#PastiladeMotivaţie. Povestea ateului pasionat de genetică devenit preot: „Am spovedit ofiţeri de securitate, pe patul morţii, care aveau fapte grele pe suflet“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preot Mihai Andrei Aldea
Preot Mihai Andrei Aldea

Studia genetica şi era convins că Dumnezeu nu există. Îşi petrecea timpul pe străzi cu băieţii de cartier sau citind despre Univers şi corpul uman. După ce o întâmplare din armată l-a convins că Dumnezeu există, preotul Mihai Aldea a ajuns să spovedească mii de oameni, la el ajungând chiar ofiţeri de securitate aflaţi în pragul morţii, care aveau fapte foarte grele pe suflet.

De o simplitate pe care cu greu o mai găseşti la un preot, Mihai Andrei Aldea a venit la întâlnirea pe care o stabilisem pentru interviu cu o plasă  pe care o tot muta dintr-o mână în cealaltă. Nu m-am întrebat ce are în ea până nu l-am văzut că începe să scotocească şi să caute ceva. A scos cele 4 cărţi pe care le-a scris în nopţile în care nu putea să doarma mai mult de 2-3 ore. Nu sunt singurele şi mai are câteva în lucru.

Este modul cel mai simplu prin care se asigură că mesajul lui nu se pierde, că ajunge la cei care sunt pregătiţi să-l înţeleagă.

Nu strânge averi, nu deţine maşini sau cruci din aur, se dedică ajutorării semenilor plecaţi din ţară şi strânge fonduri pentru copiii ale căror familii nu le pot asigura accesul la educaţie.

Cel mai mare vis al lui Andrei Mihai Aldea este să reuşească să construiască o biserică din sticlă, unică în lume, care să amintească de simplitatea şi transparenţa iubirii lui Dumnezeu.

Aveţi o poveste interesantă. Aţi fost în adolescenţă ceea ce obişnuim noi să numim „băieţaş de cartier“, nu credeaţi în Dumnezeu, dar astăzi sunteţi preot. Cum s-a întâmplat?

Datorită ştiinţei. Eram pasionat. Superficialitatea este cea care justifică ateismul, nu cunoaşterea profundă. Marii oameni de ştiinţă au fost credincioşi. Faptul că alţii iau anumite fragmente din ceea ce au spus ei, încercând să le prezinte ca justificare a ateismului este caraghios. Am să dau un singur exemplu: Newton mergea în fiecare dumincă la biserică. Mai mult decât atât, cânta în corul bisericii. Nici vorbă de incompatibilitate între inteligenţă şi credinţă. Ştiinţa este cea care m-a adus pe mine la cunoaşterea faptului că există Dumnezeu.

Mulţi pretind că sunt atei, dar discută toată ziua despre Dumnezeu, ceea ce este o contradicţie logică fundamentală. Pe mine nu mă interesa Dumnezeu

Cum era adolescentul Mihai, cum ajunsese să devină ateu?

Am crescut în comunism. În plus, tata, care este un om de mare cultură şi de mare inteligenţă, era ateu.

Cum vă raportaţi atunci la Dumnezeu?

Aici este o problemă. Mulţi pretind că sunt atei, dar discută toată ziua despre Dumnezeu. Ceea ce este o contradicţie logică fundamentală. Pe mine nu mă interesa Dumnezeu.

Când v-aţi dat seama că există Dumnezeu?

A fost un moment în armată care m-a făcut să văd lucruri pe care nu le văzusem până atunci. Eu am citit foarte mult. Când m-am dus în armată, nu mi-am luat la mine nicio carte. Total naiv, m-am gândit că o unitate militară trebuie să aibă bibliotecă. Teoretic, avea, practic, nu împrumutase niciodată cărţi. M-am trezit fără cărţi. A fost un moment în care, dorind cu disperare să citesc o carte, m-am gândit că dacă Dumnezeu există, ce-ar fi să-i cer Biblia. I-am zis: „Doamne, nu ştiu cum te cheamă, dar în română aşa îţi zicem, dacă exişti, fă să citesc şi eu Biblia. Eu mor să citesc şi e cartea ta, deci fac un lucru bun, nu?

Apoi mi-a venit un gând: Dacă sunt ateu, cum să-i cer eu lui Dumnezeu Biblia să o citesc? Toată logica îmi spunea că este imposibil. Când colegii mei nu aveau nici măcar literatură deocheată, de unde să apară Biblia? În aceeaşi zi, eram alături de colegi când intră căpitanul şi zice ca unul dintre noi trebuie să ducă uniformele la rectificat. Scurtez povestea: am avut un şoc atunci când am ajuns şi am văzut biblia pe masa croitorului. Eram sigur că nu o să mă lase să citesc. Mi se părea imposibil. Am uitat să spun, eu fusesem generos cu Dumnezeu, i-am dat o săptămână. În 5 minute aveam Biblia în mână.

Povestea ateului devenit preot. Cum s-a convins băiatul de cartier pasionat de genetică de existenţa lui Dumnezeu

La Revoluţie am strigat „Vom muri şi vom fi liberi“ şi eram gata să murim

Când aţi decis că vreţi să deveniţi preot?

Îmi doream să fac ceva pentru ţara mea şi pentru neamul meu. La Revoluţie am strigat „Vom muri şi vom fi liberi“ şi eram gata să murim. Împreună cu alţi tineri îi căutam pe terorişti pe străzi, noi cu mâinile goale, deşi se auzeau împuşcături din multe părţi. Ştiam că riscăm să fim împuşcaţi, dar ne duceam de câte ori un bătrân se speria sau o familie era îngrozită că auzise noaptea nu ştiu ce zgomote suspecte. Erau şi hoţi care profitau de situaţie şi încercau să dea diferite lovituri. După ce am venit la credinţă, cu atât mai mult am vrut să-mi ajut ţara.

Cum poate un preot să ajute neamul românesc?

De multe ori găseşti oameni care vor să facă bine şi nu au direcţie. Dacă-i aduni în jurul tău, poţi să faci lucruri extraordinare. Noi am trimis mii de cărţi românilor din Basarabia, Bulgaria, Serbia, Albania, din multe părţi ale lumii. Am putut să ajutăm biserici româneşti ale unor comunităţi din afara ţării, să aibă un loc unde să se poată ruga şi copiii lor să se poată întâlni şi să vorbească româneşte. Orice alt stat asigură diasporei sprijin pentru a-şi păstra identitatea, statul român nu le asigură niciun sprijin. De 20 de ani strâng ajutoare pentru sinistraţi, oriunde a fost nevoie. Am ajutat copiii din Valea Plopului şi din alte locuri din ţară şi de peste hotare. Sunt foarte multe lucruri pe care putem să le facem.

Ce au zis băieţii din cartier când au auzit că vreţi să deveniţi preot?

Întâi au aflat că „nebunul de Mihai s-a pocăit“. Pentru mulţi care mă cunoşteau a fost un lucru total şocant. Ei ştiau că eu nu am absolut nicio treabă cu religia, eram ateu. Îmi aduc aminte de furia unui cunoscut, noi discutasem de-a lungul timpului tot felul de chestii ştiinţifice. A venit la mine: „Mihăiţă, am auzit că te-ai pocăit.“ Zic: „Nu, nu m-am pocăit. Încerc, dar nu-mi iese“. A  avut un şoc: „Tu te-ai prostit, ai luat-o pe calea bisericii!“ A avut o reacţie foarte furioasă, a început să ţipe la mine. Alţii m-au ascultat, am putut să vorbesc cu ei. Fiecare a reacţionat în felul lui.

Am avut prilejul să spovedesc activişti de partid aflaţi pe patul morţii, ofiţeri de securitate care aveau fapte foarte grele pe sufletul lor. În ultimele zile de viaţă s-au pocăit, au plâns

E greu să fiţi preot?

Credeţi că este uşor să fii chirurg şi să ţii viaţa unui om în mâini ştiind că orice greşeală poate schilodi un om? Gândiţi-vă că un preot ţine în mâini sufletul unui om. Dacă greşeşti ca duhovnic, poţi schilodi sufletul unui om. Este cumplit de greu să fii preot. Gândiţi-vă cum este să mergi ţinând copiii de mână pe stradă şi să te înjure cineva doar pentru că eşti în reverendă si are el ceva cu preoţii. Mi s-a întâmplat chestia asta. Şi nu o singură dată. Este parte din crucea preoţiei.

Care este cea mai frumoasă lecţie pe care v-a predat-o viaţa?

Probabil că cel mai frumos lucru pe care-l pot spune în clipa de faţă este realizarea faptului că oamenii nu sunt întotdeauna pierduţi. Am avut prilejul să spovedesc activişti de partid aflaţi pe patul morţii, ofiţeri de securitate care aveau fapte foarte grele pe sufletul lor. În ultimele zile de viaţă s-au pocăit, au plâns. Văzând moartea înaintea ochilor şi-au dat seama că au fost răi, că şi-au irosit viaţa făcând lucruri cu adevărat rele. Asta mi-a arătat că sămânţa care este bună poate să încolţească şi în ultima clipă.

Care sunt cele mai mari regrete pe care le au oamenii pe patul de moarte?

Cel mai des întâlnit regret este: „nu am făcut copii“ sau „am făcut prea puţini copii“. Astăzi, cei mai mulţi oameni mor singuri. De multe ori se întâmplă ca unii copii să moară înaintea părinţilor sau, în cazurile mai bune, să plece în străinătate. Am spovedit mii de oameni care reprezintă sute de mii de ani de viaţă. Am văzut aceste vieţi în faţa ochilor mei. În afară de regretul că nu au făcut mai mulţi copii, regretă că nu au făcut binele pe care puteau să-l facă. Cele mai mari mustrări de conştiinţă pe patul morţii, atunci când omul reuşeşte să fie sincer, se pot reduce la acest lucru: „Puteam să fac mult mai mult bine decât am făcut“.  

Oamenii nu se mai căsătoresc din iubire, chiar dacă asta pretind. Iubirea de astăzi este pur şi simplu o  patimă legată de aspectul celuilalt, de aparenţe sociale

Vorbeaţi mai devreme de familie, vreau să vă întreb un lucru poate puţin mai delicat. Aţi fost supărat pe Dumnezeu atunci când soţia a hotărât să părăsească familia?

Nu. Nu mă mai supăr pe Dumnezeu de multă vreme. Niciun suflet nu este pierdut până în clipa întâlnirii definitive cu Dumnezeu. Rostul familiei nu este înţeles astăzi aproape de către nimeni. Din această pricină, oamenii se căsătoresc foarte târziu. Din acest motiv foarte multe fete extraordinare nu-şi găsesc soţi şi foarte mulţi bărbaţi extraordinari nu-şi găsesc soţii. Pentru că nu se mai înţelege ce este familia, nu se mai înţelege rostul existenţei omului. Omul de astăzi îşi închipuie că rostul lui este să se simtă bine, să aibă o anumită casă, o anumită maşină sauanumit salariu. Dar toate acestea sunt false. Soţul şi soţia sunt o mică armată care, menţinând binele în casa lor, capătă puterea de a face deofensive. Acesta este rostul existenţei, să faci binele. Întâi în casa ta şi, o dată ce ţi-ai stabilit cetatea, poţi să faci bine şi în afară. Atunci eşti împlinit.

De ce auzim tot mai des despre divorţuri şi familii destrămate?

Oamenii nu se mai căsătoresc din iubire, chiar dacă asta pretind. Iubirea de astăzi este pur şi simplu o patimă. O patimă legată de aspectul celuilalt, de aparenţe sociale şi aşa mai departe. Divorţul apare pentru că nu-l mai acceptăm pe celălalt aşa cum este. Adevărata iubire nu ignoră defectele celuilalt. Sunt des întrebat cum se alege partenerul. Le răspund că pe baza defectelor. Toată lumea zice că în funcţie de calităţi. E fals. Soţul sau soţia se aleg pe baza defectelor. Caută să i le vezi pe toate, pentru că la început eşti orb. Dacă poţi să duci defectele lui toată viaţa, înseamnă că sunteţi făcuţi unul pentru celălalt. Dacă nu, atunci nu o să rezistaţi împreună.

Am lăsat pentru finalul interviului o întrebare grea. De ce ne naştem?

Este o întrebare uşoară. Ne naştem ca să iubim şi să fim iubiţi. Acesta este rostul naşterii noastre. Tot rostul nostru, aici pe pământ, este acela de a învăţa să iubim şi să fim iubiţi. Uneori oamenii nu ştiu să se lase iubiţi. De cele mai multe ori, nu ştiu nici să iubească. Dar acesta este rostul existenţei noastre.

De ce ne este greu să ne lăsăm iubiţi?

Omul de astăzi este un om extrem de complexat. La prima vedere, are motive. Dacă luăm exemplul unui tânăr, este foarte greu să ajungi la definiţia musculară a marilor modele. Şi chiar dacă ajungi să ai un corp aşa cum îţi doreşti, este întotdeauna unul mai frumos decât tine. Dar asta nu este o nenorocire. Nu este nevoie să fii perfect, este de ajuns să fii bun. În clipa în care omul înţelege acest lucru, se eliberează de toată această povară. Altfel, în clipa în care este iubit se simte încolţit. Crede că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, că o să vada partenerul nu ştiu ce la el şi o să-l dezamăgească. De aceea omul de astăzi foloseşte tone de machiaj. Nu doar cele faciale, mă refer şi la purtarea socială care este extrem de falsă. Noi nu ne îmbrăcăm ca să fim noi înşine, noi ne îmbrăcăm ca să părem cineva.

Cum este preotul care ascultă „La Familia“?

Cum să fie, pentru mine contează textul. Indiferent că vorbim despre „Dragonul“, „La Familia“, „Goodbye to gravity“, Florin Bogardo sau Corina Chiriac, îţi place genul respectiv sau nu. Asta ţine de gust. „De gustibus non est disputandum“ – gusturile nu se discută. 

Pe final, pentru că suntem la „Pastila de motivaţie“ şi ştiu că sunteţi pasionat de poezie, vă provoc să-mi recitaţi versurile care vă motivează.

„Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis.“

Îndemn la luptă, Radu Gyr

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite