijlocul secolului al XIX-lea. Criticii de artă spun că în cazul kitsch-ului se poate vorbi de stereotipuri şi de lipsă de originalitate.

Totodată, obiectele care se înscriu în această categorie sunt, de cele mai multe ori, foarte uşor de reprodus în masă. Specialiştii în estetică sunt de părere că între kitsch şi nonkitsch există totuşi o graniţă fragilă. Obiectele originale şi de bun-gust aşezate fără nicio regulă duc la un peisaj de prost gust.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările