Povestea românului felicitat de NASA, care a fotografiat ultima misiune spaţială a navetei Atlantis

Cătălin Păduraru (26 de ani) este un fizician îndrăgostit de nebuloase, galaxii şi eclipse de Soare şi de Lună. În tot haosul premeditat al universului, Cătălin capturează imprevizibilul romanţat al stelelor.

Când ţi-ai fixat ultima dată privirea spre cer în căutarea stelelor? Voluptatea privitului în gol, senzaţia pe care o aveam când eram mici, culcaţi în iarbă, doar privind cerul înstelat. De asta mi-a adus aminte Cătălin Păduraru când m-a dus în afara Bucureştiului, într-o noapte friguroasă de toamnă, ca să-mi arate aştrii. Câteodată e nevoie ca cineva să-ţi arate cu degetul indiscutabilul din faţa ta. În cazul acesta, deasupra ta, iar în loc de deget, un laser şmecher care pare că atinge fiecare planetă în parte.

Aplauze marca NASA

Asta face Cătălin când nu e la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei". Retrăieşte mirajul copilăriei, doar că are parte şi de rezultate aclamate de oameni specializaţi, cu diplomă, din toată lumea. Fotografia în care a prins un avion zburând prin faţa Soarelui în timpul unei eclipse parţiale, de exemplu. Sau cea în care a imortalizat impecabil ultima misiune spaţială a navetei Atlantis, în timp ce trecea prin faţa soarelui, pentru care a fost felicitat de angajaţi ai NASA Solar Dynamics Observatory.

Astrofotografia este hobby-ul lui Cătălin. Unii pescuiesc, altele croşetează, majoritatea face shopping. El descifrează hărţi astronomice, face calcule mentale în timp ce gândeşte cu voce tare şi traduce universul în fotografii pe înţelesul tuturor. Cum vrea să facă şi-n seara asta, în mijlocul unui câmp din comuna Berceni. Parchează maşina pe un drum bătătorit de roţi, lângă o baltă din aceea în care se scaldă copiii de ţigani vara.

A mai venit pe aici, e un loc destul de bun pentru nopţi de observaţie, cum le numeşte. Adică nopţile în care-şi urcă echipamentul în maşină şi merge într-un loc cât mai ferit de poluarea luminoasă, unde stă şi aplică tot ce-a învăţat în ultimii nouă ani, de când l-a luat febra astronomiei. Obiceiul este să-şi „rupă maşina-n două" în căutarea celor mai ferite şi ascunse locuri. „Cel puţin o dată pe an plec o săptămână în care sunt rupt de lume, de cele mai multe ori în locuri în care nu există semnal la telefon", spune Cătălin. Şi-a găsit un astfel de loc în Alba, undeva la 1.500 de metri altitudine, într-o cabană de vânătoare. Ieşirile de observaţie au loc lunar şi cele mai frumoase amintiri le are de pe urma unor nopţi ca acestea.

În fugă după eclipse

Despachetatul este un adevărat ritual care testează voluptatea pasiunii. Un arsenal de instrumente care ocupă nu doar portbagajul, ci şi bancheta din spate a maşinii, trebuie contopite într-un tot. Se mişcă rapid şi meticulos, a făcut asta de zeci, chiar sute de ori. Chiar şi aşa, pentru un hobby devine mult prea tehnic totul. Mă uit la el şi mă gândesc că trebuie să fie şi puţină obsesie implicată ca să repeţi programat şi cu aceeaşi plăcere procesul ăsta complicat.

A scos un trepied pe care era fixată o montură de telescop, un suport pe care a montat o lunetă şi o cameră specială pentru astronomie care îi permite să controleze tot cu ajutorul unui laptop. Montura urmăreşte cerul aşa cum trebuie, dar există mici abateri de la poziţia ideală în care trebuie aşezată, aşa că erorile sunt corectate prin sistemul respectiv.

În paralel, a montat un aparat foto Canon 450D, special modificat pentru astrofotografie, cu un teleobiectiv Canon 70-200/4L IS. Şi-a gândit tot sistemul astfel încât să poată fi încărcat cu energie de la bateria din maşină. A construit până şi nişte încălzitoare care dezaburesc obiectivele foto sau telescoapele. „Necesitatea te învaţă să improvizezi", se amuză el. Până acum a pozat 11 eclipse de Soare şi de Lună, aşa că a avut ocazii să descopere hibele propriului sistem şi să le repare.

Vorbeşte fără oprire, mai ales dacă interlocutorul din faţa lui pare interesat. M-am declarat cucerită de la început, chiar fascinată de micul lui laborator, dar mai ales de cunoştinţele lui. Îi pun întrebări de clasa a VII-a şi nu pare să mă judece pentru incultura astronomică, dimpotrivă. M-a tras de partea lui şi acum suntem doi preocupaţi de stele, în mijlocul unui câmp pustiu, dacă nu calculăm şi câinii.

Bate un vânt cumplit care mişcă până şi trepiedul, dar pe Cătălin nu-l pot ţine în loc decât norii. Vremea este cel mai mare duşman al lui, iar pentru un împătimit al ştiinţelor exacte, imprevizibilul acesta care-l aruncă pe mâna sorţii îl nemulţumeşte complet. Oricât ar încerca să se asigure de vreme bună urmărind prognozele de pe mai multe site-uri, niciodată nu poate fi sigur.

În capătul celălalt al lumii

În 2009 s-a dus până în China pentru o eclipsă totală de Soare. A ratat-o din cauza unui front de nori care s-a instalat comod în faţa Soarelui cu două zile înainte. A luat în calcul chiar şi varianta în care să mai meargă încă 1.000 de kilometri pentru a ajunge într-un loc cu vizibilitate bună, dar nici acolo n-ar fi fost sigură soarta fotografiilor. „Bine că eclipsa a avut loc chiar cu o zi înainte să plecăm, că, dacă mi se întâmpla la începutul călătoriei, îmi strica toată vacanţa", îmi povesteşte el.

„Astronomia este o ştiinţă fixă, dar tot ce e în cosmos ţine un pic de dezordine, nu mai ţine de noi. Mereu apar obiecte, ocazii sau fenomene unice. Poate să apară o cometă fabuloasă sau o ploaie de meteori, cum au fost Draconidele, care sunt unice în viaţa noastră. Am trăit câteva momente pe care sunt sigur că n-am să le mai retrăiesc", spune Cătălin. Se ştie deja „programul" eclipselor totale de Soare pentru următorii 200 de ani, dar experienţa i-a arătat că mai multe sunt momentele care n-au o traiectorie definită. Şi aşa se nasc fotografiile lui. 

„Sunt cei care zic că dacă vrei o fotografie mişto, nu-ţi mai baţi capul că Hubble-ul sau nu ştiu ce telescop din spaţiu face fotografii mult mai mişto decât tine. Şi sunt de acord. N-ai cum să-l baţi la nivel de detaliu şi rezoluţie. Dar Hubble-ul nu poate să implice factorul sentimental, cel uman. Fotografiile mele nu sunt cele mai tehnice, dar au un mesaj. Te fac să te gândeşti", spune Cătălin.

Destin scris în stele

Cătălin şi-a propus să pozeze cinci comete în seara asta. Doar că cerul nu s-a lăsat la voia muritorilor. A pozat trei comete în două ore până când s-a înnorat brusc şi fără menajamente, luând restul cometelor de partea lui. Din cele trei, una este ceva mai specială, „C/2009 P1 Garradd", după numele descoperitorului.

Acelaşi nemernic şi binevenit hazard care i-a furat eclipsa din 2009, dar care s-a revanşat cu o siluetă de avion în dreptul unei eclipse sau, de ce nu, chiar cu iubita sa pe care a cunoscut-o într-o tabără de... astronomie. „Se poate spune că destinul a «lucrat» pentru mine", spune Cătălin zâmbind.

"Hubble-ul nu poate să implice factorul sentimental, cel uman. Fotografiile mele nu sunt cele mai tehnice, dar au un mesaj. Te fac să te gândeşti.''
Cătălin Păduraru astrofotograf

3.000 de euro a fost investiţia lui Cătălin în aparatura de bază.

Prima sclipire

Planul adolescentului Cătălin era să dea la Medicină. Asta până în 2002 când s-a dus într-o tabără de astronomie, în clasa a XI-a, unde a făcut cunoştinţă cu telescopul. „Prima dată când am văzut Luna printr-un telescop, am ţipat cinci minute: «Mamă, ce mişto e, ce mişto se vede!» în mijlocul câmpului", îşi aminteşte Cătălin. Cinci minute au fost de ajuns să-şi stabilească cursul vieţii sale.

Primul telescop, la 17 ani

Imediat după ce s-a întors din tabără s-a apucat să-şi construiască propriul telescop. Şi-a cheltuit banii strânşi pentru o pereche de adidaşi ca să-şi cumpere oglinzile, cel mai scump detaliu. A folosit ţeavă de canalizare şi a făcut suporţii inspirat din cărţi. Şi-a testat primul aparat în spatele blocului, în Berceni, împreună cu un prieten. A văzut Saturn şi toate inelele sale şi nu şi-a mai încăput în piele de entuziasm.

Astăzi, un telescop ca acela costă în jur de 400 de lei. Foarte mult timp a fost promotorul „făcutului de unul singur", aşa că a ajuns să construiască peste 30 de telescoape, pentru a le vinde amatorilor. A continuat cu Facultatea de Fizică, de la Măgurele, în ideea că aşa ar putea să facă mai multe în astronomie.

Asta se numără, deocamdată, printre marile sale decepţii. Faptul că astronomia rămâne un hobby în România. Aşa că momentan lucrează la departamentul de fizică teoretică la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei", iar timpul liber îl dedică pasiunii sale. Asta se traduce prin nopţi de observaţie cu prietenii, workshop-uri pe care le ţine pentru a introduce amatorii în lumea minunată a aştrilor. Şi-a făcut un site - www.astrosnake.com - pe care postează imaginile sale. Snake (şarpe) vine de la porecla căpătată la o vârstă fragedă, când tentativele sale de flotări la orele de karate puteau fi confundate cu mişcările unduite ale târâtoarei. Încă se amuză când îşi
aminteşte.

După stele în Pirinei

A apucat să-şi împlinească alte două mari visuri. A vizitat observatorul astronomic din Pic du Midi, din Franţa. Observatorul este aşezat la o altitudine de 2.800 de metri, în munţii Pirinei, fiind primul pe care l-a văzut. A urmat observatorul astronomic din insula spaniolă La Palma, din arhipelagul Canare, unde s-a dus la invitaţia unui prieten astronom.

Şi dacă ultimii nouă ani din viaţa sa au fost dedicaţi astronomiei, o parte din viitorul său este programat în funcţie de Soare. La anul va pleca în Australia pentru a prinde eclipsa totală de Soare, în 2015 ar vrea să ajungă în Insulele Feroe pentru acelaşi fenomen, iar în 2017 urmează alta în America.

Se declară fascinat de eclipse. „Cred că este faptul că două obiecte cereşti, chiar trei dacă considerăm şi Pământul, se mişcă fizic în spaţiu, iar asta mă mişcă şi pe mine în interior şi mă face să-mi dau seama cât sunt de mic. Prin eclipse putem să ne dăm seama cel mai uşor de magnitudinea lucrurilor care ne înconjoară", explică el. „Înainte de toate e deschiderea către înţelegere, dorinţa de a înţelege cât mai mult. Trebuie să fii capabil să înţelegi cât de mici suntem noi, cât de mare este universul. Suntem nişte chestii nesemnificative", completează Cătălin.