Reţelele sociale ne fac egoişti şi narcisişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcisiştii îşi actualizează des pagina de Facebook şi postează multe fotografii
Narcisiştii îşi actualizează des pagina de Facebook şi postează multe fotografii

Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că oamenii care au mulţi prieteni pe Facebook sunt exhibiţionişti, grandomani, îşi exploatează prietenii de pe reţea şi caută mereu atenţia celorlalţi.

Persoanele care au foarte mulţi prieteni pe reţelele sociale pot fi încadrate cu uşurinţă în categoria narcisiştilor, arată un ultim studiu al cercetătorilor americani. Pentru a testa acest lucru, ei au pus respondenţii la studiu să răspundă la chestionarul „Narcissistic Personality Inventory" (Inventarul personalităţii narcisiste) şi au analizat apoi numărul de prieteni virtuali, frecvenţa cu care aceste persoane se etichetau singure în poze sau îşi actualizau fluxul de ştiri.

Analiza a fost realizată de Universitatea de Vest din Illinois (Statele Unite ale Americii) şi a studiat obiceiurile de pe Facebook ale 294 de studenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani. Ei au măsurat doi parametri: exhibiţionismul grandoman şi cât de exploatatori sunt studenţii.

Grandomania include vanitate, superioritate şi tendinţe exhibiţioniste, iar persoanele care au un scor foarte mare la acest test vor să fie mereu în centrul atenţiei. De foarte multe ori spun lucruri şocante şi nepotrivite, deoarece astfel cred că nu vor fi ignoraţi. Partea de exploatare cuprinde „nevoia de a fi respectat şi de a manipula şi de a profita de ceilalţi", scrie cotidianul britanic „The Guardian".

Cine se ceartă pe facebook

Rezultatele au fost concludente: subiecţii care au avut un scor al grandomaniei foarte mare aveau şi foarte mulţi prieteni pe Facebook, unii ajungând la 800 de contacte. Astfel, se dovedeşte că există o legătură directă între narcisism şi disponibilitatea de a introduce foarte multe persoane în listă. Urmărind activitatea acestora, s-a putut observa că ei erau şi mai agresivi în spaţiul virtual. Dacă cineva avea o remarcă negativă la adresa lor, pe fluxul de ştiri public, ei răspundeau cu duritate şi-i condamnau pe comentatori. De asemenea, narcisiştii îşi schimbă poza de profil foarte des, tocmai pentru a reatrage atenţia asupra lor, chiar în mod artificial.

Epoca narcisismului

Un cercetător britanic în domeniul ştiinţelor sociale susţine că apariţia şi dezvoltarea reţelelor de socializare oferă o platformă online unde narcisiştii se desfăşoară şi se simt bine, numărul acestora crescând constant.  „Felul în care educăm copiii se bazează din ce în ce mai mult pe sine, pe respectul personal şi modul cum suntem percepuţi de către ceilalţi. Această metodă importată global din SUA crede în principiul «totul despre mine»", a declarat Carol Craig.

Nu numai reţelele sociale au influenţat comportamentul narcisist, ci şi modul cum s-a schimbat viziunea asupra sinelui, consideră specialiştii. Profesorul australian Marc Wilson crede că diferenţa rezidă din faptul că acum 60 de ani copiii erau educaţi după filosofia obedienţei, în timp ce acum totul se bazează în puterea de a reuşi de unul singur.

În 2010, cercetătorii de la Universitatea York din Marea Britanie au studiat diferenţele de promovare dintre bărbaţi şi femei pe Facebook şi au descoperit că narcisismul se promovează altfel în funcţie de sex: bărbaţii se concentrau pe rubrica „Despre mine", în timp ce femeile postau mai multe fotografii, în care îşi puneau calităţile în evidenţă. 


Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite