Răzbunarea robineţilor

Aştept să-mi vină rândul. Mă uit peste tejghea la piesele ordonate pe rafturile şi în cutiile transparente. Nu recunosc nimic. Citesc încă o dată lista scrisă de meşter.

„Patru robineţi de alamă cu ştuţ, jumătate de ţol...“ Cum arată un ştuţ? Dar ţolul? Am uitat câţi milimetri are un ţol. Ar trebui să dau căutare pe Google. Dar în furnicarul ăsta din magazinul de bricolaj, numai de căutat definiţia ţolului nu-mi arde! Îmi mai pierd şi locul la rând, mulţi nesimţiţi se bagă în faţă şi-l întreabă ceva pe vânzător. Ei ştiu cât este un ţol? Dar vânzătorul ştie? Sigur că ştie! A fost o vreme când ştiam şi eu...

„Trei aerisitori de jumătate de ţol...“ Aerisitorul foloseşte la aerisirea caloriferului. Dacă m-ar trage de mână pe stradă, „ia-mă acasă, Barbule, pentru că ai nevoie de mine!“, nu l-aş recunoaşte pe aerisitor.

„Patru semiolandezi, jumătate de ţol, cu filet exterior, PPR...“ Asta a scris meşterul, asta trebuie să cumpăr. N-am avut curajul să-l întreb ce este PPR şi, mai cu seamă, cum arată un semiolandez cu filet exterior. Cumpăr aşa, ca un orbete, de pe o listă scrisă de altcineva.

Mai am două persoane în faţă. Parcă sunt la examenul de „Organe de Maşini“ din facultate. Atunci, am tras biletul din mulţimea de bilete de pe catedră şi n-am înţeles ce scrie. Acum, trebuie să întind vânzătorului biletul pe care nu înţeleg ce scrie. Am picat atunci, am să pic şi-acum. Mă cuprinde o adâncă ciudă. Pe-o ureche mi-a intrat şi pe cealaltă mi-a ieşit. Sunt ca un robinet. Ruginit, eşuat, rebut!

Cumpăr robineţi aşa, ca un orbete, de pe o listă scrisă de altcineva.

Şi cât desen tehnic am făcut în facultate! Cum desenam în secţiune, pe hârtie milimetrică, cu creionul, cu rigla, cu compasul, o grămadă de robineţi, coturi, ţevi, racorduri... Pe hârtie milimetrică, apoi treceam desenele pe foile de calc, cu tuş negru chinezesc şi peniţe Rotring de 0,2 sau 0,5. Cât am desenat, Doamne!

Oftez ca prostul. Şi la ce mi-a folosit? Ca să iau nişte note de trecere, ca să ajung inginer, ca să ajung şef, ca să ajung cineva, ca să fiu împlinit profesional, ca să fiu fericit. Nu sunt deloc fericit cu lista asta în mână. Unde, dracu’, s-au dus toate acele „cunoştinţe tehnice“ din urmă cu 30 de ani? Vânzătorul o fi având diplomă de inginer? Eu am, dar este uitată într-un dosar, în fundul bibliotecii, şi nu valorează doi bani pe lângă hârtia asta scrisă de meşter.

Îmi vine să rup hârtia. S-o las baltă, să-i ia dracu de robineţi, o să trec şi iarna asta cu caloriferele înfundate! Oare asta înseamnă ratarea? M-aş duce acasă să pun mâna pe carte, să învăţ, să-mi amintesc, poate chiar să trag câteva schiţe de secţiuni haşurate, cu axe longitudinale, pe foaia de calc. Să repar toate greşelile şi superficiliatăţile mele din tinereţe. Care m-au adus, uite!, în ignoranţa asta care mă sufocă...

Întind hârtia vânzătorului, ca un surdo-mut. El o studiază încruntat, apoi dă din cap ca un specialist: „Semiolandez cu filet exterior? Nu există cu filet exterior. Avem numai semiolandezi cu filet interior. Vreţi cu filet interior?“. Îmi pune pe tejghea ceva cu filet interior. Da, ştiu cum să desenez un filet. Atât îmi amintesc, la dracu’!