Povestea preotului schingiuit de comunişti

Părintele Ionel Pavel (86 de ani) a îndurat şapte ani de suferinţă, bătăi şi foamete în penitenciarele Jilava, Gherla, Piteşti şi la Canal, ca deţinut politic în timpul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. Drama preotului ortodox Ionel Pavel a început în timpurile tulburi ale anului 1948, când autorităţile comuniste făceau eforturi pentru a lichida orice urmă de rezistenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

CITEŞTE ŞI: Mărturii din temniţele iadului: "Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam"

Mărturii din temniţele iadului: "M-au pus în faţa plutonului de execuţie pentru că nu am vrut să devin colaborator al Securităţii"

Ionel Pavel avea 21 de ani şi era student la două facultăţi, la Bucureşti. Alesese Teologia pentru că era un om profund credincios încă din copilărie. Dar alesese şi Medicina Veterinară, datorită dragostei pe care o avea faţă de necuvântătoare.

„Am vrut să învăţ carte. Părinţii mei, de loc din Târgu Bujor, judeţul Galaţi, erau oameni simpli, dar înţelegeau puterea învăţăturii. Am încercat să nu-i dezamăgesc, să nu le trădez idealurile de viaţă", povesteşte Ionel Pavel.

Începutul calvarului

Visurile i s-au frânt ca nişte trestii sub apăsarea uraganului vremii. A fost arestat de ofiţerii Securităţii din locuinţa părinţilor la data de 15 august 1948, pentru că făcea parte dintr-o organizaţie anticomunistă, legionară, care se numea „Frăţia de Cruce". Ulterior, avea să afle că fusese turnat de un coleg pe nume Constantin Doina, pe care-l considera un prieten adevărat. „Nu pot să-l judec. L-am iertat.  Chiar dacă am suferit atât de mult din cauza lui", spune părintele. Procesul a fost un simulacru. „Nici nu era clar ce vor de la mine. N-am putut să-i mint că n-aş fi făcut parte din «Frăţia de Cruce». Era adevărat. Dar nu eram duşmanul nimănui. Nu făcusem nimic rău nimănui. Îmi doream doar libertate. Nimic mai mult", mărturiseşte preotul.

Prin Sentinţa 210 din 14 februarie 1949, Ioan Pavel a fost condamnat de către Tribunalul Militar  la şapte ani de temniţă grea. În toţi aceşti ani, a trecut prin beciul Securităţii de la Galaţi, a fost închis în temniţa Ministerului de Interne, apoi a ajuns în temutul penitenciar Jilava. A fost mutat, succesiv, în Penitenciarul Piteşti, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la muncă forţată, apoi la Gherla şi din nou la Jilava. Din această din urmă închisoare a şi fost eliberat, la data de 13 august 1955.

„Ne mutau aşa de des pentru că se temeau că ne organizăm. Deţinuţii politici, ca mine, erau tot timpul schimbaţi din celulă în celulă, din penitenciar în penitenciar. Ne urau. Era clar că ne urau de moarte. Nu ne-au ucis doar pentru că aveau un plan mult mai teribil: să ne bage groaza în suflet. Nouă şi familiilor noastre. Poporului întreg", spune preotul.

Rotisorul groazei



>Unul dintre documentele care atestă detenţia la închisoarea Jilava

Amintirile din perioada anchetei penale şi a detenţiei îi fac vocea să tremure şi acum, chiar dacă au trecut peste şase decenii de atunci. „A fost îngrozitor. Nu credeam că pot îndura atâta", spune preotul. În beciurile Securităţii din Galaţi a fost ţinut o zi şi o noapte într-o cameră goală, fără mâncare şi fără băutură. „La un moment dat, mi se părea că m-au uitat acolo şi că acea cameră de beci urma să fie mormântul meu", îşi aminteşte Ionel Pavel.

Apoi a fost transferat  la Bucureşti, la Ministerul de Interne. Drumul l-a făcut cu trenul, escortat de gardieni. „Nu mă lăsau să mă uit pe geam. Mă loveau peste ceafă, cu bastonul, ori de câte ori întorceam capul", îşi aminteşte.  Apoi a fost băgat la beci. „M-au dus într-o cameră de tortură, m-au aşezat ghemuit pe o bară de metal,  m-au legat la mâini şi la picioare şi m-au lovit în neştire în timp ce învârteau bara de metal. Am leşinat de mai multe ori. Aveam toată carnea o rană", povesteşte părintele Ionel Pavel. Mai târziu, instrumentul de tortură avea să capete şi un nume: „rotisorul groazei".

„Cântă-ne ceva să ne schimbăm gândurile"

Cea mai groaznică amintire este din Penitenciarul Jilava. Colegii de celulă ştiau că e student la Teologie şi l-au rugat să le cânte ceva,  pentru a le mai alunga dorul de acasă. Avea voce frumoasă, iar toţi colegii de celulă ştiau asta.

„Hai, mă Ioane, cântă-ne ceva ca să ne mai schimbăm gândurile. Mi-a venit un dor de casă şi am început să cânt «Mândra mea de altădată». În momentul în care am terminat de cântat, s-a deschis brusc uşa. Un ofiţer a întrebat «Cine a cântat, mă bandiţilor?». M-au luat şi m-au dus în Camera Neagră. Acolo nu era lumină, nu era aer, iar pe jos erau fecale şi urină. Nu mă puteam aşeza, aşa că am mers toată noaptea. Cred că am făcut zeci de kilometri", îşi aminteşte cu oroare preotul  Pavel. După o perioadă de stat la închisoarea din Gherla, a fost trimis la Jilava, cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini.

„Ne loveau ca pe nişte vite"



Ionel Pavel cere despăgubiri statului român pentru suferinţele îndurate în beciurile comuniste

„Acolo am dormit o noapte cu lanţuri la picioarele care se umflaseră, iar metalul  îmi intrase în carne. În timpul zilei, când ne scoteau la plimbare, miliţienii stăteau pe două rânduri pe coridor şi dădeau cu ciomagul în noi ca în nişte vite. Asta se întâmpla în fiecare zi. Era ca un ritual păgân", povesteşte fostul deţinut politic.

Pe lângă bătăile aplicate se organizau ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a victimelor. „Aveau o cameră specială, unde ne luau şi ne băteau până ce ameţeam. Te întrebau de familie, de mamă, fraţi şi surori. Te forţau să te dezici de familie şi să spui că mama ta este o curvă. Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte", povesteşte fostul deţinut politic.

La Penitenciarul Gherla, încă din primele zile a fost repartizat în fabrică, la tâmplărie. „Trebuia să fac şase bălii pe schimb, să fie de calitate şi să nu curgă apa din ele. N-am putut face norma şi directorul Goiciu a rupt o scândură de capul meu. M-a trimis în carceră, unde am luat o bătaie cruntă", spune părintele Ionel.

Nu poate uita cum un coleg de la Teologie, Costică Vaman, a fost bătut în mod barbar şi răstignit în Vinerea mare, înainte de Paşte: „L-au legat de mâini şi de picioare şi l-au răstignit la fereastră. Era frig, îl ţineau în pielea goală şi îi mai aruncau câte o găleată de apă. Nişte câini, nu oameni!".

"La un moment dat, mi se părea că m-au uitat acolo şi că acea cameră de beci urma să fie mormântul meu."
Ionel Pavel deţinut politic

"Te forţau să te dezici de familie şi să spui că mama ta este o curvă. Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte."
Ionel Pavel deţinut politic

"Nu ne-au ucis doar pentru că aveau un plan mult mai teribil: să ne bage groaza în suflet. Nouă şi familiilor noastre. Poporului întreg."
Ionel Pavel deţiunt politic

Salvat de haina tatălui

Amintirile din acea perioadă îi aduc pe chip o umbră întunecată. „Acolo trebuia să muncim ca nişte sclavi. Trei inşi trebuiau să încarce un vagon cu pământ în trei sferturi de oră. Dacă nu reuşeam, nu ne dădeau mâncare, ne băgau la carceră şi ne băteau. Mai grav era că ne puneau să ne batem între noi. Ei urmăreau să ne urâm semenii. Asta a fost cea mai mare lovitură adusă sufletului uman. Nu mai aveai certitudinea că se va termina vreodată.

Când muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră a trimis părinţilor o telegramă. Familia îl credea mort. Pentru a se convinge singur, tatăl său a venit să-l vadă în Dobrogea. „Când m-a văzut tata, aproape că nu m-a mai recunoscut. Eram slab de cădeam din picioare. În Dobrogea bătea un vânt puternic, iar eu eram îmbrăcat doar într‑o zeghe subţire. Tatăl meu avea o manta din lână şi l-am rugat să mi-o dea mie. Haina asta mi-a fost salvatoare, ­altfel nu aş fi supravieţuit", îşi aminteşte preotul.

Viaţa în „libertate"

În martie 1958, a fost preoţit la parohia Luncaviţa, judeţul Tulcea. Aici, securiştii i-au mai înscenat un proces pentru că a îndrăznit să cumpere lemne din pădure pentru parohia bisericii. „Deşi lemnele se aflau în curtea bisericii şi prezentasem chitanţa cu care plătisem, am fost condamnat la trei ani de închisoare. Numai bunul Dumnezeu mi-a alăturat la proces drept martori mulţi oameni din acea parohie, care au văzut că am fost învinuit pe nedrept", spune fostul deţinut politic. 

Facă-se voia ta!

Credinţa în Cel de Sus a fost cea care i-a dat putere şi l-a ţinut în viaţă. „În fiecare clipă, chiar şi în timp ce munceam, mă rugam la Dumnezeu. Nu ceream ceva special. Spuneam doar «Facă-se voia ta!»", mărturiseşte cu lacrimi în ochi bătrânul. Pentru şapte ani de detenţie grea, părintele Pavel a dat statul român în judecată şi  cere despăgubiri de 400 lei pe zi, adică 1.022.000 lei. Ştie însă că banii nu-i vor folosi la nimic.

„Nicio valoare materială nu ar putea să răscumpere suferinţa mea. Şi când spun suferinţă nu mă gândesc numai la cea fizică, ci în special la cea psihică şi sufletească. Această perioadă de detenţie mi-a nimicit idealurile".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: