Patru poveşti uimitoare în care oamenii au făcut faţă unor condiţii de neimaginat

Patru poveşti uimitoare în care oamenii au făcut faţă unor condiţii de neimaginat

Corpul uman este una dintre cele mai bine structurate maşinării care, uneori, poate să supravieţuiască celor mai inospitaliere medii FOTO AFP

Există o serie de poveşti extraordinare în care forţa şi îndârjirea umană nu au cum să fie reproduse de producţiile cinematografice. Iată, mai jos, patru poveşti, selectate de cracker.com, în care oamenii au supravieţuit unor condiţii greu de imaginat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Douglas Mawson în Antarctica

Omul de ştiinţă australian Douglas Mawson a avut parte de cea mai terifiantă experienţă atunci când, la începutul secolului XX a pornit într-o expediţie în Antarctica. Pe 14 decembrie 1912, Mawson alături de alţi doi colegi, Belgrave Ninnis şi Xavier Mertz, atunci când, în drumul spre bază, Ninnis a căzut într-o crevasă cu tot cu proviziile alimentare la 498 km de bază. Chiar şi aşa Mawson şi Mertz s-au încumetat la drum, prin iadul alb.

După ce au rămas fără proviziile din rucsac, cei doi au început să mânânce câinii care îi însoţeau, dar, curând, Mertz va muri şi-l va lăsa singur pe Mawson. Din cauza frigului extrem, părul acestuia a început să cadăm iar pielea de pe mâini i-a crăpat, totul până când a căzut, la rândul lui, într-o crevasă. În mod surprinzător şi-a conservat energia timp de 32 de zile şi apoi a reuşit să iasă din gaura din gheaţă, dar, odată ajuns la bază nu a mai prins vasul care ducea spre continent. Nava plecase cu doar câteva minute înainte, crezând că acesta nu a mai scăpat. În cele din urmă, a reuşit să trimită o telegramă soţiei sale în cre îşi cere „scuze“ pentru întârzire, după care a murit.

Maratonistul care s-a pierdut în Deşertul Saharei

„Marathon des Sables“ este considerat una dintre cele mai dure competiţii de pe planetă. Timp de şase zile, pe o distanţă de 251 de km, Deşertul Saharei este străbătut de cei mai duri alergători.

În cea de-a doua zi a cursei, alergătorul italian Mauro Prosperi, poliţist sicilian de meserie, se afla pe poziţia a şaptea, atunci când o furtună de nisip s-a stârnit din senin. În mod normal, indicaţiile erau ca alergătorii să se oprească şi să aştepte ajutorul, însă italianul a continuat şi a deviat de la traseul iniţial.

Complet singur într-unul dintre cele mai neospitaliere medii din lume, italianul a continuat să alerge, apelând la propria urină pentru a se menţine hidratat. În drumul său a dat peste ceea ce părea a fi un altar vechi, acolo unde a găsit câţiva lilieci cărora le-a rupt capetele pentru a le bea sângele. A ajuns chiar să îşi taie propriile vene pentru a se menţine hidratat pânâ la punctul în care lichidul a devenit atât de îngroşat că rănile nu au mai sângerat. Chiar şi aşa, acesta a continuat, consumând şopârle, scorpioni şi bând roua de pe frunze până când a dat peste un grup de nomani care i-au spus că ajunsese în Algeria, la 209 km de locul unde trebuie să termine cursa.

Ghid de supravieţuire cu broaşte, lipitori şi lăcuste australiene

Întâmplarea prin care Ricky Megee a trecut în 2001 este cât se poate de ciudată. Acesta s-a trezit, cu faţa spre pământ, în mijlocul deşertului australian, cu o haită de câini dingo care încercau să-l mănânce. Bărbatul nu-şi aducea minte cum a ajuns într-o astfel de situaţie, ultimul lucru pe care îl ştia era că se afla la volan prin deşertul Outback.

După zece zile în care a căutat un drum, australianul a reuşit să-şi construiască un adăpost din crengile copacilor şi a supravieţuit cu lipitori, lăcuste şi broaşte. „Le agăţam pe o sârmă, apoi le puneam la soare şi după ce deveneau puţin crocante le mâncam“, a spus Ricky Megee, după ce a fost salvat.

Fata care a fost adoptată de maimuţe

Marina Chapman avea doar patru ani atunci când a fost răpită şi dusă în jungla columbiană. De acolo a fost răpită iarăşi de o haită de maimuţe care au adoptat-o şi au învăţat-o să se caţere în copaci şi să mănânce banane.

În curând, Marina devenise o expertă în furtul de orez şi fructe din oraşul din apropiere, acolo unde sătenii o alungau cu pietre. În cele din urmă, a ajuns şi în societate, punând bazele unei grupări infracţionale. A mai fost adoptată de o familie, dar care nu s-a devodat educaţiei acesteia. Speriată, femeia s-a refugiat într-un copac, stând acolo până când o femeie miloasă a rugat-o să coboare şi să trăiască cu ea şi cu fiica ei. Astăzi, Marina trăieşte în Marea Britanie şi frecventează biserica.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările