Regulile contabilului care s-a pensionat la 34 de ani: cum a reuşit să economisească jumătate din salariul lunar FOTO

Regulile contabilului care s-a pensionat la 34 de ani: cum a reuşit să economisească jumătate din salariul lunar FOTO

Ken Okoroafor şi soţia lui FOTO The Humble Penny via Daily Mail

Un contabil britanic, tată a doi copii, a reuşit să se pensioneze la vârsta de 34 de ani şi susţine că oricine poate obţine independenţa financiară pentru a se putea retrage din câmpul muncii până în vârsta de 40 de ani dacă este dispus să-şi schimbe stilul de viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ken Okoroafor şi-a economisit salariul în fiecare an, începând cu 2006, după ce s-a mutat în cea mai ieftină zonă din apropierea Londrei, de unde putea ajunge rapid în capitala britanică.

După ce şi-a plătit creditul imobiliar împreună cu soţia sa, Mary, cei doi au stabilit că nu vor avea nevoie de mai mult de 50 de lire pe săptămână pentru mâncare şi produsele de strictă necesitate, renunţând la cele de lux, scrie Daily Mail. 
 
De asemenea, şi gadgeturile au fost „interzise“ în familia Okoroafor, precum iPaduri, telefoane inteligente sau alte dispozitive electronice. Cuplul deţine doar televizor. De asemenea, dacă au nevoie de o maşină, planifică această cheltuială cu un an în avans, fără a apela la un credit bancar. 
 
„Oricine îşi poate face un plan de pensionare în 20 de ani, dar pentru acest lucru este nevoie să fie pregătit pentru o schimbare semnificativă a stilului de viaţă“, a declarat Ken Okoroafor pentru tabloidul britanic. 
 
 Ken Okoroafor (pictured with wife Mary), 34, moved to London from Lagos, Nigeria, at 14 with no savings and can retire at 34 by saving half of everything he earns each month and investing it 
 
Contabilul de origine nigeriană, tată a doi copii, face parte dintre cele câteva mii de britancii care economisesc până la 75% din salariu şi care rezistă tentaţiei de a cheltui bani cinci zile pe săptămână.
Aceştia folosesc o formulă financiară de pensionare timpurie – o idee pornită din SUA, potrivit căreia cine îşi investeşte economiile în acţiuni cu risc scăzut şi cumpără proprietăţi ieftine, pe care le închiriază ulterior, produce suficienţi bani pentru a se pensiona timpuriu. 
 
Okoroafor şi soţia sa şi-au cumpărat cea mai ieftină maşină electrică, îşi fac cumpărăturile la Aldi (n.r. supermarket german) şi şi-au plătit creditul ipotecar în doar 10 ani, tot din economii.
 
Britanicul a început să economisească în 2006 dintr-un salariu de 26.000 de lire sterline pe an şi spune că oricine poate face asta dacă este pregătit să facă anumite schimbări în viaţa sa. „Dacă vorbim despre cifre, i-aş sfătui pe oameni să pună de-o parte jumătate din salariul lunar. Apoi, trebuie să-şi schimbe persepctivele: unde locuiesc în prezent şi unde s-ar putea muta pentru a economisi şi mai mulţi bani?“, spune Okoroafor, care a trebuit să se mute din Londra în Dartford pentru că acolo îşi putea cumpăra o locuinţă mai ieftină. 
 
Bărbatul, care s-a mutat în Londra de la vârsta de 14 ani, spune că începuturile sale modeste l-au învăţat să aprecieze banii şi să trăiască bine şi fără lux. „De la părinţii mei am învăţat valoarea banilor. Mama şi tata au fost imigranţi şi au fost obligaţi să economisească la sânge pentru a avea suficienţi bani pentru ziua următoare. Societatea modernă îi face pe oameni să creadă că nu pot trăi fără ultimul model de maşină sau fără telefon, dar adevărul este că o pot face“. 
 
„Lucrurile pentru copii sunt mai scumpe, dar nu avem iPod sau alte gadgeturi în casă“, mai spune britanicul, care alocă 50 de lire sterline pe săptămână pentru cheltuielile obligatorii. 
 
The family's weekly food shop costs just £50 from Aldi, and they've given up red meat to keep costs down
FOTO Daily Mail 
 
În timp ce studia economie şi contabilitate la Universitatea din Londra, Ken Okoroafor lucra la TopShop, pentru a-şi plăti studiile. Apoi s-a angajat contabil şi a început să economisească. „N-am făcut un credit pentru studii, ci am început să lucrez cu jumătate de normă la TopShop şi aşa am reuşit să-mi plătesc facultatea, care însemna 1100 de lire sterline pe an“.  
 
Ken Okoroafor este doar unul dintre cele câteva mii de britanici care s-au pensionat la 30-40 de ani, care nu au credite ipotecare şi care câştigă în jur de 25.000 de lire sterline pe an.
 
Cu toate astea, britanicul, care spune că s-a pensionat la vârsta de 34 de ani, încurajează oamenii să muncească în continuare. „Dar aş vrea să-i încurajez pe oameni să continue să muncească. Să găsească un job care să le placă cu adevărat. Cred că munca este foarte importantă. Îmi doresc ca oamenii să se poată pensiona devreme şi susţin în acest sens obţinerea independenţei financiare ca să poată face acest lucru“, menţionează bărbatul.  
 
Experţii spun că oricine poate ajunge de la un nivel financiar mediu la un venit satisfăcător până la 40 de ani, care le permite să nu mai muncească, dacă economiseşte între 50 şi 75% din salariu în fiecare lună.
 
Aceste economii sunt, ulterior, investite în proprietăţi şi în acţiuni cu un risc scăzut timp de 10-20 de ani, iar profiturile vor fi de asemenea economisite. Specialiştii spun că pentru a te putea pensiona devreme, trebuie să fi acumulat economii de 25 de ori mai mari decât venitul anual încasat în perioada activă şi pe care vrei să-l ai şi după pensionare.
 
Astfel, la un venit anual de 25.000 de lire sterline, în momentul pensionarii timpurii trebuie să ai în bancă 625.000 de lire, bani proveniţi din economii, chirii şi investiţii. 
 
citeste totul despre: