Psihoterapeutul Gáspár György:„ Am devenit sclavii criticilor şi ai lui «nu sunt suficient de bun»”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebat cum poate o persoană să renunţe la tendinţa de comparaţie şi critică, psihoterapeutul Gaspar Gyorgy vorbeşte despre resurse psihologice pe care le putem folosi drept instrumente pentru a face faţă acestui tip de comportament.

Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, având specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă este de părere că fiecare dintre noi cărăm în minte o poveste despre cine suntem, ce merităm şi unde putem ajunge în această viaţă. Întrebat la una din conferinţele la care a participat: „Cum să renunţ la a mă mai compara cu altcineva şi a mă critica?“, Gáspár György răspunde:

Sunt de părere că acest gen de „comportament mintal" funcţionează precum o adicţie (mai precis, mintea umană consideră că nu mai putem trăi fără acest obicei); iar, la fel ca şi în orice altă dependenţă, la baza acesteia este o experienţă traumatizantă (să-i spunem o micro-traumă), compusă dintr-o serie de întâmplări relaţionale anevoioase, în care am învăţat că pentru noi nu există loc în această lume, că în felul în care suntem nu putem exista, nu putem fi demni de iubire şi că suntem în consonanţă doar dacă simţim la fel ca şi alţii.

Explicaţia cea mai potrivită (din punct de vedere psihologic), este că cel mai probabil, acest tip de obicei s-a sedimentat în copilărie, devenind parte a bagajului relaţional cu care am venit de acasă şi ne-am obişnuit atât de tare cu el, încât, nu ne imaginăm că am putea să mai renunţăm la el şi, astfel, ajungem să ne facem rău, fără a fi conştienţi de acest fapt. Cumva, în timp, am devenit sclavii analogiilor, a criticilor şi ai lui „nu sunt suficient de bun”, iar anumite contexte au înrădăcinat bine acest gând. 

Teoria copilului invizibil ne arată că dacă îndrăznim să ne întoarcem în timp (pe filonul narativ al poveştii noastre de viaţă), am putea descoperi sensul acestei adicţii faţă de critică şi comparaţii şi, mai important, am putea înţelege cum s-a ajuns în acest context. Înţelegerea este o parte esenţială pentru a face schimbări în universul nostru interior, dar şi în cel exterior. Cel mai probabil, din foarte multă anxietate şi teamă (ca nu cumva să greşească cu noi), părinţii sau adulţii responsabili de creşterea şi educaţia noastră, au ajuns să ne cultive această abilitate de a ne căuta, în mod constant, în ceilalţi, lucru care, în timp, s-a transformt într-un comportament subordonat.

Ceea ce este important de ştiut este că nu ne-am născut cu acest obicei nesănătos, că suntem suficient de buni, indiferent de ce facem sau ce nu facem, şi, mai presus de orice, aprioric de rezultatele celor ce gravitează în jurul nostru. Astfel, avem nevoie să ne cunoaştem, să ne familiarizăm şi să ne îmbrăţişăm, cu blândeţe, povestea de viaţă, să o edităm şi să o relatăm unor persoane de încredere. Vindecarea de auto-critică şi paralelisme este genul de schimbare care se produce în relaţie, iar dacă am găsit persoana potrivită, aceasta va aduce, în conexiunea cu noi, empatia suficientă şi necesară pentru a învăţa să ne raportăm diferit la noi înşine şi la ceilalţi.

Dacă în terapie îmi cere cineva să lucrăm pe un astfel de obicei nesănătos, încurajez persoana respectivă să fie cât mai curioasă, să-şi îndrepte atenţia dinspre minte înspre corp, să simtă ce gen de trăiri îi creează în trup acest tip de comportament, şi apoi să descopere care este marea sa temere, precum şi să proiecteze scenarii posibile (sub atenta şi blânda îndrumare a vocii sufleteşti), asupra ce s-ar putea întâmpla dacă ar ajunge să renunţe la această relaţie, sau ce ar putea păţi dacă ar ieşi din această dependenţă a comparaţiilor? Şi, adesea ajungem la concluzia că, de fapt, aceasta este o strategie inconştientă de auto-protecţie, un mecanism de apărare, prin care tindem să ţinem la distanţă durerea emoţională şi cea relaţională, dar care, de facto, nu face nimic altceva decât să conserve, în suc propriu, suferinţa noastră psihologică. Prin urmare, una dintre soluţii ar fi să „săpăm” suficient de adânc în universul nostru interior, pentru a ajunge la acele resurse psihologice pe care le putem folosi drept instrumente în gestionarea criticilor şi a comparaţiilor, iar acestea sunt curajul, compasiunea şi conectarea, explică psihoterapeutul Gáspár György.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite