Privitul la televizor ne acaparează vieţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familiile îşi petrec mai mult timp în faţa micului ecran decât împreună, în jurul mesei, cum făceau odinioară, arată un studiu realizat în Marea Britanie.

Potrivit rezultatelor cercetării, în momentul de faţă, membrii unei familii îşi petrec împreună la masă numai cinci ore pe săptămână, în timp ce numărul orelor petrecute în faţa televizorului este dublu, notează „The Daily Telegraph".

Mulţi spun că procedează în acest mod întrucât, dacă nu urmăresc programe televizate, nu au despre ce să vorbească.

Peste jumătate dintre cei 3.000 de adulţi chestionaţi în cursul studiului au declarat că privitul la televizor joacă un rol principal în vieţile lor. Cercetarea a scos la iveală şi faptul că familiile moderne îşi doresc să urmărească, în general, aceleaşi programe de televiziune. De altfel, o treime dintre persoanele intervievate au recunoscut că au devenit „obsedate" de anumite seriale sau show-uri.

Bărbaţii se declară îngrijoraţi cu privire la obsesia partenerelor lor de viaţă pentru anumite programe, 29% din aceştia afirmând că femeile cu care-şi împart viaţa încep să se comporte precum personajele lor favorite din filme.

Totodată, jumătate dintre adulţii chestionaţi în cursul cercetării au declarat că unii membri ai familiei lor au început să folosească expresii pe care le-au auzit în mod repetat la televizor sau să pună accentul precum anumite personaje din filme.

70% au afirmat că sunt „trişti" când se termină un serial, iar o cincime au declarat că văd în personajele din seriale „prieteni". 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite