Preparate culinare cu nume inspirate de femei celebre. Cine a fost Margherita de Savoia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pizza Margherita
Pizza Margherita

Cunoscute mai mult sau mai puţin, preparate precum prăjitura Pavlova,  Peach Melba sau pizza napoletană Margherita poartă numele unor femei celebre.

Celebra pizza napoletană Margherita, pe care astăzi o găsim în majoritatea restaurantelor cu specific italienesc şi nu numai, se pare că a fost numită aşa după numele Margheritei de Savoia, regina Italiei şi soţia regelui Umberto I. Legenda spune că pizzarul Raffaele Esposito a preparat trei tipuri de pizza cu ocazia vizitei cuplului regal în Napoli în iunie 1889. Dintre cele trei sortimente, Margherita de Savoia s-a arătat mai mult decât interesată de cea care conţinea doar sos de roşii, busuioc proaspăt şi brânză mozzarella, fapt pentru care Esposito a hotărât să o numescă Margherita. Dacă eşti din Cluj-Napoca, o poţi comanda de la Pizzeria Don Pasquale, explică foodpanda într –o informare cu ocazia Zilei Internationale a Femeii.

Diafană şi uşoară, prăjitura Pavlova a împrumutat din delicateţea binecunoscutei balerine rusoaice, Anna Pavlova, care şi-a cucerit publicul printr-un talent nativ şi o pasiune pentru dans rar întâlnite. Desertul a fost preparat pentru prima dată în 1926, odată cu vizita Annei Pavlova în Australia, de către un bucătar din Wellington care, inspirat de costumul de balet purtat de solistă, a imaginat prăjitura pe bază de bezea, frişcă bătută şi fructe proaspete. Astăzi, poţi savura celebrul desert al cărui nume aminteşte de una dintre cele mai renumite balerine din istoria baletului de la Cărţi, Dulciuri şi Flori din Bucureşti.

Un alt desert care poartă numele unei femei celebre este Peach Melba inspirat de soprana de origine australiană Nellie Melba. Cel care l-a inventat a fost bucătarul francez Auguste Escoffier care lucra la Hotelul Savoy din Londra. În 1892, celebra soprană concertează la Covent Garden în opera Lohengrin a lui Richard Wagner, care se dovedeşte a fi un succes în faţa publicului şi a criticilor. Pentru a sărbători acest succes, Ducele de Orleans organizează o cină festivă în care Escoffier prezintă un nou desert preparat din piersici, îngheţată de vanilie şi zahăr pudră, numit în onoarea solistei, Peach Melba. Ulterior, Auguste Escoffier va adăuga reţetei şi sosul de zmeură. Dacă locuieşti în Târgu Mureş îl poţi comanda cu încredere de la Casa Mureşană Centru.

Un alt preparat culinar inspirat de numele unei cântăreţe de operă este Tetrazzini, după soprana de coloratură de origine italiană, Luisa Tetrazzini, apreciată de criticii din întreaga lume pentru vocea sa unică. Printre admiratorii cei mai mari ai sopranei s-a numărat şi preşedintele argentinian Dr. Luis Sanz Pena, a cărei interpretare în opera Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, susţinută la Buenos Aires în 1892, îl va cuceri definitiv. Legenda spune că preparatul pe bază de carne de pui sau fructe de mare, ciuperci, sos de vin cu smântână şi spaghete, tăiţei sau alte tipuri de paste a fost inventat de către bucătarul Ernest Arbogast, la Hotelul Palace din San Francisco, California, unde Luisa Tetrazzini a locuit o perioadă de timp. Poţi regăsi Tetrazzini şi în meniul restaurantului La Jar din Bucureşti.

Un desert al cărui nume ne duce cu gândul la un personaj celebru feminin din lumea basmelor şi a poveştilor, este prăjitura Albă ca Zăpada. Numit aşa şi datorită culorii sale albe, dar şi a consistenţei sale pufoase, acesta este unul dintre cele mai iubite deserturi româneşti, care ne aminteşte de gusturile copilăriei. Oricând ţi se face poftă, poţi savura prăjitura Albă ca Zăpada pregătită de Simpatic Patisero din Piteşti.  

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite