Prăjitura virtuală oferă senzaţii reale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În viitorul apropiat vom putea savura bunătăţi doar privind ecranul calculatorului Foto: Afp
În viitorul apropiat vom putea savura bunătăţi doar privind ecranul calculatorului Foto: Afp

Cercetătorii japonezi au inventat un dispozitiv informatic care dă unui banal biscuit un gust savuros de ciocolată sau de brânză prin intermediul unor senzaţii vizuale şi olfactive.

Prototipul a fost realizat de studenţii de la Universitatea din Tokyo şi a fost prezentat săptămâna trecută la expoziţia anuală Digital Content Expo, desfăşurată în capitala Japoniei, scrie AFP.Sistemul inovator este compus dintr-o cască la ­care sunt ataşate o pereche de ochelari şi o cameră video, situată pe axa ochilor. Toate aceste elemente sunt conectate la un computer.

Cum funcţionează dispozitivul

Scena din faţa subiectului, pe care „pofticiosul" o poate vedea pe monitorul computerului, este la fel ca cea din realitate, cu singura diferenţă că dispozitivul poate adăuga efecte video peste imaginea filmată.

Efecte video multiple

Unul dintre efectele video ­care pot fi adăugate este următorul: computerul poate pune un strat de ciocolată peste un biscuit. Astfel, purtătorul căştii crede că are în faţa sa o prăjitură cu glazură de ciocolată, iar atunci când gustă din ea, subiectul simte gustul real de ciocolată, deşi, în realitate, biscuitul nu este acoperit cu glazură. Senzaţia se doreşte reală, mai ales că şi casca generează un miros de ciocolată. Mai mult, gurmandul viitorului poate schimba aspectul şi aroma prăjiturii: se pot folosi arome de căpşuni, brânză, ceai verde, portocală, în funcţie de poziţia în spaţiu, raportată la camera video.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite