Paturi de spital care se pot transforma în sicrie. Soluţa macabră găsită de Columbia pentru perioada pandemiei VIDEO

Paturi de spital care se pot transforma în sicrie. Soluţa macabră găsită de Columbia pentru perioada pandemiei VIDEO

FOTO aa.com.tr/

O companie columbiană a făcut paturi de carton care se pot transforma în sicrie dacă pacientul moare. Costă 85 dolari şi pot susţine până la 150 kg.

Ştiri pe aceeaşi temă

O companie de proiectare din Columbia a început să producă paturi de spital din carton pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus.

Paturile au utilitate dublă, putând fi transformate în sicriu în cazul în care pacientul moare.

Astfel, personalul medical nu trebuie să mişte corpul victimei, ceea ce reduce riscul de transmitere a virusului.

Paturile pot fi folosite timp de 18 luni de către un pacient şi pot susţine până la 150 kg greutate corporală.

Directorul companiei, Rodolfo Gomez, a declarat că a fost inspirat să găsească o modalitate de a ajuta după ce a urmărit evoluţia pandemiei din Ecuador.

Paturile pot ţine o greutate de 150 de kilograme şi vor costa aproximativ 85 dolari fiecare, a spus Gomez.  

Pe pagina sa de internet, furnizorul scoate în evidenţă faptul că produsul este ecologic şi contribuie la mărirea capacităţii spitalelor.

Familiile din oraşul de coastă Guayaquil au aşteptat în case, cu persoanele dragi decedate în urma infectării cu cronavirus. Multe nu au găsit sau nu şi-au putut permite un sicriu din lemn.

Gomez a declarat că intenţionează să doneze 10 din noile sale paturi. Până în prezent, nu există nicio indicaţie dacă paturile vor fi folosite şi nu au fost plasate comenzi.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: