Mormane de iubire pe marginea cărării
Se sting sub cerul limpede al primãverii,
Se scurg în găuri de asfalt
Şi se preling în gropile din parc.

Nemărginite, infinite sentimente,
Ce iarna troieneau vechi trotuare
Şi ne-ncălzeau cu vagi senzaţii certe,
Se-agaţă acum cu disperare
De trena vremii iluzorii.

Răsuflă aproape fără vlagă,
Abia ţinându-şi forma-ntreagă.

Silabisesc vechi incantaţii
Se zbat să-ntoarcă gerul cald,
Însă, cu toată osteneala,
Se vor topi în marea de smarald.